1. [MDA2] amăgelnic, ~ă a [At: CANTEMIR, HR. 23 / Pl: ~ici, ~ice! / E: amăgi + -elnic] (Înv) Amăgitor.
2. [CADE] ‡AMĂGELNIC, -lCĂ adj. sm. f. = AMĂGITOR: cu amăgealnice tocmeale și cu chip de împăcătuire (CANT.) [amăgeală].
3. [Scriban] amăgélnic, -ă adj. Vechĭ. Amăgitor: vorbe amăgelnice.
4. [DLRLV] AMĂGELNIC adj. (Mold.) Amăgitor, înșelător. Au cu aceasta a ta amăgealnică socoteală să mă amăgești? CD 1698, 29r. Amăgealnice tocmeale. CANTEMIR, HR.; cf. CD 1770, 35r. ♢ (Substantival) Deci, acmu, o, amăgealnico, aceasta iaste împărățiia ta, așea iaste putearea ta. CD 1698, 3v; cf. CD 1770, 3v. Etimologie: amăgi + suf. -elnic. Cf. alnic, amăgeu, balamut, celarnic, celuitor, hamiș, hîtru (2), înceluitor, marghiol, măiestreț, opăcitor, șugubăț (2), șuvealnic, telpiz.
5. [DAR] amăgelnic, amăgelnică, amăgelnici, amăgelnice adj. (înv.) amăgitor, înșelător
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL