1. [DEX '09] ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Înv. și reg.) A uita. – Ză- + uita.
2. [MDA2] zăuita2 vtr [At: LUNGIANU, ap. CADE / Pzi: zăuit / E: ză- + uita2] (Reg) 1-2 A (se) uita.
3. [MDA2] zăuita1 vt [At: (a. 1600-1650) GCR I, 137/6 / V: (îrg) zeu~, zuita, (reg) zoita / Pzi: zăuit / E: ză- + uita1] (Îrg) A uita.
4. [CADE] ZĂUITA2 (-uit) vb. refl. Olten. Băn. A se uita: ia zăuită-te, mă, se vede ceva ’n urma noastră (GR.-n.); s’a zăuitat femeia, cînd a fost grea, la vre-o dihanie ceva (LUNG.) [comp. ZĂUITA1].
5. [CADE] ZĂUITA1 (-uit) vb. tr. și refl. Olten. Băn. A uita: am zăuitat oare-ce, zise, apoi fuga înapoi (ȚICH.) [uita, cu pref. za-, după srb. zabiti „a uita”].
6. [DEX '98] ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Reg.) A uita. – Ză- + uita.
7. [DLRLC] ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Regional) A uita. Că nu-i gînd de la părinți, Ce-l gîndești și-l mai zăuiți, Ci-i gîndul de la mîndra, Mult îți arde inima. HODOȘ, P. P. 66. Că de cînd eu te-am iubit, Tare cu drag te-am avut Și nu pot să te zăuit. EMINESCU, L. P. 20.
8. [DLRM] ZĂUITA, zăuit, vb. I. Tranz. (Reg.) A uita. – Din ză- (< sb. za) + uita.
9. [MDA2] zeuita v vz zăuita1
10. [MDA2] zoita v vz zăuita
11. [MDA2] zuita v vz zăuita1
12. [CADE] ❍ZEUITA = ZĂUITA.
13. [CADE] ❍ZUITA = ZĂUITA.
14. [Scriban] 1) uĭt, a -á v. tr. (d. vrom. a uita, care vine d. lat. *oblitare, derivat din oblitus, oblivisci, a uĭta; pv. cat. oblidar, fr. oublier, sp. pg. olvidar). Scap din minte, nu-mĭ maĭ aduc aminte: a uĭta cele învățate. Nu mă maĭ gîndesc la, scap din vedere: am uĭtat să-țĭ spun, am uĭtat baniĭ pe masă. Nu vreaŭ să mă maĭ gîndesc la: uĭtă ofensele, nu uĭta binefacerile. Ochiĭ care nu se văd se uĭtă, doĭ inșĭ care nu se văd des nu se maĭ gîndesc unu la altu. – În Serbia, Ban. Maram. a zăuĭta (după sîrb. zabiti).
15. [Scriban] zăúĭt, V. uĭt.
16. [DOOM 3] zăuita (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. zăuit, 2 sg. zăuiți, 3 zăuită; conj. prez. 1 sg. să zăuit, 3 să zăuite
17. [DOOM 2] zăuita (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 3 zăuită
18. [DLRLV] ZĂUITA vb. (Ban., Trans. SV) A uita. În ascunsul inimiei închide-te, în secriul ei, cum să nu le pociu zăuita, în veci să te pociu lăuda. CÎNTEC DE CRĂCIUN. Dezmierdăciunile fac cum oamenii să să zăuite de pre sfîrșitul sau de pre moartea lor. SA, 24r. Și vor pieri nemzaturile Cari de Domnul se zăuită. VCC, 25. Zeuit. Obliviscor. AC, 380; cf. SA, 38v. Etimologie: pref. ză- + uita (după scr. zabyti). Vezi și zăuitat, zăuitător, zăuitătură.
19. [DRAM 2021] zăuitá, zăuit, v.t. (reg., înv.) A privi ceva cu atenție; a se uita. ■ Termenul s-a specializat doar cu referire la o femeie gravidă, în sensul că aceasta „nu trebe să se zăuite la oarece lucru sau animal,” pentru ca viitorul copil să nu aibă ceva semne (Farcas, 2009: 105). – Din ză- + uita „a privi” (DEX, DLRM).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL