1. [DEX '09] ARGINTUIT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
2. [MDA2] argintuit1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: argintui] (Îvr) Argintare.
3. [MDA2] argintuit2, ~ă a [At: SLAVICI, ap. HEM 1618 / Pl: ~iți, ~e / E: argintui] (Înv) 1 Argintat2 (1). 2 Ferecat cu argint (1).
4. [DLRLC] ARGINTUIT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. (Fig.) Cînd luna nu se mai văzu decît în mărginile argintuite ale norului, el închise ochii. SLAVICI, la HEM. Cerul, scuturat, dă în limpede și acoperă, ca un coviltir argintuit, rotunda arie a pămîntului. DELAVRANCEA, S. 170. Luna-argintuită, Albind iarba de pe vale, Ieșea lină, ocolită De stelele curții sale. ALEXANDRESCU, P. 101.
5. [DLRM] ARGINTUIT, -Ă, argintuiți, -te, adj. (Rar) Argintat. – V. argintui.
6. [Șăineanu, ed. VI] argintuit a. 1. poleit cu argint; 2. fig. luna argintuită GR. AL.
7. [DEX '09] ARGINTUI, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Argint + suf. -ui.
8. [MDA2] argintui [At: POLIZU / Pzi: ~esc / E: argint + -ui] (Înv) 1-2 vtr A (se) arginta (1-2). 3 vt A fereca în argint.
9. [CADE] ARGINTUI (-uesc)... = ARGINTA...: lumina zilei îmi argintuise odaia (DLVR.).
10. [DLRLC] ARGINTUI, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. ◊ Refl. Fig. Izvorul... s-argintuiește de alba lună care-l ninge. MACEDONSKI, O. I 62.
11. [DLRM] ARGINTUI, argintuiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A arginta. – Din argint.
12. [Șăineanu, ed. VI] argint(u)ì v. 1. a polei sau a fereca cu argint; 2. fig. și acum luna argintește tot Egipetul antic EM.
13. [DOOM 3] argintui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiesc, 3 sg. argintuiește, imperf. 1 argintuiam; conj. prez. 1 sg. să argintuiesc, 3 să argintuiască
14. [DOOM 2] argintui (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. argintuiesc, imperf. 3 sg. argintuia; conj. prez. 3 să argintuiască
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL