1. [MDA2] amiji [At: CREANGĂ, ap. HEM, 1072 / Pzi: ~jesc / E: a2 + miji, pac adormi, ațipi etc] 1 via A ațipi. 2 vr A se crăpa.
2. [CADE] ❍AMIJI (-ijesc) l. vb. intr. = MIJI. II. vb. refl. 1 A ațipi: Mîna pe pahar punea, Numai cîte trei rînduri le da, Toți boierii s’amijea (TOC.) ¶ 2 A se miji (de ziuă).
3. [DLRLC] AMIJI vb. IV v. miji.
4. [Șăineanu, ed. VI] amijì v. Mold. 1. a începe a moțăi; 2. fig. a începe a se lumina de ziuă; cum se amiji de ziuă CR. [V. miji].
5. [DEX '09] MIJI, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. (La pers. 3) A începe să se zărească; a apărea, a se ivi. ◊ Expr. A miji (sau refl. impers.) a se miji de ziuă = a se face ziuă. A(-i) miji (cuiva) mustața = a începe să-i crească unui tânăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. ♦ (Despre plante) A răsări, a încolți. 2. A strânge parțial pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se acomoda cu lumina ori cu întunericul. ◊ Tranz. Mijea ochii. ♦ (Despre ochi) A se închide (de somn sau de oboseală). – Din bg. miža.
6. [MDA2] mija v vz miji1
7. [MDA2] miji1 [At: PSALT. HUR. 14v/18 / V: (reg) am~, (cscj) mija / Pzi: ~jesc / E: bg мижа] 1-2 vti (C. i. ochii) A închide pe jumătate, strângând pleoapele, pentru a vedea mai bine sau pentru a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. 3 vt (Pex) A ține pleoapele întredeschise. 4 vt (Fig; înv) A lumina la minte Si: (înv) a călăuzi, a îndruma, a înmândri 5 vi (D. ochi) A se face mici sau a se închide de somn. 6 vi (Rar; d. oameni) A adormi. 7 vi (Reg; d. ochi) A se împăienjeni. 8 vi (La jocul mija) A închide sau a-și acoperi ochii pentru a nu vedea unde se ascund ceilalți jucători. 9 vi (D. obiecte sau fenomene luminoase) A începe să fie vizibil Si: a apărea, a se arăta, a se ivi. 10 vi (Spc; d. plante) A răsări. 11 virp (îe) A (se) ~ de ziuă sau a ~ zorile (sau, rar, zorii, ziua etc.) A se face ziuă. 12 vi (Îe) A ~ a primăvară A apărea primele semne de primăvară. 13 vi (Îe) A ~ a râs (sau a râde) A surâde. 14 vi (Îe) A ~ (sau a-i ~ cuiva) mustața (sau mustăcioara, tuleiele) A începe să-i crească unui tânăr mustața. 15 vi (Fig; îae) A fi pe punctul de a deveni bărbat. 16 vi (D. foc) A mocni.
8. [DLRLC] MIJI, mijesc, vb. IV. Intranz. 1. A apărea, a începe să se vadă, a se ivi, a licări. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Dimprejurul alb al brațului ei, mijeau cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. ◊ Fig. Întreg spectacolul părea de înmormîntare, trist, dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. În mintea mea aburită mijea frica. M. I. CARAGIALE, C. 8. ◊ Expr. A miji de ziuă = a se face ziuă, a se crăpa de ziuă. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. ◊ (Refl. impers.) Se tot urcă voinicește, Doară culmea va sui-o Pe cînd s-o miji de ziuă. EMINESCU, L. P. 122. Se porni... cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III 186. ♦ (Cu determinări introduse prin prep. «a») A prinde să. Kira, mijind a rîs, răspunde... DELAVRANCEA, S. 167. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară. ȘEZ. VII 44. 2. (Despre iarbă, frunze, muguri etc.) A răsări, a ieși, a încolți. Pe grinduri mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni și negrul crengilor să lege frunză. ANGHEL-IOSIF, C. L. 123. ◊ (Despre mustăți) Era între 19 și 20 de ani; mustața îi mijea. BUJOR, S. 22. Mustăcioara îi mijește. TEODORESCU, P. P. 306. 3. (Rar) A face ochii mici, a strînge pleoapele spre a vedea mai bine sau spre a se deprinde cu lumina ori cu întunericul. Adormind strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. III 67. ◊ Tranz. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrîna mea prietină apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, O. II 98. ♦ (Despre ochi) A se face mici, a se închide, a se împăienjeni (de somn sau de oboseală); a clipoci. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi, sufla greu. VLAHUȚĂ, O. A. 105. 4. (La unele jocuri de copii) A sta cu ochii închiși sau legați în timp ce ceilalți se ascund, ascund un obiect etc. Cine mijește? – Variantă: (rar) amiji (SBIERA, P. 100) vb. IV.
9. [Șăineanu, ed. VI] mijì v. 1. a închide ochii pe jumătate: mijește să nu vază PANN; 2. a începe să se ivească: abia îi mijia mustața; fig. mijește șoapta unor tainice doruri. 3. a se revărsa de zori: când va miji de ziuă NEGR. [Slav. MIJATI, a închide ochii].
10. [Scriban] amijésc, V. mijesc.
11. [Scriban] mijésc și (est) amijésc v. intr. (vsl. mižatĭ, mizati, migati, a miji, mignonti, a clipi, a face cu ochĭu. V. mică 1, jumesc). Închid ochiĭ puțin, ca omu somnoros. Închid ochiĭ saŭ îmĭ ascund capu ca să nu văd unde se ascund ceĭ-lalțĭ copiĭ în jocu de-a mija. Încep să mă arăt, mă ivesc abea: mijesc zorile, mijește ĭarba, îĭ mijește mustața. De-a mijitele, de-a mija, de-a ascunsu. – Și se (a)mijește de ziŭă (est), încep să apară zorile.
12. [DOOM 3] miji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijesc, 3 sg. mijește, imperf. 1 mijeam; conj. prez. 1 sg. să mijesc, 3 să mijească
13. [DOOM 2] miji (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. mijesc, imperf. 3 sg. mijea; conj. prez. 3 să mijească
14. [MDO] miji (conj. mijească)
15. [DER] miji (mijesc, mijit), vb. – 1. A clipi, a întredeschide ochii, a-i închide pe jumătate. – 2. A dormita. – 3. A închide ochii în jocul de-a baba oarba. – 4. A se ivi, a se lumina de ziuă. – 5. (Refl.) (Despre mustață, plante) A începe să crească. – Var. amiji, umezi. Megl. mijǫs. Sl. mižati „a închide ochii” (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 195; Berneker, II, 56; Graur, BL, VI, 172), cf. bg. mižjă, zamižavam (› amiji), sl. omežati (› umezi), sb., cr. mižiti, rus. smežiti (Vasmer, II, 113). Cf. mică. – Der. mija, s. f. (cloșcă); mijoarcă, s. f. (Bucov., cloșcă); mijitor, adj. (care se ivește); mijos, adj. (care clipește); miză, s. f. (sens nesigur; ceva ce abia mijește, ceva nesemnificativ), sec. XVII, înv., folosit o singură dată de Dosoftei.
16. [DGS] miji vb. IV. I 1 intr. (despre fenomene luminoase) a apărea, a se arăta, a se ivi, a răsări1, <reg.> a se iți, a (se) slomni, <fig.> a zâmbi. Ceața nu s-a împrăștiat, deși zorii au mijit. 2 intr. (bot.; despre plante) a apărea, a se arăta, a crește, a germina, a ieși, a se ivi, a încolți, a răsări1, <rar> a lăstări, <reg.> a se cățăla, a se cățelări, a se cățeli, a năstimi, a oteși2. În grădină au mijit ghioceii. 3 tr. (compl. indică ochii) a întredeschide. A mijit ochii și a văzut soarele răsărind. II tr., refl. fig. (înv.; compl. sau sub. indică oameni) v. Călăuzi. Conduce. Dirija. Ghida. Îndruma. Pilota. Povățui. Sfătui.
17. [DAR] amiji, pers. 3 sg. amijește, vb. IV (reg. înv.) 1. a începe a moțăi 2. a începe a se lumina de ziuă
18. [DRAM 2021] mijí, mijesc, v.t. 1. (despre ochi) A se închide. 2. (în expr.) Loc de mijit = locul unde copilul stă cu ochii închiși (cu fața la perete sau la copac), în timp ce ceilalți copii se ascund: „Primul găsit este cel care va sta la mijit, la următoarea căutare” (Mihali, 2016: 44). – Din sl. mižati „a închide ochii” (Graur, după DER).
19. [DLR] MIJÁ vb. I v. miji1.
20. [DLR] MIJI1 vb. IV. I. 1. T r a n z. și i n t r a n z. (Cu complementul „ochii” sau „din ochi”) A închide pe jumătate strîngînd pleoapele (pentru a vedea mai bine sau pentru a se deprinde cu lumina. ori cu întunericul); p. e x t. a deschide puțin pleoapele, a le ține ușor întredeschise. Cf. ANON. CAR., LB, PONTBRIANT, D. Cu cît mijesc ochii mai tare, cu atît bătrînă mea prietenă apare mai limpede între cei patru salcîmi venerabili. CARAGIALE, M. 100. Trage cu urechea și aude bine că s-apropie drumeț; mijește ochii, și-l și vede aci-aci. id. O. II, 245. Adormitul strănută îndată și miji din ochi; deși nu era încă destulă lumină, văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. id. ib. 262, cf. BARCIANU, PUȘCARIU, L. R. I, 398, ARH. FOLK. VI, 175, ALR II/I I 11, A IV 26. ♦ Fig. (Învechit) A deschide mintea, a lumina la minte, (învechit) a înmîndri; a călăuzi, a îndruma. Mărturiia lui D[u]mnedzău . . . mijeaște tinrerii. PSALT. JUR. 14v/18. Domnul mijeaște orbii. ib. 123r/15. Domnul înmăndreaște (mijeaște H) orbii. PSALT. 302, cf. 31. ◊ Intranz. (Despre ochi) A se face mici sau a se închide (de somn); p. ext. (rar, despre oameni) a ațipi, a adormi. Cf. POLIZU. Ochii îi mijeau obosiți și tulburi. VLAHUȚĂ, N. 30. Îl durea capul din ce în ce mai rău, ochii mijeau somnoroși, și abia ciuguleau cîte o vorbă, două din rînd. id. O. A. I , 100. ♦ I n t r a n z. (Regional, despre ochi) A se împăienjeni. Com. din ZAGRA-NĂSĂUD. 2. Intranz. (La jocul mija) A închide sau a-și acoperi ochii pentru a nu vedea unde se ascund ceilalți jucători. Cf. MARDARIE, L. 348, LB, II IV 259. II. I n t r a n z. (La pers. 3, mai ales despre obiecte sau fenomene luminoase) A începe să fie vizibil, să se zărească; a apărea, a se ivi, a se arăta. Pămîntu-n depărtare în umbră și în raze se mai vedea mijind. BOLINTINEANU, O. 241. Vezi încă mijind printre ierburi licurici. ODOBESCU, S. II, 539. Satul e așezat pe vale, străbătut de apa Slănicului, în care se preling izvorașele ce mijesc de pe sub dealuri. VLAHUȚĂ, R. P. 159. Umbra care mijește. CONV. LIT. XLIII, 1147, cf. AGÎRBICEANU, A. 495. Dimprejurul alb al brațului ei mijeau, cu scînteieri palide-roșii, boabele mari ale unei brățări de mărgean. HOGAȘ, M. N. 20. Acolo în fund mijește o geană fosforică. C. PETRESCU, C. V. 7, cf. KLOPȘTOCK, F. 22, 43. Se strîng alăturați Nouă frați cu umeri lați, Să privească într-olaltă Creasta muntelui înaltă, Creastă ciungă, peste care Mijește soare răsare. DEȘLIU, M. 62. ◊ Fi g. Pe fețele tuturor vedeai mijind o duioșie înseninată de nădejde. BUJOR, S. 104. Îl preocupa viitorul care-i mijea ca o auroră strălucitoare după o noapte vijelioasă. REBREANU, P. S. 78. În mintea mea aburită, miji frica să nu mă fi lovit damblaua. M. I. CARAGIALE, C. 8. Întreg spectacolul părea de înmormântare. . . dar în el mijea un început de răscoală. SAHIA, N. 92. Simțea clipă cu clipă mijindu-i în adîncul sufletului o bucurie plină de răutate. GALAN, Z. R. Întotdeauna îi mijea în colțul gurii un zîmbet. V. ROM. februarie 1 953, 82. ◊ S p e c. (Despre plante) A încolți, a răsări. O cîmpie prin pielea căreia mijește finul primăvăratic. DELAVRANCEA, T. 56. Mijea colțul ierbii. SANDU-ALDEA, U. P. 220. Verdeața a prins să mijească pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. l. 123, cf. ALR I 969/592, 1212/690. ◊ Expr. A miji (sau, refl. impers., a se miji) de ziuă sau a miji zorile (sau, rar, zorii, ziua etc.) = a începe să se lumineze de ziuă, a se face ziuă. De cum se miji de ziuă, norodul se grămădi în biserică. NEGRUZZI, S. I, 226, cf. 116. Se trezi pe cînd mijea de ziuă. EMINESCU, N. 20. Și ajungînd el în pădure, pe cînd se amijea de ziuă, a tâiet lemne, a încărcat carul zdravăn și l-a cetluit bine. CREANGĂ, P. 143, cf. CARAGIALE, O. II, 252. Se porni. . . cînd abia se miji de ziuă și ajunse deodată cu zorile. ODOBESCU, S. III, 186, cf. DELAVRANCEA, S. 100, MARIAN, S. R. I, 108. Afară abia mijea de ziuă. AGÎRBICEANU, L. T. 305. Mijea de ziuă, cu lumină sfioasă și întîrziată de norișori. POPA, V. 126. Mijea de ziuă și adia vîntișor răcoros dinspre ape. SADOVEANU, O. I, 563. Cum mijea de ziuă, ochii pîndeau harbujii dintre linii. CAMILAR, N. I, 408, cf. 118. Se mijea de ziuă. CĂTANĂ, P. B. II, 98, cf. ALR I 194/96, 255, 265, 350, ALR II 2377/76, 362, 2 378/362, A IV 26. (Rar) Mijește a primăvară, se zice cînd se arată primele semne de desprimăvărare. Frunză verde de săcară, Cînd mijește-a primăvară Și cînd vin berzele-n țară, La fîntîna cu cel nuc Se-ntîlnește cuc cu cuc. ȘEZ. VII, 44. A miji a rîs (sau a rîde) = a schița un zîmbet, a surîde. Kira, mijind a rîs, răspunde. DELAVRANCEA, S. 167, cf. PAȘCA, GL. A miji (sau a-i miji cuiva) mustața (sau mustăcioara, tuleiele) = a începe să-i crească unui tînăr mustața, a fi pe punctul de a deveni bărbat. Un tmar, caruia îi mijea mustața pe buze. GHICA, ap. DDRF. Mustăcioara abia mijea, de parcă era o umbră pe buza lui cea de sus. ISPIRESCU, L. 229. D-abia îi mijea mustața. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 63, cf. BART, S. M. 24. Înaintea noastră se află un soldat cu mustața abia mijind pe buză. STANCU, U.R.S.S. 37. Mustăcioara li mijește. TEODORESCU, P. P. 306. La chimniță mi-l băga, Dar pe el cînd mi-l băga Musteța că nu-i mijea. REV. CRIT. III, 60, cf. CIAUȘANU, V. 179, ALR II/I h 44. ♦ (Despre foc) A mocni. Cf. ALRM II h 395. - Prez. ind.: mijesc. – Și: (regional) amiji vb. IV; mijá (PONTBRIANT, D.) vb. I. – Din bg. мижа.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL