1. [DEX '09] AGĂȚAT, -Ă, agățați, -te, adj. 1. Atârnat, spânzurat2, suspendat. 2. (Despre obiecte de îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit care găurește, deșiră, rupe o țesătură. ♦ Rupt, găurit prin prindere într-un obiect ascuțit. [Var.: acățat, -ă adj.] – V. agăța.
2. [MDA2] agățat2, ~ă a [At: EMINESCU, P. 184 / V: (înv) acă~ / Pl: ~ați, ~e / E: agăța] 1 Atârnat2. 2 (D. îmbrăcăminte) Prins fără voie într-un obiect ascuțit, care găurește, deșiră, rupe. 3 (Fam; d. persoane) Acostat (de către o persoană de sex opus).
3. [MDA2] agățat1 sn [At: DA ms / V: (înv) acă~ / Pl: ~uri / E: agăța] 1-5 Agățare (1-5).
4. [DEX '09] ACĂȚA vb. I v. agăța.
5. [DEX '09] ACĂȚAT, -Ă adj. v. agățat.
6. [DEX '09] AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ♦ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).
7. [MDA2] acăța vi vz agăța
8. [MDA2] acățat2, ~ă a vz agățat2
9. [MDA2] acățat1 sn vz agățat1
10. [MDA2] agăța [At: ISPIRESCU, L. 212 / V: (înv) acă- / Pzi: agăț / E: ml *accaptiare] 1 vt A suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc. Si: a atârna, a spânzura. 2 vt A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. 3 vt (Fam) A acosta o persoană (de sex opus). 4 vr A se prinde de ceva sau de cineva. 5 vr (Fig) A se crampona.
11. [DEX '98] AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atârna, a suspenda ceva de un cârlig, de un cui etc.; a spânzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. ♦ Refl. (Despre țesături) A se rupe, prinzându-se într-un obiect ascuțit. ◊ (Fam.) A acosta o persoană (de sex opus). 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva sau de cineva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).
12. [DLRLC] ACĂȚAT, -Ă adj. v. agățat.[1]
13. [DLRLC] AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina (ceva) de un cîrlig, de un cui etc. Agățat pe-un vîrf de pai, Sta un bob rotund bălai. CASSIAN, în POEZ. N. 114. Agățăm felinarele de stîncă. BOGZA, Ț. 63. ♦ A prinde din greșeală o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește sau o rupe. Mi-am agățat ciorapul. ♦ (Familiar; cu privire la persoane) A acosta. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva. Mă agăț bine de coama calului. STANCU, D. 237. Muma zmeului roase din copaci, se agăță de ramuri, sări din vîrf în vîrf, se strecură și tot după dînșii. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. A se crampona. Se agață de teorii vechi. – Variantă: acăța (RETEGANUL, P. I 59, EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. P. 141) vb, I.
14. [DLRM] ACĂȚA vb. I. v. agăța.
15. [DLRM] ACĂȚAT, -Ă, adj. v. agățat.
16. [DLRM] AGĂȚA, agăț, vb. I. 1. Tranz. A atîrna, a suspenda, a anina ceva de un cîrlig, de un cui etc. ♦ Refl. și tranz. (Pop.) A (se) spînzura. ♦ A prinde fără voie o țesătură într-un obiect ascuțit, care o găurește, o rupe. ♦ (Fam.) A acosta o persoană. 2. Refl. A se apuca, a se prinde de ceva; fig. a se crampona. [Var.: acăța vb. I] – Lat. *accaptiare (< captiare „a prinde”).
17. [Șăineanu, ed. VI] acățà v.(Mold.), agățà (Munt.) 1. a prinde de un cuiu: agăț haina să se usuce; 2. a (se) apuca cu unghiile de ceva (spre a se urca): mulțimea s’acață greu pe ziduri AL.; 3. fig. a se lega de cineva: se agață de mine ca scaiul. [Lat. *ACCAPTIARE (V. cață, cațăr)].
18. [Șăineanu, ed. VI] agățà v. V. acățà.
19. [Scriban] acáț, acăț și (ob.) agăț, a -ăța v. tr. (lat. ad-captiáre d. cáptio, -ónis, prindere, cápere, captum, o prinde; it. cacciáre, a vîna [d. lat. captiáre], fr. chasser, sp. cazar pg. ca ar. V. cață, cațăr, descaț). Atîrn, spînzur: acăț haĭna’n cuĭ. V. refl. Mă atîrn: mă agăț cu mînile de un copac. Fig. Mă agăț de cineva, mă țin de el p. un interes; mă aleg (mă leg de el, îĭ caut ceartă). – Și ațăg (Munt. vest) V. acolisesc.
20. [Scriban] acăț, V. acaț.
21. [Scriban] agăț, V. acaț.
22. [DOOM 3] agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 1 sg. să agăț, 3 să agațe, imper. 2 sg. afirm. agață
23. [DOOM 2] agăța (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. agăț, 3 agață; conj. prez. 3 să agațe
24. [MDO] agăța (ind. prez. 1 sg. agăț)
25. [IVO-III] acăț, -căți 2, -cață 3, -cațe 3 conj.
26. [DER] acăța (acăț, at), vb. – 1. A prinde. – 2. A atîrna. – 3. (Fam.) A acosta o femeie pe stradă. – 4. (Arg.) A obține, a dobîndi. – Var. agăța (și der. săi). Mr. acaț, cățari „a prinde”, istr. (a)coț „prind”. Origine incertă. Se consideră în general ca fiind reprezentant al lat. accaptiāre, din captiāre (Philippide, Principii, 43; Pușcariu, Lat. ti, 12; Pușcariu 7; Candrea-Dens. 6; REW 1663; DAR); cf. it. cacciare, v. prov. cassar, fr. chasser, sp. cazar, port. caçar. Toate cuvintele romanice au păstrat sensul primitiv, „a prinde cerbul”, ca în mr. și istr. Semantismul nu pare să ridice nici o problemă deosebită; însă fonetismul este dificil, datorită reducerii inexplicabile a grupului pt › t. Este posibil să se fi produs o contaminare cu vreo formă balcanică, de ex. bg. kacjă „a agăța” (Meyer, Alb. St., IV, 81), cf. cățăra. Candrea, Elementele, 403, și Pușcariu 7 presupun o contaminare cu cață „toiag, bîtă”; Cihac, II, 475 pleacă de la mag. akasztani (cf. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41; Candrea-Dens., 6). Acăța pierde treptat teren față de agăța, în pofida strădaniei gramaticienilor și puriștilor. – Der. acățăcios, adj. (lipicios); acățătoare, s. f. (șiret, atîrnătoare); acățături, s. f. pl. (cîrcei la vița de vie). Cf. cață.
27. [Argou] agățat, -ă, agățați, -te adj. 1. furat 2. arestat
28. [Argou] a agăța remorca expr. (friz.) a încerca să oprească sângele dintr-o tăietură cu un creion de alaun
29. [Argou] agăța, agăț v. t. 1. a fura 2. a aresta 3. a acosta o persoană de sex opus
30. [DRAM 2015] acăța, acăț, vb. tranz., refl. – A (se) agăța; a suspenda, a atârna, a spânzura. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER; MDA); cuvânt autohton (Russu; fără corespondent în albaneză).
31. [DRAM 2015] acățat, -ă, acățați, -te, adj. – Suspendat, atârnat. – Din acăța.
32. [DRAM] acăța, acăț, vb. tranz. – (înv.) A agăța; a suspenda, a atârna. – Lat. *accaptiare < captiare „a prinde” (Philippide, Pușcariu, cf. DER); Cuvânt autohton (Russu 1981).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL