1. [DEX '09] APOSTAT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.
2. [MDA2] apostat, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 127/2 / V: (înv) ~a / Pl: ~ați, ~e / E: lat apostata, gr ὰποστάτης, fr apostat] 1-2 smf, a (Persoană) care a săvârșit o apostazie Cf renegat. 3 a (Pex) Răzvrătit (împotriva autorității statului) Si: rebel.
3. [CADE] APOSTAT l. adj. ⛪ Care s’a lepădat de credință, nelegiuit: călugăr ~ fig.: Ea o inimă de aur, el un suflet ~ (EMIN.). II sm. ⛪ Cel ce s’a lepădat de credință: un ~ al credinței creștine [ngr. άποστάτης].
4. [DEX '98] APOSTAT, -Ă, apostați, -te, s. m. și f., adj. (Persoană) care a săvârșit o apostazie (1); p. ext. răzvrătit, rebel. – Din fr. apostat, lat. apostata.
5. [DLRLC] APOSTAT, -Ă, apostați, -te, adj. 1. Care a renunțat la credința religioasă (mai ales la religia creștină), care a săvîrșit o apostazie. ◊ (Substantivat) Iulian apostatul. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. Plîngi, copilă? – C-o privire umedă și rugătoare Poți din nou zdrobi și frînge apostat-inima mea. EMINESCU, O. I 30. Ea un înger ce se roagă – El un demon ce visează; Ea o inimă de aur – El un suflet apostat. EMINESCU, O. I 50.
6. [DLRM] APOSTAT, -Ă, apostați, -te, adj. (Adesea substantivat) 1. Care a săvîrșit o apostazie. 2. Care și-a schimbat convingerile anterioare; p. ext. răzvrătit, rebel. – Fr. apostat (lat. lit. apostata).
7. [DN] APOSTAT, -Ă adj. (adesea s.) 1. Care a renunțat la convingerile anterioare.; (p. ext.) răzvrătit. [< fr. apostat, cf. gr. apostates – rebel].
8. [MDN '00] APOSTAT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care a săvârșit o apostazie. (< fr. apostat, lat. apostata, gr. apostates)
9. [Șăineanu, ed. VI] apostat a. și m. 1. care s’a lepădat de religiune sau de un principiu; 2. fig. poți din nou sdrobi și frânge apostat inima mea EM.
10. [Scriban] *apostát, -ă adj. (vgr. apostátes). Renegat, care s’a lepădat de religiune saŭ de un principiŭ: împăratu Ĭulian Apostatu. V. prestîpnic.
11. [MDA2] apostata sm vz apostat
12. [Șăineanu, ed. VI] Iulian (Apostatul) m. împărat roman, născut creștin, se făcu păgân și persecută pe creștini (361-363).
13. [DOOM 3] apostat adj. m., s. m., pl. apostați; adj. f., s. f. apostată, pl. apostate
14. [DOOM 2] apostat adj. m., s. m., pl. apostați; adj. f., s. f. apostată, pl. apostate
15. [DER] apostat (apostată), adj. – Care a săvîrșit o apostazie; răzvrătit, rebel. Ngr. ἀποστάτης (sec. XVII, cf. Gáldi 151), și mai tîrziu din fr. apostat. – Der. apostazie, s. f., din fr.; apostazia, vb. (a renunța, a renega).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL