1. [MDA2] zgândărit, ~ă a [At: PONTBRIANT, D. / V: (îrg) ~rat / Pl: ~iți, ~e / E: zgândări] (Rar; d. foc) 1 Scormonit2 (1). 2 (Îrg; fig; d. oameni) Sâcâit (1). 3 (Rar; d. răni, bube) Frecat cu unghiile sau cu un obiect tare până la iritare, inflamare etc. Si: scărpinat (1), (înv) zădărât (3), zemuit, zgăibit, zgăbuit, zgăit (7), zgâmăit (1), zgămușit, zgânciorit, zgâncelit.
2. [DEX '09] ZGÂNDĂRI, zgăndăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec.
3. [MDA2] zgădări v vz zgândări
4. [MDA2] zgâdăra v vz zgândări
5. [MDA2] zgâdări v vz zgândări
6. [MDA2] zgâdâri v vz zgândări
7. [MDA2] zgândăra v vz zgândări
8. [MDA2] zgândărat, ~ă a vz zgândărit
9. [MDA2] zgândări [At: SĂULESCU, HR. I, 14/18 / V: (pop) ~ra, (reg) ~rî (Pzi: 3 zgândărăște), zgâdări, zgâdăra, zgâdâri, zgădări / S și: sg~ / Pzi: ~resc și zgândăr / E: nct] 1 vt (C. i. foc, cărbuni, jar etc.) A mișca (cu un instrument) pentru a face să ardă mai bine Si: a răscoli, a răvăși, a scormoni (1), (pfm) a scociorî (1), (îrg) a scărmăna, (înv) a socoti, (reg) a râcâi1 (1), a scorni. 2 vt (Fig) A aduce într-o stare de enervare Si: a agasa (1), a ațâța (11), a enerva (6), a indispune, a irita, a întărâta, a plictisi, a scormoni, a sâcâi (1), a stârni, a supăra, a surescita, (liv) a tracasa, (îrg) a scociorî, (înv) a scârbi, (reg) a chihăi2 (2), a zăhăi (4), a zăhătui2 (1), (arg) a șucări. 3 vt (Reg) A rade puțin deasupra. 4 vt (Pex) A zgâria (4). 5 vt (Pfm; d. păsări, animale și oameni) A râcâi1 (1). 6 vt (Pfm; d. păsări, animale și oameni) A scormoni (1). 7 vt (Îvr; fig) A cerceta în profunzime Si: (pfm) a scociorî. 8 vt (C. i. răni, bube etc.) A freca (repetat) cu unghiile, cu degetele sau cu un obiect tare, producând iritare, inflamare etc. Si: a scărpina (1), a zădărî (6), (reg) a zgăibi, a (se) zgâbui, a zgâi (2), a zgâmăi (1), a zgămuși (1), a zgânceli (2), a zgânciori. 9 vt (Fig) A readuce în memorie lucruri neplăcute provocând întristare, durere, necaz etc. 10 vt A lovi (repetat). 11-12 vt (C. i. coardele vocale ale omului sau ale unor instrumente muzicale) A zdrăngăni (6-7). 13-14 vtr A se zgudui (1-2). 15 vrr (Reg; îe) A se ~ de păr A se bate (126).
10. [MDA2] zgândărî v vz zgândări
11. [DEXI] zgîndări vb. IV. tr. 1 (compl. indică răni, bube etc.) A irita rupînd, scărpinînd, rîcîind. ♦ Fig. A răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. Se simțeau cu toții îndemnați să zgîndăre asemenea amintiri scumpe sufletului fiecăruia (GALAN). 2 (compl. indică focul, cărbunii, jarul etc) A mișca (cu un instrument) pentru a face să se învioreze, să ardă mai bine; a răscoli. Zgîndăre cenușa absent (CA. PETR.). 3 Fig. A aduce într-o stare de enervare; a ațîța, a întărîtă, a sîcîi. Mie ce-mi zgîndărea curiozitatea era altceva, tocmai ce scăpase tuturor celorlalți din vedere (M. I. CAR.). 4 (compl. indică coardele unor instrumente muzicale) A face să vibreze (nearmonios). ♦ Ext. A cînta (prost) la un instrument cu coarde. • prez.ind. -esc. /etimol. nec.
12. [DEX '98] ZGÂNDĂRI, zgândăresc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) irita o rană, o bubă etc. rupând-o, scărpinând-o, râcâind-o. ♦ Tranz. Fig. A ațâța, a întărâta, a sâcâi; a răscoli, a readuce în memorie lucruri triste. – Et. nec.
13. [DLRLC] ZGÎNDĂRI, zgîndăresc și (rar) zgîndăr, vb. IV. Tranz. 1. A răscoli, a scormoni (mai ales cenușa, cărbunii, focul). Privește în pămînt și tot zgîndărește țerna cu vîrful bocancului. CAMILAR, N. I 375. Zgîndărea cu ciomagul cărbunii potoliți. La TDRG. ♦ Fig. A atinge, a înțepa, a îmboldi. Nouă nu ne dai un păhărel, vere? se linguși Holbea, zgîndărindu-l cu arcușul. REBREANU, I. 21. 2. Fig. A ațîța, a întărită, a irita, a sîcîi. Oamenilor tot le place să-l zgîndăre, că nu-i stă gura și-i bun și acum de șotii. CAMIL PETRESCU, O. II 283. Numai cucoana e de vină, domnule prefect, c-a venit aci, peste noi, să ne zgîndăre necazurile! REBREANU, R. II 95. Zgîndărit amarnic de conștiință, procurorul s-a hotărît să reia firul cercetărilor, cu lotul pe altă cale. POPA, V. 94. ◊ Refl. pas. Au cerut să-i mai deie, zicînd că cu fărmătura asta de carne numai i s-au zgîndărit foamea. SBIERA, P. 83. 3. A rîcîi, a scociorî o rană, o bubă etc. Cînd unuia nu i se închide rana, e luat la ochi: nu cumva și-o zgîndărește singur cu un cui, cu-o surcea, ca să nu se ducă pe front ori la corvoadă? PAS, Z. III 251. Ce tot îți zgîndărești buba și n-o lași să se usuce? PAMFILE, la CADE. 4. A rade ușor, pe deasupra; a zgîria. Zgîndărește... oleacă de tencuială de pe părete. MARIAN, la CADE. 5. A atinge ușor coardele unui instrument muzical, pentru a scoate tonuri; a cînta. A înnebunit și cobza, și Ciupitul care-o strînge în brațe și-o zgîndări. STANCU, D. 76. Lăutarul care zgîndără țambalul, cîntă. id. ib. 181.
14. [DLRM] ZGÎNDĂRI, zgîndăresc, vb. IV. Tranz. 1. A răscoli, a scormoni, a rîcîi. ♦ Fig. A ațîța, a întărîta, a sîcîi. 2. A irita o rană, o bubă etc. 3. A atinge ușor coardele unui instrument muzical; a zdrăngăni.
15. [Șăineanu, ed. VI] sgândărì v. 1. a ațâța: nu sgândări focul; 2. a irita: a sgândări o rană; 3. fig. a atinge în treacăt: a sgândări o chestiune. [Origină necunoscută].
16. [Scriban] zgîndărésc v. tr. (cp. cu zgăncĭulesc). Scurm (zgîĭm) o bubă, tot umblu la ĭa, o ațîț. Fig. Ațîț, irit, provoc: a zgîndări lucrurĭ uĭtate, a zgîndări un dușman. V. zgîriĭ.
17. [DOOM 3] !zgândări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. zgândăr/zgândăresc, 3 sg. zgândăre/zgândărește, imperf. 1 zgândăream; conj. prez. 1 sg. să zgândăr/să zgândăresc, 3 să zgândăre/să zgândărească
18. [DOOM 2] zgândări (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgândăresc / zgândăr, imperf. 3 sg. zgândărea conj. prez. 3 să zgândărească / să zgândăre
19. [MDO] zgîndări (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zgîndăresc)
20. [DER] ZGÎNDĂRI, zgîndăresc, vb. – 1. A rîcîi o rană nevindecată. – 2. A irita, a excita. – Var. zgîndări. Origine necunoscută, dar probabil expresivă. Legătura cu sl. žigati „a arde” (Cihac, II, 158) nu pare posibilă; cu sgănciuli (Scriban) nu se potrivește.
21. [Argou] zgândări, zgândăresc (er.) I. v. t. a excita, a ațâța. II. v. r. a se excita, a se ațâța (reciproc).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL