1. [DEX '09] UȘCHIRE, ușchiri, s. f. Acțiunea de a se ușchi. – V. ușchi.
2. [DEX '09] UȘCHI, ușchesc, vb. IV. Refl. (Arg.) A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc. – Et. nec.
3. [MDA2] hușchi2 v vz ușchi
4. [MDA2] uschi v vz ușchi
5. [MDA2] ușchi [At: BL II, 194 / V: hoș~, hoști, huschi, huști, uschi, ~chia, uști / Pzi: ~chesc / E: țig ušti] 1 vi (Arg) A pleca. 2 vi (Îe) A o ~ A o șterge. 3 vi (În argoul școlarilor) A trage chiului Si: a chiuli (1). 4 vt A da cuiva o lovitură. 5 vt A atinge (1).
6. [MDA2] ușchia v vz ușchi
7. [MDA2] uști2 v vz ușchi
8. [DER] ușchi (-chesc, -it), vb. refl. – (Arg.) A pleca repede și pe neobservate dintr-un loc, a ieși brusc. Țig. ušt- „a se ridica”, imperativ ušti (Vasiliu, GS, VII, 129; Graur 194; Graur, BL, IV, 199; Juilland 178), cf. tc. ușt „afară”. Legătura cu sl. ušidŭ „fugar”, rus. uškam „iepure” nu este clară (cf. Vasmer, III, 98). – Der. ușchială, s. f. (Arg., fugă).
9. [Argou] ușchi, ușchesc I. v. t. a fura. II. v. r. 1. a înnebuni, a se sminti. 2. a se retrage în grabă; a pleca precipitat, a fugi. 3. a pleca în străinătate cu intenția de a nu se mai întoarce în țară.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL