1. [DEX '09] ARHIMANDRIT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări ortodocși; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.
2. [MDA2] arhimandrit sm [At: URECHE, ap. LET. I, 143 / V: (pop) arfi- / S: (înv) archi~ / Pl: ~ii / E: ngr ἀρχιμανδρίτης] 1 Titlu inferior arhiereului, pe care-l poartă stareții unor mănăstiri ortodoxe mai mari. 2 (Șîs ~ de scaun) Titlu dat călugărilor ortodocși cu o slujbă mai înaltă pe lângă o episcopie în semn de cinste. 3-4 Persoană cu titlul de arhimandrit (1-2).
3. [CADE] ARHIMANDRIT sm. ⛪ Rang superior printre călugări, deasupra starețului și egumenului; arhimandriți au numai mănăstirile mai însemnate: Mitropolitul face pe părintele Duhu ~ cu mitră (CRG.) [ngr. άρχιμανδρίτης].
4. [DEX '98] ARHIMANDRIT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mânăstiri mari sau unor călugări cu slujbă înaltă pe lângă o episcopie; persoană care are acest titlu. – Din sl. arhimandritŭ.
5. [DLRLC] ARHIMANDRIT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari; titlu de cinste acordat în genere unor călugări. Mitropolitul face pe părintele Duhu arhimandrit cu mitră. CREANGĂ, P. 138.
6. [DLRM] ARHIMANDRIT, arhimandriți, s. m. Titlu dat starețului unei mănăstiri mari sau unor călugări. – Slav (v. sl. arhimandritŭ < gr.).
7. [Șăineanu, ed. VI] arhimandrit m. egumen sau stareț (în mânăstirile mai însemnate): lasă arhimandritului toată grija schitului EM. [Gr. mod.].
8. [Scriban] arhimandrít m. (ngr. arhimandritis, vgr. -tés, d. mándra, mînăstire, adică „loc îngrădit”, ca și germ. kloster, mînăstire, d. lat. claustrum, barieră, închisoare. V. mandră 1). Titlu dat egumenuluĭ uneĭ mînăstiri maĭ marĭ. La ortodocși, un rang supt arhiereŭ. V. preut.
9. [MDA2] arfimandrit sm vz arhimandrit
10. [Șăineanu, ed. VI] Scriban (Arhimandritul Neofit) n. teolog si elenist, directorul seminarului din Socola (1803-1884).
11. [DOOM 3] arhimandrit s. m., pl. arhimandriți
12. [DOOM 2] arhimandrit s. m., pl. arhimandriți
13. [IVO-III] arhimandrit.
14. [DER] arhimandrit (arhimandriți), s. m. – Călugăr ortodox cu slujbă înaltă pe lîngă un episcop; adesea este și stareț al unei mănăstiri. Ngr. ἀρχιμανδρίτης, de la μάνδρα „mănăstire” în parte prin intermediul sl. archimandritŭ (Murnu 7). – Der. arhimandrie, s. f. (titlu de arhimandrit), din ngr. ἀρχιμανδρεία.
15. [Onomastic] ARHIMANDRIT subst. 1. Arfiemandritul M-rea, nume vechi al bis. S-ții Apostoli din București (Stavr 23). 2. Arhimandrescu, D. (Meșt Cr).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL