1. [DEX '09] AIUREA adv., adj. 1. Adv. în alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj., fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.
2. [MDA2] aiurea [At: CORESI, EV. IV/12 / V: ~re, ~ri, aurea / E: lat aliubi + -re + a] 1 av În alt loc, nedeterminat. 2 av (Îlav) Într-~[1] Fără țintă. 3 av La întâmplare. 4 av (Fam; îe) A vorbi ~ A vorbi fără rost. 5 i (Fam) Nu este adevărat. 6 a (Fam) Zăpăcit. 7 av (Înv; îe) A călca într-~ A nu fi fidel. 8 av (Fam; îe) ~-n tramvai Fără sens. 9 av (Fam; îae) Fără țintă. 10 av (Fam; pex; îae) Greșit.
3. [DEX '98] AIUREA adv., adj. 1. Adv. În alt loc, în altă parte; undeva, altundeva. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întâmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost, a bâigui. ◊ (Cu valoare de interj. fam.) Aiurea! N-ai dreptate. 2. Adj. (Fam.) Zăpăcit, aiurit, cu capu-n nori. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.
4. [DLRLC] AIUREA adv.. (Uneori în opoziție cu aici) În alt loc, în altă parte; undeva, departe. Eu cred c-a obosii pădurea, Căci ziua-ntreag-a tot cîntat Și tace-acum gîndind aiurea. COȘBUC, P. II 50. Danțul, muzica, pădurea, Pe acestea le-ndrăgii, Nu chiliile pustii Unde plîngi, gîndind aiurea! EMINESCU, O. I 102. (Precedat de prepoziții, cu sensul determinat de acestea) De aiurea = din alt loc, din altă parte. Pe aiurea = prin alte locuri, pe altundeva. Aș fi foarte mulțumită dac-aș obține și pe aiurea un rezultat atît de bun. ALECSANDRI, T. 1318. De pe aiurea = de prin alte locuri, de prin alte părți. Într-aiurea = a) (cu sens local) fără țintă. V. razna; b) (cu sens modal) la întîmplare, cu gîndul departe. Răsfoiam o carte într-aiurea. ◊ Ghiță Botgros e cu chef, dar nu se cumpănește, nici nu vorbește într-aiurea... SADOVEANU, O. I 74. ◊ Expr. A vorbi aiurea (sau într-aiurea) = a vorbi fără rost, a spune absurdități. (Fig.) Printre spice [vîntul] șoptește. Vorbind aiurea și-alintat. COȘBUC, P. I 88. (Familiar) A călca într-aiurea = a se abate de la calea dreaptă, a avea purtări rele. Iubești pe alta... – Ai nebunit? – Te-am înțeles eu de mult că-mi calci într-aiurea! ALECSANDRI, T. 1017. ◊ (Cu valoare de interjecție, familiar) Vom săvîrși masacre, domnule colonel? Destul se masacrează populația civilă... – Aiurea! Asta nu-i în dreptul d-tale de judecată. CAMILAR, N. I 151. ♦ (Adjectival, familiar) Zăpăcit, aiurit. E cam aiurea. – Variantă: aiure (ALECSANDRI, T. 111, KOGĂLNICEANU, S. 203) adv.
5. [DLRM] AIUREA adv. În alt loc, în altă parte; undeva, departe. ◊ Într-aiurea = fără țintă; la întîmplare. ◊ Expr. A vorbi aiurea = a vorbi fără rost. ◊ (Cu valoare de interjecție, fam.) Aiurea! N-ai dreptate. ♦ (Adjectival) Zăpăcit. [Var.: aiure adv.] – Lat. aliubi + re + a.
6. [Șăineanu, ed. VI] aiurea adv. 1. în alt loc; fig. cu gândul aiurea, distrat; 2. într’aiurea, fără șir, ca un nebun; vorbește într’aiurea, delirează, buiguește. [Lat. *ALIUBI, aiu-(re), cu un sufix amplificativ].
7. [Scriban] aĭúrea adv. (lat. aliorsum, a. î., de unde și fr. ailleurs. V. nicăĭurea și pururea). Trans. Mold. În altă parte, în alt loc: s’a dus aĭurea, doarme aĭurea. A fi cu gîndu aĭurea, a fi distrat. A vorbi într’aĭurea, a aĭura, a abera, a delira. – Vechĭ și aĭurele(a), aĭurile(a).
8. [DEX '09] AIURA, (1, 2) aiurez, (3) aiuresc, vb. I. 1. Intranz. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. Intranz. (Rar) A se pierde în visări. 3. Tranz. (În forma aiuri) A amăgi, a ameți cu vorbe și promisiuni; a zăpăci. – [Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).
9. [DEX '09] AIURE adv. v. aiurea.
10. [DEX '09] AIURI vb. IV v. aiura.
11. [MDA2] aierlea[1] av vz aiurea
12. [MDA2] aire[1] av vz aiurea
13. [MDA2] aiura [At: ODOBESCU, ap. HEM 606 / V: ~ri / Pzi: ~rez / E: aiure(a)] 1 vi A delira. 2 vi A vorbi fără sens. 3 vi (Rar) A se pierde în visări. 4 vt (Fam; îf ~ri) A ameți pe cineva cu vorba.
14. [MDA2] aiure av vz aiurea
15. [MDA2] aiuri1 av vz aiurea
16. [MDA2] aiuri2 v vz aiura
17. [MDA2] aurea av vz aiurea
18. [MDA2] într-aiurea av [At: DA ms / E: întru + aiurea] Aiurea (2).
19. [CADE] ❍AIERLEA = AIURELE(A).
20. [CADE] ❍AIRE(A), AIRI(LEA), AIR(E)LEA adv. Tr.-Carp. = AIURE(A), AIURI(LEA).
21. [CADE] AIURA (-rez), AIURI (-resc) vb. intr. 1 A fi cu gîndurile duse, cu mintea zăpăcită ¶ 2 A vorbi într’aiurea, ca un smintit, a visa deștept: bolnavul a aiurat toată noaptea; locuitorii rîdeau de dînsul, ca de unul ce aiurează sau visează deștept (ISP.); cu sfînta-ți icoană în brațe am colindat aiurind plaiurile și cîmpiile (ODOB.).
22. [CADE] AIURE(A), AIURI adv. 1 Într’alt loc, alt-undeva: vr’o trei sute de oameni au purces din Tighinea în sus, nu știu la Iași merg, au aiure (NEC.). ¶ 2 De ~, loc. adv. Dintr’alt loc, din alte părți; din alte împrejurări, din alte fapte, din alte cărți, de la alții: neavînd Domnia putință de aiurea cu ce plini poruncile împărătești, s’au scornit un obiceiu pe vite (N.-COST.); pe ~, printr’alte locuri ¶ 3 A vorbi ~ sau într’~ , a vorbi ca un smintit, a visa deștept: ce-a pățit bătrînul, de vorbește într’aiurea? (ALECS.); a gîndi ~ sau într’~, a fi cu gîndul ~, a rătăci cu gîndul departe, a fi cu mintea dusă; a călca într’~, a nu fi statornic, credincios: te-am înțeles eu de mult că-mi calci într’aiurea (ALECS.). [lat. aliubi].
23. [CADE] †AIURELE(A), †AIURILE(A) adv. Aiurea, alt-undeva: mergeau unii în țara muntenească, alții în țara leșească și pe aiurele pe unde puteau (MUST.).
24. [CADE] AIURI2 👉 AIURE(A).
25. [CADE] AIURI1... 👉 AIURA...
26. [CADE] ❍AIURLE(A) adv. Aiurea.
27. [CADE] NICĂIRI, NICĂIREA, NICĂIERI, †Mold. Băn. NlCĂIURI, NICĂIUREA, ‡NECĂIURI adv. Nici într’un loc, în nici o parte: cătă într’o parte și într’alta și nu văzu nicăiri lumină (ISP.); ca la casa omului, nu-i nicăiurea (CRG.) [lat. nec-aliubi; comp. AIUREA].
28. [DEX '98] AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi în stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde, a debita absurdități. 2. (Rar) a se pierde în visări. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).
29. [DLRLC] AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. (Și în forma aiuri) 1. A vorbi fără șir, fără înțeles, fiind în stare de inconștiență; a delira. De două ceasuri aiurează și tremură... DUMITRIU, N. 234. S-o îmflat mîna ca butucul!... Pe urmă n-o mai putut să vorbească ca lumea, – aiura, săracul! POPA, V. 168. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. Îmi pare că aiurezi. De unde dracul ai găsit obșteasca adunare la Agrigenta? NEGRUZZI, S. I 225. ◊ Fig. înstrăinatul greier sub vatră aiurează, Schimbînd într-una locul. IOSIF, PATR. 12. O, ascultă numa-ncoace Cum la vorbă mii de valuri stau cu stelele proroace! Codrii negri aiurează și izvoarele-i albastre Povestesc ele-n de ele numai dragostele noastre. EMINESCU, O. I 155. 2. A se pierde în visări, a visa cu ochii deschiși. Și cu grabă-n veselie ieșind noaptea pe cîmpie, Ea se duse aiurind, Cu ochii la cer privind, Cum se duce neoprit Dorul cel nemărginit. ALECSANDRI, P. II 189. – Variantă: aiuri, aiuresc, vb. IV.
30. [DLRM] AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A delira. ♦ A vorbi fără sens, a spune lucruri absurde. 2. (Rar) A se pierde în visări. [Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).
31. [DLRM] AIURI vb. IV. v. aiura.
32. [Șăineanu, ed. VI] aiurì v. 1. a vorbi într’aiurea, a visa deștept; 2. fig. a rătăci: prin frunze aiurează șoptirile-i alene EM.
33. [Scriban] aĭuréz și (rar) -ésc v. intr. (d. aĭurea). Delirez, vorbesc într’aĭurea. V. bîĭguĭ.
34. [DOOM 3] aiurea adv.
35. [IVO-III] aiurea.
36. [DOOM 3] aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 1 sg. aiurez, 3 aiurează; conj. prez. 1 sg. să aiurez, 3 să aiureze
37. [DOOM 3] aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiuresc, 3 sg. aiurește, imperf. 1 aiuream; conj. prez. 1 sg. să aiuresc, 3 să aiurească
38. [DOOM 2] aiura (a ~) (a delira) vb., ind. prez. 3 aiurează
39. [DOOM 2] aiuri (a ~) (a zăpăci) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aiuresc, imperf. 3 sg. aiurea; conj. prez. 3 să aiurească
40. [DOOM 2] într-aiurea (pop.) loc. adv.
41. [IVO-III] aiurez, -ram 1 imp.
42. [IVO-III] de aiurea.
43. [DER] aiurea, adv. – 1. În altă parte, undeva. – 2. Cu capul în nori, în mod inconștient. – Var. aiuri, aiure. – Mr. (n)al’iurea, megl. l’urea, istr. (a)l’ure. Compunere ale cărei elemente nu sînt complet clare. Prima parte trebuie să fie ălῑbῑ „în altă parte”, pentru rezultatul căreia cf. iu. A doua parte este mai dificil de explicat. Plecînd de la analogia cu ubivis „oriunde vrei”, se poate presupune că este vorba de forma vulg. a lui vis, adică *volet (Bourciez 79) redus datorită folosirii sale enclitice (cf. pronunțarea actuală a acestui vb. în rom.: (v)om, (v)eți, (v)or). În orice caz, grupul final -re fie că reprezintă lat. *(vo)let fie că are altă origine, apare în mai multe formațiuni adv. rom., cf. altminteri, pretutindeni (< pretutindere), oare. Pentru rom. s-ar putea explica formarea lui aiurea și pe baza lui *ubi volet, construcție cu totul paralelă cu ubivis; însă formele dialectale presupun prezența lui alibi. În mod normal, explicațiile anterioare pleacă de la aliubi (Crețu 305; Candrea-Dens., 29; REW 347; Drăganu, Dacor., IX, 265) și de la corespondența sau analogia cu fr. ailleurs, v. sp. alubre, port., gal. alhur. Este posibil, totuși, să fie întîmplătoare coincidența între aceste limbi și rom., căci forma *aliore care se postulează în cazul acestor limbi (REW 347; Gamillscheg 21) nu ar putea da rezultatul rom. Dificultatea cea mai mare este la -re care s-a încercat explicată prin lat. libet, puțin probabil. Cipariu, Gram., 364, urmat de Scriban, pleacă de la lat. aliorsum, care pare și mai dificil. Popescu-Ciocănel derivă vb. aiuri de la tc. hayir „stupefiat”. Der. aiura (var. aiuri), vb. (a delira); aiureală, s. f. (delir, extravaganță; Arg., somn, acțiunea de a dormi); aiurit, s. m. (fam., nebun, prost); aiuritor, adj. (delirant). Pentru specializarea sensurilor lui aiura, față de aiuri, cf. Iordan, BF, II, 63.
44. [Argou] a o arde aiurea expr. (adol.) a vorbi mult și fără rost
45. [Argou] a vorbi aiurea-n tramvai / ca să nu adoarmă expr. a spune lucruri fără sens; a face afirmații nefondate.
46. [DERC] AIUREA A călca într-aiurea (înv.) = A nu fi fidel: GAHIȚA: Te-am înțeles eu de mult că- mi calci într-aiurea... însă bun îi Dumnezeu!... Mi-a veni prilejul să-mi răzbun... ș-atunci... cerul va fulgera, mările s-or clătina și pământul s-a cutremura! (VASILE ALECSANDRI) A vorbi (într-) aiurea (fam.) = A vorbi fără rost, a delira: E cu chef, dar nu se cumpănește, nici nu vorbește într-aiurea. (MIHAIL SADOVEANU) A vorbi aiurea-n tramvai (sau ca să nu adoarmă) = A spune lucruri fără sens; a face afirmații nefondate:Tot ce fac ei este să vorbească aiurea-n tramvai. Asta este o justificare a expresiei, unii vorbesc în tramvai ca și cum ar fi într-o căruță trasă de cai: trebuie să urle ca să acopere zgomotul făcut de copite și de roțile căruței. (http://www.teenpress.ro) În continuare, vă puteți convinge de starea gravă în care se află Domnul care vorbește aiurea-n tramvai, urmărindu-l cum reacționează la un monolog al unui cetățean încântat și fascinat de darurile Naturii. (http://www.curaj.net)
47. [DRAM 2021] aire, adv. v. airlea.
48. [DRAM 2021] airilea, adv. v. airlea.
49. [DRAM 2021] airlea, (airea, aire, aerlea, airilea), adv. (reg.) Altundeva, într-un alt loc, în altă parte, aiurea: „Nimeni nu o poate fura, să o ducă aire...” (însemnare din 1784 pe o carte bisericească, după Dariu Pop, 1938: 46); „... apoi diavolul se ducea în altă parte, pân' păduri, airlea” (Bilțiu, 1999: 387). ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei, în var. airea. – Cf. aiurea.
50. [DRAM 2015] airlea, (airea, aire, aerlea, airilea), adv. – (reg.) Altundeva, într-un alt loc, în altă parte, aiurea: „Nimeni nu o poate fura, să o ducă aire...” (însemnare pe o carte bisericească, Dumbrăvița, 1784, cf. Dariu Pop, 1938: 46); „... apoi diavolul se ducea în altă parte, pân’ păduri, airlea” (Bilțiu, 1999: 387). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. airea (Apșa de Jos, Strâmtura). V. și deairea. – Cf. aiurea (< lat. aliubi + -re + -a).
51. [DRAM] airlea, (airea, aire, aerlea, airilea), adv. – Altundeva, într-un alt loc, în altă parte, aiurea: „...Nimeni nu o poate fura, să o ducă aire...” (însemnare pe o carte bisericească, Dumbrăvița, 1784, cf. Dariu Pop 1938: 46); „... apoi diavolul se ducea în altă parte, pân păduri, airlea” (Bilțiu 1999: 387). – Cf. aiurea (< lat. aliubi + -re + -a).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL