1. [DEX '09] BARIU s. n. Element chimic din grupa metalelor alcalino-pământoase, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se folosesc la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Din fr. baryum.
2. [MDA2] bariu sn [At: DA / E: fr baryum] (Chm) Metal alcalino-pământos, de culoare albă-argintie (și moale ca plumbul) care se găsește în cantități mici în natură, sub formă de sulfat (baritină) și de carbonat (witherit) și ai cărui compuși au diferite întrebuințări în pirotehnie, ceramică, vopsitorie, medicină etc.
3. [DEXI] báriu s.n. (chim.) Element chimic, metal alcalino-pămîntos, moale, alb-argintiu, care nu se găsește în natură în stare liberă, compușii săi fiind folosiți la fabricarea vopselelor, a sticlei, la colorarea în verde a focurilor de artificii etc. (Ba). ◇ (med.) Sulfat de bariu = substanță sub formă de pulbere albă, insolubilă în apă, folosită în radiologie ca mediu de contrast radioopac în explorarea tubului digestiv. • /<fr. baryum; cf. gr. βαριθ „greutate”.
4. [CADE] *BARIU sbst. 🔬 Metal bivalent, de coloare albă, cu greutatea atomică 137, care se găsește în natură aproape numai sub formă de sulfat și de carbonat [fr. baryum].
5. [DEX '98] BARIU s. n. Element chimic, metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Din fr. baryum.
6. [DLRLC] BARIU s. n. Metal moale, alcalino-pămîntos, de culoare albă-argintie, aflat în natură sub formă de sulfat și carbonat; compușii lui se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie.
7. [DLRM] BARIU s. n. Metal moale, alcalino-pămîntos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei și în pirotehnie. – Fr. baryum (< gr.).
8. [DN] BARIU s.n. Metal moale, alcalino-pămîntos, de culoare albă-argintie, ai cărui compuși se întrebuințează la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. [Pron. -riu, var. barium. / < fr. baryum].
9. [MDN '00] BARIU s. n. metal moale, alcalino-pământos, de culoare albă-argintie, la fabricarea vopselelor, a sticlei etc. (< fr. baryum)
10. [Șăineanu, ed. VI] bariu n. metal alb ca argintul, așa de moale în cât se poate tăia cu cuțitul (descoperit de Davy).
11. [Scriban] *báriŭ n. (lat. științific báryum, d. vgr. barýs, greŭ). Chim. Un metal bivalent galben argintiŭ cu greutatea atomică 137, cu densitatea de 4,97 și fuzibil supt temperatura roșie. A fost descoperit de Suedezu Scheele la 1774.
12. [DN] BARIUM s.n. v. bariu.
13. [DOOM 3] bariu [riu pron. rĭu] s. n., art. bariul; simb. Ba
14. [DOOM 2] bariu [riu pron. rĭu] s. n., art. bariul; simb. Ba
15. [MDO] bariu
16. [DE] BÁRIU (< fr. {i}; gr. barys „greu”) s. n. Element chimic (Ba,. nr. at. 56, m. at. 137,34, p. t. 727°C, p. f. 1696°C) din grupa metalelor alcalino-pămîntoase, moale, alb-argintiu. Se găsește în natură numai sub formă de combinații. Funcționează în starea de valență doi. Compușii săi se folosesc la fabricarea unor pigmenți minerali, a sticlelor optice etc. A fost descoperit de H. Davy, în 1808.
17. [DE] Ba, simbol chimic pentru Bariu.
18. [Argou] bariu, -e, barii, adj. mare; imens, uriaș.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL