1. [DEX '09] VIORIU, -IE, viorii, adj. Violet-deschis, liliachiu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare violet-deschis, liliachie. [Pr.: vi-o-] – Vioară2 + suf. -iu.
2. [MDA2] vioriu, ~ie [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / P: vi-o~ / Pl: ~ii, (înv) ~ie af / E: vioară2 + -iu] 1 a De culoare violetă, care variază între violet-deschis și violet-albăstrui Si: (rar) viorel. 2 a (Îvr) Livid. 3 sn Culoare viorie (1).
3. [DEXI] vioriu, -ie adj., s.n. 1 adj. (de obicei în contexte poet.) Care este de culoare violet- deschis; liliachiu, albastra-violet, (pop.) viorel. E prelungă la chip, codalbă, cu ochii viorii (DELAVR.). 2 s.n. Culoare viorie. Se cufundară măreț în vioriul amurgului (SADOV.). • sil. vi-o-. pl. -ii. /vioară2 + -iu.
4. [DLRLC] VIORIU, -IE, viorii, adj. De culoarea viorelei. Duna albă, noaptea, împînzea cîmpiile cu o lumină strălucită, un painjeniș vioriu de basme. SADOVEANU, O. I 131. În zarea viorie s-arată... Carpații cei bătrîni. MACEDONSKI, O. I 116. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Statuie de marmoră frigiană viorie. ODOBESCU, S. III 71. ◊ (Substantivat) Trecură și se cufundară măreț în vioriul amurgului. SADOVEANU, O. VIII 103.
5. [Șăineanu, ed. VI] vioriu a. violet: vioriul glob al lampei EM.
6. [Scriban] vioríŭ, -íe adj. (d. viorea). Ca vioreaŭa, violet. S. m. Coloarea viorie.
7. [DOOM 3] vioriu2 (desp. vi-o-) s. n., art. vioriul
8. [DOOM 3] vioriu1 (desp. vi-o-) adj. m., f. viorie; pl. m. și f. viorii
9. [DOOM 2] vioriu1 (vi-o-) adj. m., f. viorie; pl. m. și f. viorii
10. [DOOM 2] vioriu2 (vi-o-) s. n., art. vioriul
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL