Definiție și ce înseamnă amentacee

1. [DEX '09] AMENTACEE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacée.

2. [MDA2] amentacee sf [At: DEX2 / Pl: ~ / E: fr amentacée] 1 (Lpl) Familie de plante lemnoase cu inflorescență în amenți. 2 Plantă care face parte din familia amentacee (1).

3. [CADE] *AMENTACEE sf. pl. 🌿 Familie de arbori cu flori monoice sau dioice dispuse în amente [fr.].

4. [DEX '98] AMENTACEE, amentacee, s. f. (La pl.) Familie de plante lemnoase cu inflorescență în formă de amenți; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. amentacées.

5. [DLRLC] AMENTACEE, s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate, apetale, cu inflorescența în formă de ament, din care fac parte ulmul, plopul, mesteacănul, stejarul, nucul etc.

6. [DLRM] AMENTACEE s. f. pl. Familie de plante cu inflorescența în formă de ament. Ulmul, plopul, mesteacănul fac parte din familia amentaceelor. – Fr. amentacées.

7. [DN] AMENTACEE s.f.pl. Familie de plante dicotiledonate ale căror flori speciale sunt dispuse în ament; (la sg.) plantă din această familie. [Pron. -ce-e, sg. invar. / < fr. amentacées].

8. [Șăineanu, ed. VI] amentacee n. pl. familie de plante lemnoase ale căror flori sunt dispuse ca ale nucului.

9. [MDN '00] AMENTACEU, -EE I. adj. amentiform. II. s. f. pl. familie de plante dicotiledonate lemnoase, cu flori apetale, dispuse în ament. (< fr. amentacé/es/)

10. [Scriban] *amentacéŭ, -ée adj. (d. ament cu sufixu -aceŭ). Bot. Care produce amente: arbore amentaceŭ. S. f. pl. O familie de plante lemnoase care produc amente, ca la salcie, plop, nuc, alun, ulm, anin, stejar ș. a.

11. [DOOM 3] amentacee s. f., art. amentaceea, g.-d. art. amentaceei; pl. amentacee

12. [DOOM 2] amentacee s. f., art. amentaceea, g.-d. art. amentaceei; pl. amentacee

13. [MDO] amentacee (pl.)

Sursă: DEX online sub licență GNU GPL

Alte articole interesante...

[Șăineanu, ed. VI] îndoeală f. 1. acțiunea de a(se) îndoi: pozițiune șovăitoare între două lucruri […]
[Șăineanu, ed. VI] îndoelnic a. 1. supus îndoelii: rezultatul e îndoelnic; 2. neîndestulător: lumină îndoelnică. […]
[MDA2] îndogăți vr [At: RĂDULESCU-CODIN, Î. 322 / Pzi: ~țesc / E: nct] (Reg) A […]
1. [DEX '09] ÎNDOIALĂ, îndoieli, s. f. 1. Neîncredere; ezitare, șovăială; îndoire. ◊ Loc. adv. […]
[DAR] îndoiat, -ă, adj. (reg., înv.) 1. îndurerat. 2. plin de îndoieli, fără credință; bănuitor. […]
1. [MDA2] îndoiciune sf [At: DOSOFTEI, V. S. 130 / P: ~do-i~ / Pl: ~ni […]
1. [DEX '09] ÎNDOIELNIC, -Ă, îndoielnici, -ce, adj. Care provoacă îndoială, care nu poate fi […]
1. [MDA2] îndoime sf [At: MINEIUL (1776) 40 2/2 / P: ~do-i~ / Pl: ~mi […]
Copyright 2026 © Explicativ.ro