1. [DEX '09] VÂNTOAICĂ s. f. (În superstiții) Duh rău, care dezlănțuie furtuni. – Vânt + suf. -oaică.
2. [MDA2] vântoaică sf [At: BARONZI, L. 126 / V: (îvr) vin~ / E: vânt + -oaică] (Pop) Vântoasă Vz vântos (9).
3. [Șăineanu, ed. VI] vântoaică f. volbură, furtună.
4. [DEXI] vîntoaică s.f. (în superstiții) Duh rău, care provoacă furtuni. O vîntoaică grozavă a scufundat multe vase pe mare (SEVER.). • /vînt + -oaică.
5. [DLRLC] VÎNTOAICĂ s. f. Duh rău care dezlănțuie furtuni. Tăcu vîntoaica și era pe mare Senin cu totul. MURNU, O. 91. Vîntul e tare, dar sora lui, vîntoaica, e și mai amarnică. PAMFILE, VĂZD. 45.
6. [DOOM 3] !vântoaică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoaicei; pl. vântoaice
7. [DOOM 2] vântoaică (pop.) s. f., g.-d. art. vântoaicei
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL