1. [DEX '09] ALBEAȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă; (rar) albime. 2. Leucom; (impr.) cataractă (2). [Var.: albețe s. f.] – Alb + suf. -eață.
2. [MDA2] albeață sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 203/8 / V: (reg) ~bață / Pl: ~ețe / E: alb + -eață] 1 Albeală (2). 2 (Med) Leucom. 3 (Med; imp) Cataractă. 4 (Fig) Orbire. 5 (Îe) A avea ~ A nu percepe bine lucrurile. 6 (Fig; îae) A judeca greșit. 7 (Reg) Sclerotică. 8 (Bot; reg) Cerențel (Geum urbanum). 9 (Bot; reg) Punga-babei (Pulicaria dysenterica).
3. [CADE] ALBEAȚĂ sf. 1 Însușirea de a fi alb, coloare albă: albeața feței; albeața hainelor ¶ 2 🩺 Boală de ochi care se manifestă prin întinderea unei pelițe albe pe cornee (🖼 55); Fig.: a avea ~, a nu vedea bine lucrurile, a se înșela; proverb: a face ~ în călcîi (ZNN.), se zice cînd e luat cineva în bătaie de joc [lat. *albĭtia].
4. [DLRLC] ALBEAȚĂ, (1) albeți, s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. Avea dinți sănătoși, de o albeață strălucitoare. DUMITRIU, N. 257. Fața ei ca luna plină, curată ca floarea de cireș și albă de o albeață prin care numai din cînd în cînd străbate, abia văzut, un fel de rumeneală. SLAVICI, O. II 23. Albeața iepelor – zicea el – îi slujea de fînar noaptea, la drum. CREANGĂ, P. 106. ♦ Fig. Lumină. Albeți neprihănite curgeau din cer. MACEDONSKI, O. I 80. 2. Pată albă, opacă, formată pe cornee; leucom, (impropriu) cataractă. Ochiul cu albeață îi lăcrima. PAS, L. I 7. – Variantă; (1) albețe (PANN, P. V. II 129) s. f.
5. [DLRM] ALBEAȚĂ s. f. 1. Calitatea de a fi alb; culoare albă. 2. Pată albă formată pe cornee; leucom; (impr.) cataractă. [Var.: (1) albețe s. f.] – Din alb2 + suf. -eață.
6. [Șăineanu, ed. VI] albeață f. 1. însușirea lucrurilor albe; 2. pată albă ca o perdea care împiedică lumina ochiului (la om și la animale domestice). [Lat. ALBITIES].
7. [Scriban] albeáță f., pl. ețĭ (d. alb). Calitatea de a fi alb: albeața zăpeziĭ. Pată albă care se formează une-orĭ pe lumina ochĭuluĭ și împedecă vederea.
8. [DEX '09] ALBEȚ, -EAȚĂ, albeți, -e, adj., s. n. (Reg.) 1. Adj. Albineț. 2. S. n. Alburn. – Alb + suf. -eț.
9. [DEX '09] ALBEȚE s. f. v. albeață.
10. [MDA2] albață sf vz albeață
11. [MDA2] albeț, ~eață [At: LB / Pl: ~i, ~e / E: alb + -eț] (Reg) 1 a Albineț. 2 sn Alburn.
12. [CADE] ALBEȚ I. adj. (BUD.) (MAR.) = ALBINEȚ. II. sbst. 🌿 Partea mai albicioasă dintre scoarța și inima unui arbore [alb].
13. [DLRLC] ALBEȚ1, -EAȚĂ, albeți, -e, adj. Albineț.
14. [DLRM] ALBEȚ2, -EAȚĂ, albeți, -e, adj. (Reg.) Albineț2. – Din alb2 + suf. -eț.
15. [DOOM 3] albeață s. f., g.-d. art. albeții
16. [DOOM 2] albeață s. f., g.-d. art. albeții
17. [DOOM 3] albeț1 (reg.) adj. m., pl. albeți; f. albeață, pl. albețe
18. [DOOM 2] albeț1 (reg.) adj. m., pl. albeți; f. albeață, pl. albețe
19. [Argou] albeață s. f. sg. (intl.) 1. lenjerie de pat 2. argint; argintărie
20. [DRAM 2021] albeață, s.f. (med. pop. veter.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi. ■ Atestat și în Maram. din dreapta Tisei cu sensul de „cataractă”. – Din lat. *albitia, -am (CDDA); din alb + suf. -eață.
21. [DRAM 2015] albeață, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria, 2004: 1072). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei cu sensul de „cataractă” (DRT, 2010). – Din lat. *albitia, -am (CDDA); din alb (< lat. albus) + suf. -eață.
22. [DRAM] albeață, s.f. – (med. vet.) Boală care apare la oi sau la animalele mari, fie în urma unei lovituri, fie a unei afecțiuni. Pentru tratare se pisează zahăr sau sare care, printr-o țeavă, se suflă în ochi (Memoria 2004: 1072). – Din alb + -eață.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL