1. [DEX '09] ZĂHĂI, zăhăiesc, vb. IV. (înv. și reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătui vb. IV] – Din ucr. zahaity.
2. [DEX '09] ZĂHĂTUI vb. IV v. zăhăi.
3. [MDA2] zăhăi [At: NECULCE, L. 342 / V: ~ătui / Pzi: ~esc, (îvr) zăhai / E: ucr загаїти] 1 vt (înv; c. i. dușmani) A hărțui (2). 2 vt (Pex) A prăda (1). 3 vt (îrg; c. i. persoane) A stingheri (1). 4 vt (Pex; c. i. persoane) A sâcâi (1). 5 vt (Reg; c. i. locuințe) A deranja (1). 6 vt (înv; c. i. acțiuni) A opri. 7 vt (îrg; c. i. obiecte) A arunca în dezordine. 8 vt (Pex) A rătăci. 9 vt (Rar; c. i. lucruri) A îngrămădi. 10 vt (îvr; c. i. timpul, vremea) A irosi. 11 vr A se împrăștia. 12 vr A se pierde.
4. [MDA2] zăhătui3 v vz zăhăi
5. [DEXI] zăhăi vb. IV. tr. (înv., pop.) 1 (compl. indică persoane) A supăra, a sîcîi, a necăji; a stingheri. 2 (compl. indică obiecte, materiale etc.) A împrăștia; a risipi (în toate părțile). • prez.ind. -iesc. /<ucr. загаіти.
6. [DEXI] zăhătui vb. IV. tr. (reg.) A astupa cu crengi. • prez.ind. -iesc. /zăhată + -ui.
7. [CADE] ❍ZĂHĂI (-ăesc) vb. tr. Mold. Bucov. 1 A aduce supărare, a neliniști, a turbura, a incomoda: Tătarii și cu o samă de Turci călărime le-au ieșit înainte și-i tot zăhăeau prin pregiurul oștii (NEC.); zăhăindu-l muștele ce se nădiseră la hoitul iepei, a fluturat țapul odată din coarne (SB.); mai mult te-om zăhăi decât ți-om fi de folos (GRIG.) ¶ 2 A deranja, a răscoli, a arunca în neregulă [rut. zahaīty].
8. [CADE] ❍ZĂHĂIT adj. Mold. Bucov. p. ZĂHĂI 1 Supărat, neliniștit, turburat ¶ 2 Deranjat, răscolit: apoi cîlți, buci și alte lucruri, ~e prin ale poliți și colțare, ca la casa unui gospodar (CRG.); te-aș primi în gazdă, dar tare mi-e ~ în casă (ȘEZ.).
9. [DEX '98] ZĂHĂI, zăhăiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A supăra, a sâcâi, a necăji; a stingheri. 2. Refl. A se împrăștia; a se pierde, a se risipi. [Var.: zăhătui vb. IV] – Din ucr. zahaity.
10. [DLRLC] ZĂHĂI, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Regional) 1. A sîcîi, a hărțui, a chinui. Zăhăindu-l muștele... au fluturat țapul o dată din coarne. SBIERA, P. 166. Vaca nu m-a zăhăit. ȘEZ. III 154. 2. A împrăștia în dezordine; a pierde, a rătăci. Pe-o grindă, călepe de tort și linuri boite fel de fel pentru scoarțe și lăicere; apoi cîlți, buci și alte lucruri, zăhăite prin cele poliți și colțare. CREANGĂ, A. 97. Dădaca lui a vrut încă să-l netezească, Dar pieptenele era prin casă zăhăit. DONICI, la TDRG. ◊ (În construcții impersonale) Am fost aseară la voi, Casa-i plină de gunoi. Și pe laiță zăhăit, M-am mirat la ce-am venit? MARIAN, O. I 132.
11. [DLRLC] ZĂHĂTUI, zăhătuiesc, vb. IV. (Mold.) 1. Tranz. A sîcîi pe cineva, a bate capul cuiva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci, a se prăpădi.
12. [DLRM] ZĂHĂI, zăhăiesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) 1. A supăra, a sîcîi, a necăji; a stingheri. 2. A împrăștia; a pierde, a risipi. – Ucr. zahaity.
13. [DLRM] ZĂHĂTUI, zăhătuiesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A sîcîi pe cineva. 2. Refl. A se pierde, a se rătăci; a se prăpădi. – Din zăhăi.
14. [Șăineanu, ed. VI] zăhăì v. Mold. a turbura, a neliniști: boii nu mă zăhăesc, om ca mine nu găsesc POP. [Slav. ZAITI, a rătăci].
15. [Scriban] zăhăĭésc v. tr. (rut. za-haiti, id., d. vsl. *gaviti, de unde și vsl. o-gaviti, a molesta, ceh. o-haviti, a deforma. Bern. 1, 298. V. hîĭesc). Est. Rar azĭ. Hărțuĭesc, molestez, turbur în treabă: Hanul tot zăhăĭa cîte o aripă de oaste moschicească (Nec. 2, 390). Azĭ ob. Deranjez lucrurile de la locu lor. – Și zăvăĭesc. V. răvășesc, zăstesc, zăticnesc, deretic.
16. [DOOM 3] zăhăi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiesc, 3 sg. zăhăiește, imperf. 1 zăhăiam; conj. prez. 1 sg. să zăhăiesc, 3 să zăhăiască
17. [DOOM 2] zăhăi (a ~) (înv., reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zăhăiesc, imperf. 3 sg. zăhăia; conj. prez. 3 să zăhăiască
18. [IVO-III] zăhăesc, -ăiască 3 conj., -ăiam 1 imp.
19. [DER] zăhăi (-ăesc, -it), vb. – A supăra, a sîcîi, a hărțui. – Var. zăvăi. Rut. zahaiti (Candrea; Scriban). Legătura cu der. sl. iti „a merge” (Cihac, II, 468; Tiktin) este dubioasă. – Der. zăhăială, s. f. (supărare, piedică; neliniște, tulburare). În Mold. și Trans. de N.
20. [DER] ZĂVĂI vb. IV. (Var.) Zăhăi.
21. [DLRLV] ZĂHĂI vb. (Mold.) A nu lăsa în pace, a hărțui cu atacuri repetate. Hanul tătărăsc ... tot zăhăia cîte o aripă moschicească de nu să pute lățî. NECULCE. Etimologie: ucr. zahaity. Vezi și zăhăială. Cf. b ă n i (2), z ă d ă r î.
22. [DRAM 2021] zăhăí, zăhăiesc, v.t. (reg.) A incomoda; a deranja: „Să am glas ca și cucu, / Nu m-ar zăhăi lucru” (Papahagi, 1925). ■ Exclusiv în Trans. de Nord, Maram. și Moldova. – Din ucr. zahaity (Scriban, DLRM, MDA).
23. [DRAM 2015] zăhăi, zăhăiesc, vb. tranz. – (reg.) A incomoda (Papahagi, 1925); a deranja: „Să am glas ca și cucu, / Nu m-ar zăhăi lucru” (Papahagi, 1925). „Nu reparăm drumul, ca să nu se zăhăiască domnii” (localnic din Valea Porcului). Termenul circulă exclusiv în Transilvania de Nord, Maramureș și Moldova. – Din ucr. zahaity (Scriban; Candrea, cf. DER; DLRM, DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL