1. [MDA2] biciului [At: (a. 1825) IORGA, S. D. XII, 296 / V: ~li (reg), bgciuli, ~la / Pzi: ~esc / E: mg becsülni] 1 vt (Trs; Mol; mgm) A evalua. 2 vt (Trs; Mol; mgm) A taxa. 3 vt (Trs; Mol; mgm) A aprecia. 4 vt (Reg; îf -Ii) A sechestra avutul cuiva. 5-6 vtr (Reg) A (se) vedea. 7 vt (Sst) A băsădui.
2. [DEXI] biciului vb. IV. (înv.) A preț(ăl)ui; a evalua, a aprecia. Am adunat birău și cu jurații satului. ..ca să biciuluim via și moșia lui (DOC.). • prez.ind. -iesc. /<magh. becsül.
3. [CADE] †BICIULUI (-uesc) vb. tr. 1 Tr.-Carp. Mold. A prețui, a evalua, a taxa ¶ 2 Maram. (BRL.) A găzdui pe cineva bine, a-l ospăta [ung. becsülni].
4. [DEX '09] BICI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele la mers. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. – Din sl. biči.
5. [MDA2] becelui v vz biciului
6. [MDA2] bgciuli v vz biciului
7. [MDA2] bici sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 319/15 / V: (reg) sb~, zb~, sgi~[1] / Pl: bice, (rar) ~uri / E: vsl бич] 1 Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele ori de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă vitele Cf arșă, biciușcă, camgie, corbaci,frișcă, gârbaci, harapnic, iușcă, strămurare. 2 Lovitură dată cu biciul (1). 3 (Mol; înv; îe) A porni (a purcede) în ~ A porni imediat. 4 (Mol; înv; îae) A porni în goană. 5 Flagel. 6 (Pex; îla; d. oameni) ~ul lui Dumnezeu Rău. 7 (Pfm; irn; îe) A face din căcat (sau rahat) ~ Exprimă imposibilitatea de a face din nimic un lucru de calitate.
8. [MDA2] bicilui v vz biciului
9. [MDA2] biciula v vz biciului
10. [MDA2] biciuli v vz biciului
11. [DEXI] bici s.n. 1 Obiect alcătuit dintr-o curea sau dintr-o împletitură de curele, mai rar de cînepă, legată de un băț, cu care se îndeamnă animalele la mers, se aplică lovituri oamenilor sau animalelor etc. Plesni de patru părți ale curților cu un bici (ISP.). ◊ Expr. A lua biciul v. lua. ♦ Lovitură dată cu acest obiect Surugiul... dădu fugarilor cîteva bice (SADOV.). ◊ Expr. (reg.) A porni (sau a purcede) în bici = a porni imediat, în goană. Leșii au purces în bici spre cetate (Costin). A da bici v. da. A aduce (pe cineva) în pleasna de bici v. pleasnă. Cît ai plesni din bici v. plesni. 2 Fig. Flagel, nenorocire. Într-o zi a căzut bici de foc pe căminul nostru (DELAVR.). ◊ Biciul lui Dumnezeu = om foarte rău, crud, răzbunător. ◊ Expr. A face din căcat (sau rahat) bici (și să mai și plesnească), exprimă imposibilitatea de a face un lucru de calitate din nimic. 3 (muz.) Instrument muzical de percuție, alcătuit din două lame de lemn, care, lovite, reproduc zgomotul loviturii de bici. 4 (vit.) Coardă la vița-de-vie, roditoare de un an, crescută în prelungirea coardei de doi ani. • pl. -ce. și (reg.) zbici s.n. /<sl. veche бнчь.
12. [DEXI] zbici1 s.n. v. bici.
13. [CADE] BICIU (pl. -ce) sn. 1 Băț sau nuia flexibilă de care la unul din capete e legată o curelușă sau o sfoară împletită și cu care se lovesc sau se îmboldesc animalele (🖼 469): bicele pocnesc pe d’asupra ’naintașilor (DLVR.) ¶ 2 Lovitură dată cu biciul: dînd cîteva bice calului, îl dete pe poartă afară (ISP.) ¶ 3 Fig. Pacoste, nenorocire, urgie: această femeie e o năpaste, un ~ asupra omenirii (GN.); Atila a fost supranumit ~ul lui Dumnezeu [vsl. bičĭ].
14. [DEX '98] BICI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cânepă, legată de un băț, cu care se lovesc sau se îndeamnă animalele să meargă. ♦ Lovitură dată cu obiectul descris mai sus. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Din sl. biči.
15. [DLRLC] BICI, bice, s. n. 1. Obiect cu care se dau lovituri (de obicei vitelor), alcătuit dintr-un băț de care e legată o curea de piele sau o împletitură de curele de piele sau (mai rar) de cînepă. Fripse spinarea dobitocului cu plesnitura biciului. PAS, L. I 15. Veac după veac vîsleau sub negre fulgere de bice Nefericiții lumii, sclavii din galere. BOUREANU, S. P. 7. Se clatină, lung țipă sub povară Căruțele pe drumul alb de țară; Pocnind din bice, hăulesc flăcăii. IOSIF, V. 71. Nu mai sta din pocnit cu biciul. CREANGĂ, P. 112. ◊ Fig. închidea ochii răniți de biciul viscolului. DUMITRIU, N. 218. 2. (Adesea la pl.) Lovitură de bici. Surugiul... dădu fugarilor cîteva bice. SADOVEANU, M. 182. Moș Nichifor... dă bici iepelor. CREANGĂ, P. 117. Pe urmă, cu toate opintirile, bicele, strigătele, am început a merge. NEGRUZZI, S. .I 307. 3. Fig. Cruzime, răutate, asprime, (mijloc de) asuprire. Iobagi și clacați, maghiari și romîni – Dar același bici și aceiași stăpîni. TULBURE, V. R. 37. ♦ Flagel, plagă, urgie. Într-o zi a căzut bici de foc pe căminul nostru. DELAVRANCEA, S. 19. 4. Fig. Satiră usturătoare. Tiranu-ncremenește sub biciul lui de foc. MACEDONSKI, O. I 110. – Pl. și: (rar) biciuri (BENIUC, V. 17). – Variantă: (regional) zbici (TEODORESCU, P. P. 152) s. n.
16. [DLRLC] ZBICI1 s. n. v. bici.
17. [DLRM] BICI, bice, s. n. (Adesea fig.) Obiect cu care se îndeamnă la mers animalele, alcătuit dintr-o curea sau o împletitură de curele, mai rar de cînepă, legată de un băț. ♦ Lovitură de bici. [Var.: (reg.) zbici s. n.] – Slav (v. sl. biči).
18. [Șăineanu, ed. VI] biciu n. 1. sfoară împletită din cânepă sau curele legate de un băț, spre a lovi și îmboldi animalele; 2. fig. mare nenorocire, bătaie sau pedeapsă divină: răsboiul este biciu groaznic, căci moartea ’l iubește GR. AL.; biciul lui D-zeu, supranumele lui Atila. [Slav. BIČĬ].
19. [Scriban] bicĭ n., pl. e (vsl. bg. rus. bičĭ). Vargă de care e legată o fășie de pele de bătut vitele. Fig. Pacoste, flagel, calamitate: Attila a fost bicĭul lui Dumnezeŭ. – În Mold. Trans. rar și zbicĭ. V. harapnic, pil, puhă, cnut, nagaĭcă, gîrbacĭ.
20. [Scriban] bicĭuluĭésc v. tr. (ung. becsülni). Trans. Evaluez.
21. [Scriban] zbicĭ, V. bicĭ.
22. [DOOM 3] bici s. n., pl. bice
23. [DOOM 2] bici s. n., pl. bice
24. [MDO] bici, pl. bice
25. [DER] biciului (-uesc, -it), vb. – A aprecia, a valora, a stima. – Var. bicilui, biciuli. Mag. becsülni (Cihac, II, 481; Gáldi, Dict., 107). Se folosește în Trans. A trecut și în bg. din Trans. becsuluvai (Miklosich, Bulg., 119).
26. [DER] bici (bice), s. n. – 1. Obiect din împletitură de curele cu care se lovesc sau îndeamnă animalele să meargă. – 2. Lovitură dată cu acest obiect. Sl. bičĭ de la biti „a lovi” (Miklosich, Lexicon, 22; Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg. bičŭ, sb., cr., ceh., rus. bič, pol. bicz. Cf. și băț. Der. biciui, vb. (a bate cu biciul); biciuială, s. f. (bătaie cu biciul, flagelare); biciuitor, adj. (care biciuiește); biciușcă, s. f. (bici). Din rom. provine săs. bitsch. Ngr. βίτσα și alb. bisk se trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).
27. [DTM] bici, instrument de percuție autofon, format din două plăci de lemn suprapuse, fiecare cu o lungime de 45 cm, legate între ele cu o balama. Pe cele două plăci sunt fixate câte o curea de piele, în care se introduc degetele. Izbite una de alta, plăcile produc un zgomot sec, asemănător cu pocnetul b. (de unde și denumirea instr.). Echiv. it.: frusta; engl. slap stick; fr. fouet; germ. Peitschenknall.
28. [Argou] a face rahatul bici / din rahat bici expr. (vulg.) a obține o performanță notabilă într-un domeniu de activitate, cu resurse modeste, în împrejurări defavorabile.
29. [Argou] a-i da bice / muci expr. a lua viteză, a grăbi pasul; a accelera desfășurarea unei acțiuni.
30. [Argou] bici, bice s. n. (deț.) infractor aflat la prima condamnare.
31. [DAR] biciul(u)i, biciul(ui)esc, vb. IV (reg.) a aprecia, a evalua.
32. [DRAM 2021] biciului, v.t. v. biciuli.
33. [DRAM 2021] biciuli, biciulesc, (biciului), v.t. (reg.) 1. A comenta, a bârfi. 2. A face aprecieri (de regulă, ironice sau negative) despre cineva; a vorbi cu răutate despre cineva: „Ieșit-o femeile / Să ne vadă hainele. / Câte două, câte tri, / Să ne poată biciuli. / Biciulească cât de bine, / Că la noi nu ni-i rușine” (Bilțiu, 2004: 121). 3. A socoti: „Am scris că cine va ceti pre dânsa, ca să nu o pice cu lumină, au să o poarte rău, ce precum o ar afla, de mine biciuluită și ferită și socotită, așe să silească și ei...” (Bârlea, 1909: 61; doc. din 1745). 4. A îmbia: „Clăcile de desfăcut mălai și de tors erau oarbe, participanții nefiind biciuliți cu băutură” (Bilțiu, 2009: 196; vol. II). – Din magh. becsülni „a evalua” (MDA); sau din magh. megbecsülni.
34. [DRAM 2015] biciuli, biciulesc, vb. tranz. – (reg.) 1. A comenta, a bârfi. 2. A face aprecieri (de regulă, ironice sau negative) despre cineva; a vorbi cu răutate despre cineva: „Ieșit-o femeile / Să ne vadă hainele. / Câte două, câte tri, / Să ne poată biciuli. / Biciulească cât de bine, / Că la noi nu ni-i rușine” (Bilțiu, 2004: 121; Sălsig). – Din magh. becsülni „a evalua” (MDA).
35. [DRAM] biciuli, biciulesc, vb. tranz. – 1. A comenta, a bârfi. 2. A face aprecieri (de regulă, ironice sau negative) despre cineva; a vorbi cu răutate despre cineva: „Ieșit-o femeile / Să ne vadă hainele. / Câte două, câte tri, / Să ne poată biciuli. / Biciulească cât de bine, / Că la noi nu ni-i rușine” (Bilțiu 2004: 121; Sălsig). – Din magh. becsülni (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL