1. [DEX '09] ZĂBĂLUȚĂ, zăbăluțe, s. f. 1. Zăbală (1) mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele. 2. Zăbală (2). – Zăbală + suf. -uță.
2. [MDA2] zăbăluță sf [At: POLIZU / V: (reg) ~bel~ / Pl: ~țe, (reg) ~ți / E: zăbală + -uță] 1-4 (Șhp) Zăbală (1-2) (mică). 5 (Pop) Strună1.
3. [DEXI] zăbăluță s.f. 1 Un fel de zăbală mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, folosite pentru a conduce calul. 2 Zăbală (la colțurile gurii). Copilului îi apăruse o zăbăluță. • pl. -e. /zăbală + -uță.
4. [CADE] ZĂBĂLUȚĂ (pl. -țe) sf. 🐒 = STRUNĂ3 [zăbală].
5. [DEX '98] ZĂBĂLUȚĂ, zăbăluțe, s. f. 1. Un fel de zăbală (1) mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, servind pentru a conduce calul. 2. Zăbală (2). – Zăbală + suf. -uță.
6. [DLRLC] ZĂBĂLUȚĂ, zăbăluțe, s. f. Un fel de zăbală mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, servind pentru a conduce calul. Ion Leahu apucă dîrlogii cailor aproape de zăbăluțe. MIHALE, O. 509.
7. [DLRM] ZĂBĂLUȚĂ, zăbăluțe, s. f. Un fel de zăbală mai simplă, compusă din două bare îmbinate între ele, servind pentru a conduce calul. – Din zăbală + suf. -uță.
8. [Șăineanu, ed. VI] zăbăluță f. lănțișor la frâu prins sub fălcile calului.
9. [Scriban] zăbălúță f., pl. e (dim. d. zăbală). Zăbala cea mică (numită și trînzeluță, compusă din doŭă brațe de fer), care, de ordinar, ajunge p. a conduce calu. (Țăraniĭ nu se servesc de cît de ĭa). V. strună.
10. [MDA2] zăbeluță sf vz zăbăluță
11. [DOOM 3] zăbăluță s. f., g.-d. art. zăbăluței; pl. zăbăluțe
12. [DOOM 2] zăbăluță s. f., g.-d. art. zăbăluței; pl. zăbăluțe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL