1. [DEX '09] AIURIRE s. f. v. aiurare.
2. [MDA2] aiurire sf vz aiurare
3. [Șăineanu, ed. VI] aiurire f. 1. delir: un vis de aiurire AL.; 2. turbare: pe maluri sdruncinate de aiurirea mării EM.
4. [DEX '09] AIURA, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).
5. [DEX '09] AIURARE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.] – V. aiura.
6. [DEX '09] AIURI vb. IV v. aiura.
7. [MDA2] aiura [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf ~ri) A ameți pe cineva cu vorba.
8. [MDA2] aiurare sf [At: VLAHUȚĂ, D. 319 / V: (fam) -rire / Pl: ~rări / E: aiura] 1 Delir. 2 Vorbire fără sens. 3 (Rar) Revenire.[1] 4 (Fam; îf -rire) Amețire, derutare a cuiva prin vorbe.
9. [MDA2] aiuri2 v vz aiura
10. [CADE] AIURA (-rez), AIURI (-resc) vb. intr. 1 A fi cu gîndurile duse, cu mintea zăpăcită ¶ 2 A vorbi într’aiurea, ca un smintit, a visa deștept: bolnavul a aiurat toată noaptea; locuitorii rîdeau de dînsul, ca de unul ce aiurează sau visează deștept (ISP.); cu sfînta-ți icoană în brațe am colindat aiurind plaiurile și cîmpiile (ODOB.).
11. [CADE] AIURARE, AIURIRE sf. Faptul de a aiura; rezultatul acestei acțiuni: atîta-mi trebuia ca aiurările minții mele să ajungă la culme (GN.); Și mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde ’n aiurire plutind sub bolta mare (ALECS.).
12. [CADE] AIURI1... 👉 AIURA...
13. [DEX '98] AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).
14. [DEX '98] AIURARE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiurire s. f.] – V. aiura.
15. [DLRLC] AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiuri, aiuresc, vb. IV.
16. [DLRLC] AIURARE, aiurări, s. f. (Și în forma aiurire) Acțiunea de a aiura. 1. Vorbire fără înțeles (caracteristică unui bolnav în stare de inconștiență); delir. Toate acestea pentru ea erau vorbe goale, aiurări de om bolnav. VLAHUȚĂ, O. AL. II 190. ◊ Fig. Melodia țiganului se stingea într-o aiurare nebună. SADOVEANU, O. I 303. Le asamănă cu zuzurul zefirilor și cu aiurirea frunzelor de fag. EMINESCU, N. 113. 2. Visare, reverie. Ca într-o aiurire, m-am hotărît brusc să intru în cărarea lichidă din papuri. SADOVEANU, N. F. 58. Toți au dreptul cîteodată Să se piardă-n aiurări. COȘBUC, P. I 264. Mintea lui furată de-a cerului mișcare Se pierde-n aiurire, plutind sub bolta mare. ALECSANDRI, P. A. 194. - Variantă: aiurire s. f.
17. [DLRM] AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).
18. [DLRM] AIURARE, aiurări, s. f. Faptul de a aiura. [Var.: aiurire s. f.].
19. [DLRM] AIURI vb. IV. v. aiura.
20. [Șăineanu, ed. VI] aiurì v. 1. a vorbi într’aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM.
21. [Scriban] aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într’aĭurea. V. bîĭguĭ.
22. [DOOM 3] aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 1 sg. aiurez, 3 aiurează; conj. prez. 1 sg. să aiurez, 3 să aiureze
23. [DOOM 3] aiurare s. f., g.-d. art. aiurării; pl. aiurări
24. [DOOM 3] aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiuresc, 3 sg. aiurește, imperf. 1 aiuream; conj. prez. 1 sg. să aiuresc, 3 să aiurească
25. [DOOM 2] aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiurează
26. [DOOM 2] aiurare s. f., g.-d. art. aiurării; pl. aiurări
27. [DOOM 2] aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiuresc, imperf. 3 sg. aiurea; conj. prez. 3 să aiurească
28. [IVO-III] aiurez, -ram 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL