1. [MDA2] așteamăt av [At: HEM 2008 / E: nct cf șteamătă] 1 (Cu sens nesigur) Pe neașteptate. 2 (Îe) A se lua ~ul după... A urmări pe cineva. 3 (Îe) A umbla ~ul A umbla fără rost.
2. [CADE] ❍AȘTEAMĂT(U) adv. Încet, agale, pas cu pas: Turcii unde-l auzea, Așteamăt s’apropia (TEOD.); se luă așteamătu după el (RV.-CRG.).
3. [DLRM] AȘTEAMĂT adv. (Înv.) Încet, agale.
4. [Scriban] așteámătu și -ăt adv. (lat. ex-tĭmĭtus, rudă cu teamăt). Olt. Munt. În taĭnă, încet, pe ascuns: a se apropia, a călca așteamătu (Teod. P. P. 554, 566, 637).
5. [DER] așteamăt adv. – Pe ascuns, pe furiș. Origine necunoscută. Cuvînt puțin folosit, pe care Iordan, RF, II, 276, a încercat să-l reducă la sb. štimati, din lat. aestimare „a aprecia”; și Pușcariu, Dacor., V, 411-20, la un lat. scema, din gr. σχῆμα, cf. schimă. Ambele ipoteze nu lămuresc semantismul. Cf. REW 7684a. Poate germ. anstimmend?
6. [DAR] așteamăt adv. (reg.) deodată, subit
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL