1. [MDA2] zmiarță1 sf [At: BĂCESCU, P. 90 / V: ~ioanță / Pl: ? / E: ns cf smialț] (Iht; Mun) Chișcar (Lampetra).
2. [MDA2] zmiarță2 sf [At: SCRIBAN, D. / Pl: ~ierțe / E: z- + miarță] (Mun) Miorță.
3. [Scriban] zmĭárță, V. mĭarță.
4. [DEX '09] MIARȚĂ, miarțe, s. f. (Pop.) Ființă pipernicită; stârpitură. [Pl. și: mierțe] – Et. nec.
5. [MDA2] miarță sf [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~țe, mierțe / E: nct] 1 (Îdt) Ființă sau lucru mic și gros. 2 (Reg; ca epitet, precedând termenul calificat, de care se leagă prin pp „de”) Ființă pipernicită Si: stârpitură. 3 (Fig; rar) Lucru fără importanță Si: bagatelă, fleac.
6. [DLRLC] MIARȚĂ, miarțe, s. f. (Regional, numai în expr.) miarță de copil = copil pipernicit, nedezvoltat. Făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șapte luni. ISPIRESCU, U. 18. – Pronunțat: miar-.
7. [Șăineanu, ed. VI] miarță f. ceva mare cât o merță: o miarță de copil ISP.
8. [Scriban] mĭárță, smĭárță și zmĭárță f., pl. ĭerțe. Munt. Fam. Copil mic: el nu era atuncĭ de cît o mĭarță de copil.
9. [DOOM 3] !miarță (stârpitură) (înv., pop.) (desp. miar-) s. f., g.-d. art. miarței; pl. miarțe
10. [DOOM 2] miarță (stârpitură) (pop.) (miar-) s. f., g.-d. art. miarței/mierței; pl. miarțe/mierțe
11. [DGS] miarță s.f. (reg.; de obicei ca epitet pus înaintea termenului calificat, de care se leagă prin prep. „de”) v. Pocitanie. Pocitură. Stârpitură.
12. [DLR] MIÁRȚĂ s. f. 1. (În dicționarele din trecut) Ființă sau lucru mic și gros. Cf. GHEȚIE, R. M., BARCIANU, ALEXI, W. ♦ (Regional; ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prepoziția „de”. Ființă pipernicită. stîrpitură. îi făcu o miarță de copil pînă nu era încă de șepte luni. ISPIRESCU, U. 18. Să aibă și ei măcar o miarță de copil, nici cît. id. L. 95. O miarță de om. PAMFILE, J. III, 91. 2. Fig. (Rar) Lucru fără importanță; bagatelă, fleac. Cf. DDRF. - Pl.: miarțe (DL, DM) și mierțe (CADE). – Etimologia necunoscută.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL