1. [DEX '09] ASCET, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Persoană care practică asceza; pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète.
2. [MDA2] ascet, ~ă smf [At: DOSOFTEI, V. S. 43 / V: ~chit, (înv) ~chet / Pl: ~eți / E: fr ascete] 1 (Liv) Pustnic. 2 (Pan) Persoană care duce o viață austeră și retrasă.
3. [CADE] *ASCET sm. 1 Pustnic, călugăr ¶ 2 Persoană care duce o viață retrasă și cumpătată [fr.].
4. [DEX '98] ASCET, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. (Livr.) Pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète.
5. [DLRLC] ASCET, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Persoană stăpînită de misticism, care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnic, sihastru, schimnic, anahoret; fig. om care își impune o viață austeră și retrasă.
6. [DLRM] ASCET, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Pustnic, sihastru; fig. persoană care își impune o viață aspră și retrasă. – Fr. ascète (< gr.).
7. [DN] ASCET s.m. și f. Sihastru, anahoret, pustnic. ♦ (Fig.) Om care își impune o viață austeră și retrasă. [< fr. ascète, lat. asceta, cf. gr. asketes – deprins, exercitat].
8. [MDN '00] ASCET, -Ă s. m. f. 1. cel care practică ascetismul; pustnic. 2. (fig.) om care își impune o viață austeră și retrasă. (< fr. ascète)
9. [Șăineanu, ed. VI] ascet m. care duce o viață plină de căință și de pietate.
10. [Scriban] *ascét m. (vgr. asketés, exercitat: fr. ascète). Sihastru, pustnic. Fig. Om retras și cumpătat. – La Dos. aschitàc, (d. ngr. askitikós, ascetic, saŭ d. ngr. askítis cu sufixu -ac. V. schit).
11. [MDA2] aschet, ~ă smf vz ascet
12. [MDA2] aschit, ~ă smf vz ascet
13. [DOOM 3] ascet s. m., pl. asceți
14. [DOOM 2] ascet s. m., pl. asceți
15. [DER] ascet (asceți), s. m. – Pustnic, sihastru. – Var. (înv.) aschit, aschet. Ngr. ἀσϰητής „obișnuit (cu viața ascetică)” și modern din fr. (cf. Murnu 7). Sec. XVII. – Der. ascetic, adj., din fr.; ascetism, s. n., din fr.: aschitac (var. aschitean), s. m. (înv., ascet).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL