1. [DEX '09] ZBURĂTORI vb. IV v. zburături.
2. [MDA2] zburători v vz zburături
3. [DEXI] zburători vb. IV. v. zburături.
4. [DLRM] ZBURĂTORI vb. IV. v. zburături.
5. [DEX '09] ZBURĂTOR, -OARE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară românească) Ființă fabuloasă, imaginată ca un duh care chinuie somnul fetelor; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.
6. [DEX '09] ZBURĂTURI, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Pop.) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburători vb. IV] – Din zburătură.
7. [MDA2] zburătări v vz zburături
8. [MDA2] zburător, ~oare [At: PO 14/5 / S și: sb~ / Pl: ~i, ~oare / E: zbura + -tor] 1 a Care planează sau se deplasează în aer cu ajutorul aripilor. 2 a Care este pentru zbor1 (1). 3 a Care ține de zbor1 (1). 4 sf (Înv) Pasăre. 5 a (Îs) Pești ~i Grup de pești prevăzuți cu înotătoare foarte dezvoltate și cu formă aerodinamică, datorită cărora pot plana deasupra apei. 6 sm (În mitologia populară) Personaj fabulos malefic, imaginat ca un tânăr frumos care se furișează noaptea în casă și tulbură somnul fetelor și al femeilor, trezindu-le fiori de dragoste și chinuindu-le. 7 sm Întruchipare idealizată a iubitului. 8 sm (Pop) Boală (mai ales la fetele și la femeile care au o dragoste neîmpărtășită) despre care se crede că este provocată de zburător (6), care se manifestă prin frisoane, somnolență, halucinații Si: (îvp) zmeu (11), (pop) lipitură. 9 sm (Liv) Pilot1 (1). 10 a (D. lucruri) Care plutește prin aer (purtat de vânt, de curenți). 11 a (D. lucruri) Care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere). 12 a (D. lucruri) Care se deplasează prin aer asemenea unei nave. 13 a (D. nisipuri; rar, d. alte soluri) Care este lipsit de stabilitate și care poate fi ușor dislocat de vânt. 14 a (Înv; d. substanțe chimice) Volatil. 15 a (Îvr; fig; d. vești) Răspândit. 16 sm (Rar) Sportiv care execută exerciții la trapez. 17 a (Înv; fig; d. oameni și facultățile lor intelectuale) Nestatornic. 18 a (Înv; fig) Trecător. 19 sm și (rar) sn (Nav) Penultima velă pătrată a unui catarg, situată înaintea rândunicii. 20 sm și (rar) sn (Nav; pex) Vergă care susține această velă. 21 sf (Reg) Praștie (1). 22 sf (Reg) Zmeu (16). 23 a (Îvr; îs) Plug ~ Plug prevăzut cu cormană mobilă. 24 sf (Șîs ~oare de pădure) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe Si: (reg) prisecări, pufuliță, răchițică, ceaiul-lui-Ioan, iarba-Sfântului-Ion, răscoage, răscogea (Chamaenerion angustifolium). 25 sf (Bot; șîs ~oare de apă) Pufuliță (1) (Epilobium hirsutum). 26 sf (Bot; șîs ~oare bărboasă, ~oare bărbătească) Răchitan (Lythrum salicaria). 27 sm Planta Veronica austriaca. 28 sf (Bot; reg) Sunătoare (1) (Hypericum perforatum).
9. [MDA2] zburături [At: LB / V: ~tări, ~tori, ~rut~ / Pzi: ~resc / E: zbura] 1-3 vt A crește (35, 38-39). 4-8 vi (Reg) A zbura (12-16). 9 vt (Reg) A reteza (1).
10. [MDA2] zburuturi v vz zburături
11. [DEXI] zburător, -oare adj., s.m., s.f. I adj. 1 (despre viețuitoare cu aripi) Care zboară; care poate să zboare. Fluturii mici și albaștri... se ridică în stoluri zburătoare (HOG.). ◊ Pești zburători v. pește. Furnică zburătoare v. furnică. Muște zburătoare v. muscă. Veveriță zburătoare v. veveriță. ♦ (despre aripi) Care este pentru zbor, de zburat. 2 (despre obiecte) Care plutește în aer (purtat de vînt, de curenți). Paltinii... își împrăștiau sămînța Zburătoare-n tot orașul (BLA.). ♦ Care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvîrlit sau lansat cu putere). Covorul zburător e numai unul (TEOD.). ◊ Farfurie zburătoare v. farfurie. Fortăreață zburătoare v. fortăreață. Superfortăreață zburătoare v. superfortăreață. ♦ (despre nisipuri, soluri) Care este lipsit de stabilitate și care poate fi ușor dislocat de vînt. 3 Fig. (despre oameni) Care este nestatornic. ◊ Ext. Voi, tinerii, sînteți cu mințile cam zburătoare (FIL.). II s.m. 1 (fam.) Aviator. A mai murit un zburător; i s-a defectat motorul (SADOV.). 2 (în mit. pop.) Ființă fabuloasă, imaginată ca un spirit care chinuie noaptea în somn fetele și femeile. ♦ Boală (la fetele sau la femeile care au o dragoste neîmpărtășită) despre care se crede că este provocată de zburător și care se manifestă prin frisoane, somnolență, halucinații; lipitură. 3 (în lit. romantică) Personificare a sentimentului erotic, a dorului de bărbatul iubit; imaginea idealizată a iubitului. 4 Sportiv sau acrobat care execută exerciții la trapez. 5 (mar.) Numele unei vele care este montată a patra de la bază pe un catarg al unei nave cu pînze. ♦ Ext. Verga care susține o astfel de velă. III s.f. 1 Pasăre sau animal care zboară. Toate zburătoarele se adunaseră în pădurea uriașului. 2 (bot.) Plantă erbacee meliferă, cu tulpina înaltă, cu frunzele moi, lanceolate, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Chamaenerion angustifolium). • pl. -ori, -oare. /zbura + -ător.
12. [DEXI] zburături vb. IV. (pop.) 1 intr. A străbate aerul (cu iuțeală) fiind aruncat, zvîrlit etc. Și zburătorind, săgeata trece-n lume ca o rază (EMIN.). 2 tr. A zvîrli cu ceva într-o pasăre, într-un pom etc. • prez.ind. -esc. și zburători vb. IV. /zburătură + -i.
13. [DEX '98] ZBURĂTOR, -OARE, zburători, -oare, adj., s. m., s. f. I. Adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vânt). II. S. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit, întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pânzele catargului; verga care susține această pânză. III. S. f. 1. Pasăre; animal (care zboară). 2. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu florile roșii-purpurii, cu fructele în formă de capsule cu numeroase semințe prevăzute cu peri mătăsoși, folosită în medicina populară (Epitobium angustifolium). – Zbura + suf. -ător.
14. [DEX '98] ZBURĂTURI, zburăturesc, vb. IV. 1. Intranz. (Rar) A străbate aerul; a zbura. 2. Tranz. și intranz. (Pop.) A zburătăci (1). [Var.: zburători vb. IV] – Din zburătură.
15. [DLRLC] ZBURĂTOARE2, zburătoare, s. f. Plantă erbacee, din regiunile de munte și de coline, cu tulpina înaltă și cu florile mari, roșii-purpurii, folosită în medicina populară (Epilobium angustifolium). Se fierbe zburătoare... se amestecă cu tărîțe și ceva sare și se dă vitei să mănînce, și-i trece. ȘEZ. IV 128.
16. [DLRLC] ZBURĂTOR1, zburători, s. m. (Poetic) Aviator. Poporul romîn pierdea pe unul din cei mai buni fii ai săi, pe marele inventator și constructor, pe zburătorul desăvîrșit și îndrăzneț, pe Aurel Vlaicu. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 327, 2/6.
17. [DLRLC] ZBURĂTOR4, -OARE, zburători, -oare, adj. 1. Care zboară (cu ajutorul aripilor); care poate să zboare; înaripat. Cum mergea el, numai iată că i se înfățoșează o furnică zburătoare. CREANGĂ, P. 237. Păsărică zburătoare, Unde mergi cu dorul meu? ALECSANDRI, P. III 71. O mulțime de pești zburători, cari, ivindu-să din apă, strălucea ca soarele. DRĂGHICI, R. 31. ♦ (Despre aripi) Pentru zbor, de zburat. Meșterii gîndea Și ei își făcea Aripi zburătoare De șindrili ușoare. ALECSANDRI, P. P. 191. 2. (Rar, despre lucruri) Care plutește în aer purtat de vînt. Veneau și nori de spumă zburătoare, care țișneau peste ape. DUMITRIU, P. F. 23.
18. [DLRLC] ZBURĂTOR2, zburători, s. m. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit răufăcător, care intră în casă noaptea pe furiș și chinuiește fetele și femeile în somn; (în literatura romantică) personificarea dorului de iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. Nu mi-e frică... – Ba să-ți fie! – Nu fac nici un rău femeii zburătorii, dimpotrivă. EFTIMIU, Î. 29. O rămîi, rămîi la mine, tu cu viers duios de foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc. EMINESCU, O. I 80. Prin frunză, cînd se strecoară Raza zilei ce apune, Zburătorul se aruncă La copila care vine, Să culeagă fragi în luncă. ALECSANDRI, P. i 71. Ori ce să fie asta? întreabă pe bunica: O ști vrun leac ea doară, o fi vrun zburător! HELIADE, O. I 186.
19. [DLRLC] ZBURĂTOR3, zburători, s. m. Varga de care este prinsă cea de a treia pînză a unui catarg. Un zburător se rupse în două și pînza sfîșiată, ca o aripă rănită, se zbătea nebună în suflarea vîntului. BART, S. M. 51.
20. [DLRLC] ZBURĂTURI, zburăturesc, vb. IV. Intranz. (Și în forma zburători) 1. (Rar) A străbate aerul, a zbura. Ci, plecînd ei mai departe, tot Călin arcu-ncordează Și zburătorind, săgeata trece-n lume ca o rază, Vîjîie-n văzduh cumplită. EMINESCU, L. P. 129. 2. A zburătăci (1). Mi-e cuibul lîngă drum într-o tufă de alun, Cîți drumași călătoresc, Toți în el zburătoresc. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. Tranz. Cucul mi-auzea, Mai jos se lăsa. Mă-sa mi-l vedea... și-l zburăturea. MAT. FOLK. 6. ◊ Refl. reciproc. Foicică meri sălcii, Cînd eram niște copii, Suiam dealu, bine știi, Ne zburătuream cu glii Și ședeam pe pajiște Și vorbeam de dragoste. ȘEZ. XII 87. – Variantă: zburători vb. IV.
21. [DLRM] ZBURĂTOR1, zburători, s. m. 1. Aviator. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică închipuită ca un spirit rău care chinuiește noaptea în somn fetele și femeile; (în literatura romantică) personificarea dorului de bărbatul iubit; întruchiparea idealizată a iubitului. 3. Numele uneia dintre pînzele unui catarg; varga de care este prinsă această pînză. – Din zbura + suf. -(ă)tor.
22. [DLRM] ZBURĂTOR2, -OARE, zburători, -oare, adj. 1. Care zboară; care poate să zboare. ♦ Pentru zbor, de zburat. Aripi zburătoare. 2. Care plutește în aer (purtat de vînt). – Din zbura + suf. -(ă)tor.
23. [DLRM] ZBURĂTURI, zburăturesc, vb. IV. (Rar) 1. Intranz. A străbate aerul, a zbura. 2. Tranz. și intranz. A zburătăci (1). [Var.: zburători vb. IV] – Din zbura.
24. [DCR2] farfurie zburătoare sint. s. 1974 OZN v. ozenist, discojet, ET(I), ufolog (după engl. flying soucer, fr. soucoupe volante; cf. it. disco volante; PR 1947; DEX-S)
25. [DCR2] vapor-zburător s. n. ◊ „Începând cu această primăvară pe apele Canalului Mânecii circulă un nou tip de ambarcațiune – hidropterul. Construit de societatea aviatică americană Boeing, acest vapor-zburător nu glisează pe apă, ci o survolează datorită aripilor sale escamotabile comandate de un ordinator.” Sc. 27 V 79 p. 5 (din vapor + zburător, după engl. flying boat, floatplane; CD)
26. [DCR2] zburător s. m. ◊ „[...] urmăream, realmente uluit, saltul palpitant al unor tineri pe o verticală de 45 de metri, spre acoperișul halelor. Imaginați-vă, niște oameni pe un ger de «crăpau pietrele», avântându-se spre cer – dar nu cu ascensorul sau elicopterul – ci cu propria lor putere, încleștându-și brațele și spărgând gheața de pe stâlpii de metal, ca Icarii din legendă. Așa se numesc în lumea șantierelor: «zburătorii».” R.l. 27 II 84 p. 4 (din zbura + -ător; DEX – alte sensuri)
27. [Șăineanu, ed. VI] sburătoare f. 1. animal ce sboară: sburători cu mândre pene AL.; 2. pl. păsări de curte; 3. mare și frumoasă plantă cu tulpina acoperită cu peri și cu florile roșu-purpurii (Epilobium).
28. [Șăineanu, ed. VI] sburător a. care sboară. ║ m. 1. geniu care, după închipuirea poporului, pândește fetele în lunci și le sărută pe furiș: Sburător cu negre plete EM.; 2. boală băbească, un fel de lipitură (cauzată de sburător sau smeu): când omul e mâhnit, slab, gălbinicios și parcă nu-i în toate mințile, are sburător.
29. [Scriban] zburătăcésc și -ucésc v. tr. (d. zburătură). Lovesc cu zburăturĭ (c’un băț, c’o peatră): copiiĭ zburătăceaŭ nucu ca să cadă nucile. Ĭaŭ la goană (alung) bombardînd: ne răpezeam pe urma omuluĭ și-l zburătăceam cu petre (Sadov. VR. 1907, 9, 38). V. refl. Mă joc zburînd, ĭes zburînd: găinile se zburătăciră din poĭată. – Și -tăĭesc, -tuĭesc. La Chendi (Foĭletoane, 101) zburătoresc.
30. [Scriban] zburătór, -oáre adj. Care zboară, înaripat, pasăre: toate zburătoarele ceruluĭ. S. m. Zeu dragosteĭ în mitologia populară: zburător cu negre plete (Em.). Acest zeŭ, după credința poporuluĭ, cauzează și o boală care se manifestă pin arșiță și fiorĭ la ceĭ ce ĭubesc și nu sînt ĭubițĭ orĭ îs despărțițĭ de ființa ĭubită. Ĭa e foarte frumos descrisă de Eliade în poezia „Zburătoru”. V. lipitură și zmeŭ). S. f., pl. orĭ. Niște pene supt aripile găinilor. (Poporu crede că aceste pene ajută la zburat, și de aceĭa le taĭe ca să nu sară găinile peste gard). Răscoage (o plantă). V. zburătură și aeroplan(ist).
31. [DOOM 3] pana-zburătorului (plantă) s. f. art., g.-d. art. penei-zburătorului
32. [DOOM 3] zburătoare (plantă) s. f., g.-d. art. zburătorii; pl. zburători
33. [DOOM 3] zburător adj. m., s. m., pl. zburători; adj. f., (pasăre) s. f. sg. și pl. zburătoare
34. [DOOM 3] zburături (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturesc, 3 sg. zburăturește, imperf. 1 zburătuream; conj. prez. 1 sg. să zburăturesc, 3 să zburăturească
35. [DOOM 2] !pana-zburătorului (plantă) s. f. art., g.-d. art. penei-zburătorului
36. [DOOM 2] zburătoare (plantă) s. f., g.-d. art. zburătorii; pl. zburători
37. [DOOM 2] zburător adj. m., s. m., pl. zburători; adj. f., (pasăre, persoană) s. f. sg. și pl. zburătoare
38. [DOOM 2] zburături (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zburăturesc, imperf. 3 sg. zburăturea conj. prez. 3 să zburăturească
39. [DOOM] zburătoare (plantă) s. f., g.-d. art. zburătorii; pl. zburători
40. [GTA] FARFURIE ZBURĂTOARE aerodină lenticulară de forma unei farfurii răsturnate aflat în faza de cercetare. Sin. parțial O.Z.N., U.F.O. (v.).
41. [GTA] MACHETA ZBURĂTOARE aeromodel, copie a unei aeronave, capabil să evolueze în aer.
42. [GTA] MAȘINĂ AERODINAMICĂ / ZBURĂTOARE, vehicul care se deplasează prin aer.
43. [GTA] ZBURĂTOR persoană care se ridică de la sol cu o aeronavă în scopul efectuării unui zbor. Sin. aeronaut, aviator.
44. [DFL] LUNARIA L., PANA ZBURĂTORULUI, fam. Cruciferae. Gen originar din sudul și centrul Europei, 2-3 specii, erbacee, vivace sau bienale. Flori (4 sepale, 4 petale lung-ungulate, 6 stamine) mari, pedunculate, purpurii-violete sau albe, hermafrodite, actinomorfe, dispuse în raceme. Fruct, siliculă pînă la 5 cm lungime, comprimată, plană, eliptică sau oblongă, transparent-membranoasă, cu stilul rămas deasupra. Frunze deseori mari, cordate.
45. [Argou] coșciug zburător expr. avion.
46. [Argou] zburătoare, zburători s. f. (peior.) țigan, rom.
47. [CECC] Olandezul zburător – Expresia are la bază o legendă veche. Un marinar olandez făcuse jurământ să ocolească un promontoriu întîlnit în cale, chiar dacă această expediție i-ar cere o veșnicie. Semeția lui a atras mînia lui Dumnezeu și marinarul s-a văzut pedepsit să se lupte cu talazurile și furtuna, fără a ajunge niciodată la liman. Dar această legendă, originară din Țările de Jos, n-a dat naștere expresiei decît abia în secolul trecut, cînd cei doi mari creatori germani – poetul Heinrich Heine (în 1834) și compozitorul Richard Wagner (în 1843) – au popularizat-o prin lucrările lor. Opera wagneriană Der fliegende Holländer a fost tradusă în franceză Le vaisseau fantôme, povestea „Olandezului zburător” fiind cunoscută și sub titlul de „Vasul fantomă”, care de asemenea a devenit o expresie spre a caracteriza spiritul de aventură ce, în orbirea lui, e sortit eșecului. LIT.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL