1. [DEX '09] USUC, usucuri, s. n. Substanță unsuroasă, albă-gălbuie, secretată de glandele sebacee și sudoripare ale ovinelor, care protejează fibrele de lână, menținându-le rezistența și elasticitatea. ♦ Apă unsuroasă rezultată din prima spălare a lânii (și folosită în medicina populară la tratamentul scabiei). – Lat. suc(c)us + usuc (prez. ind. al lui usca).
2. [MDA2] usuc sn [At: ANON. CAR. / V: (reg) osug, suc, sucă sf, uns~, urs~, ursug, ustug, ~ă sf, ~ug / Pl: ~uri / E: lat suc(c)us] 1 Substanță unsuroasă, albă-gălbuie, secretată de glandele sebacee și sudoripare ale ovinelor, care protejează fibrele de lână menținându-le rezistența Si: (reg) asud (2), mustăreață, muciug. 2 Apă unsuroasă rezultată din prima spălare a lânii și din care se extrage lanolina care este folosită în medicina populară la tratamentul scabiei, la vopsitul țesăturilor etc. 3 (Reg; îf ursuc) Sudoare de țap. Si: pârei2. 4 (Reg) Sevă a arborilor Si: suc. 5 (Reg; csnp) Plantă nedefinită mai îndeaproape.
3. [CADE] USUC, ❍URSUC sbst. Materie grasă, unsuroasă, de coloare gălbuie, ce se găsește în lîna oilor; apa în care s’a spălat lîna: au început a mă scălda ba cu leșie de ciocălăi, ba cu usuc de lînă (CRG.); lîna... mai întîiu se fierbe, ca să iasă din ea usucul...; din usuc mestecat cu oivit, se face o coloare vînătă foarte frumoasă (LIUB.) [lat. sucus, influențat de usuc < lat. exsuco].
4. [DEX '98] USUC, usucuri, s. n. Substanță unsuroasă, albă-gălbuie, secretată de glandele sebacee și sudoripare ale ovinelor, care protejează fibrele de lână, menținându-le rezistența și elasticitatea. ♦ Apă unsuroasă rezultată din prima spălare a lânii (și folosită în medicina populară la tratamentul scabiei). – Lat. suc(c)us + usuc (prez. ind. al lui usca).
5. [DLRLC] USUC s. n. Substanță unsuroasă de culoare albă, galbenă, galben-roșcată sau verzuie, cu miros specific, secretată de glandele sebacee și sudoripare ale ovinelor și care protejează lîna în timpul creșterii, ungînd-o la bază și lipind firele între ele. Se opărește apoi lîna întreagă, ca să iasă din ea usucul. PAMFILE, I. C. 6. ♦ Apă cu care s-a opărit și în care s-a spălat întîia dată lîna (folosită în medicina populară în tratamentul contra scabiei). Au început a mă scălda ba cu leșie de ciocălăi, ba cu usuc de lînă, ba a mă unge cu dohot. CREANGĂ, O. A. 286.
6. [Șăineanu, ed. VI] usuc n. Mold. apa în care s’a spălat lâna și materia ce se prinde de ea. [Origină necunoscută].
7. [Scriban] 1) usúc n., pl. inuz. urĭ (vgr. oisypos [de unde și lat. oésypum], ca udmă d. oidma). Unsoarea de pe lîna oiĭ. Apa în care s’a spălat lîna. V. lip.
8. [Scriban] 2) usúc (est) și usc (vest), a uscá v. tr. (lat. ex-súco, -sucáre, a stoarce, d. sucus, suc; it. asciugare, pv. asugar, fr. essuyer, cat. aixugar, sp. enj-, pg. enx-. Usc s’a format din uscăm. Se conj. usuc, usucĭ, usucă; să usuce saŭ usc, uștĭ, uscă; să uște, ĭar în colo, uscăm ș. a. Cp. cu mănînc). Scot umezeala: soarele și vîntu usucă drumurile. V. refl. Mor (vorbind de plante): copacu s’a uscat. Fig. Mă consum de boală, de întristare, de dor: se usca pe picĭoare săracu! V. sec.
9. [DEX '09] USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ◊ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A face pe cineva să cheltuiască mult; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.
10. [MDA2] unsuc sn vz usuc
11. [MDA2] ursuc1 sn vz usuc
12. [MDA2] ursug sn vz usuc
13. [MDA2] usca [At: CORESI, EV. 198 / Pzi: usuc, (reg) usc, usâc, 2 usuci, (reg) uști, ușchi, uschi (P și: bisilabic), ușuci, usâci, 3 usucă, (reg) uscă, ușcă, usăcă, 4 uscăm, (reg) ușcăm, usucăm, 5 uscați, (reg) ușcați, usucați, 6 usucă, (reg) uscă, ușcă / E: ml *exsucare] 1 vtr A scoate total sau parțial umezeala dintr-un obiect pe cale naturală (prin evaporare) sau artificială (printr-un procedeu tehnic) Si: a zbici, a zvânta, (reg) a ojiji. 2 vr (Îe) A se ~ de sete A avea o senzație puternică de sete. 3 vr A-și pierde prin evaporare lichidul aflat la suprafață. 4 vr (Îe) A i se ~ gura (sau gâtul) A avea o puternică senzație de sete. 5 vr (D. umflături cu caracter purulent, iritații cutanate) A pierde lichidul care produce inflamația. 6 vt (C. i. ochii, obrajii, pielea corpului) A freca (ușor) pentru a elimina de pe suprafață lichidul care o umezește. 7 vtrf (D. ochi; adesea îcn) A înceta să mai lăcrimeze. 8 vr (D. lacrimi; adesea îcn) A înceta să mai curgă. 9 vr (Pop; d. carne) A se deshidrata excesiv prin prăjire. 10 vtr (D. plante și părți ale lor; pex, d. pajiști, păduri etc.) A-și pierde (cu totul) seva Si: a se pârjoli, a se ofili, a se veșteji. 11 vr (Rar; d. pământ) A rămâne lipsit de vegetație (din cauza lipsei de apă). 12 vr (Înv; d. semințe) A-și pierde puterea de germinare. 13 vr (Reg; d. cereale) A se coace prea tare și a se scutura. 14 vtf (C. i. apa unui râu, a unui lac etc.) A face să dispară (prin evaporare) Si: a seca. 15 vt(a) (Îe) Bea de usucă sau usucă pe unde trece Bea foarte mult. 16 vt (C. i. alimente, nutreț etc.) A deshidrata pentru conservare. 17 vr (Fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A-și pierde vlaga (din cauza unei boli, a unei suferințe etc.). 18 vr (Pex; fig; adesea urmat de determinările „(de) pe picioare”, „din picioare”) A se chinui (7). 19 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A-și pierde puterea vitală. 20 vr (D. corpul uman, organe sau părți ale lui) A se atrofia (1). 21 vr (Fig; d. inimă, suflet) A-și pierde sensibilitatea, căldura. 22 vt (Fig) A face să nu mai existe Si: a distruge (1), a nimici, a prăpădi. 23 vt (Îe) A ~ (pe cineva) în bătaie (sau în bătăi) A bate pe cineva foarte tare Si: bătaie. 24 vt (Îe) L-a bătut de la ~t la mațe Se spune despre cineva care a fost bătut foarte tare. 25 vt (Fam; fig) A face pe cineva să cheltuiască mult Si: a ruina, a sărăci. 26 vt (Fam) A aduce cuiva nenoroc la jocul de cărți. 27 vt (Fam) A face pe cineva să piardă mulți bani, șezându-i alături. 28 vr (Fam; fig) A suferi lipsuri, privațiuni. 29 vr (Fam; fig) A duce o viață grea. 30 vr (Înv; îe) A se ~ de foame A avea o puternică senzație de foame Si: a flămânzi (2). 31 vt (Îe) A ~ zilele (cuiva) A face (cuiva) viața grea.
14. [MDA2] ustug sn vz usuc
15. [MDA2] usucă sf vz usuc
16. [MDA2] usug sn vz usuc
17. [CADE] ❍URSUC 👉 USUC.
18. [CADE] USCA (usuc, ❍usc) I. vb. tr. 1 A scoate toată umezeala, a face uscat: vîntul a uscat rufele; vîntul cel pălitoriu uscă vițele ei (BIBL.); Am o rochiță: O spăl în foc Și-o usuc în apă (GOR.), ghicitoare despre „ceară”; (P): ce, am uscat cămășile pe un gard? (ZNN.), se zice cuiva care își permite prea multe familiarități; a-și ~ lacrămile, a înceta de a mai plînge ¶ 2 A seca (vorb. de ape curgătoare sau stătătoare): au uscat Domnul Dumnezeu marea Roșie de către fața voastră (BIBL.) ¶ 3 Ⓕ A face să slăbească, să lîncezească, a istovi, a lua toată vlaga: acea crudă suferință care usucă pe om fără de a-l omorî (BĂLC.); n-au fost în stare să-i potolească dorul părinților care-l usca pe de-a’ntregul (ISP.); F a aduce cuiva nenoroc la joc, a-l face să piardă șezînd lîngă dînsul (superstiție de jucător:) mai scoală-te, neiculiță, că m’ai uscat! (BR.-VN.). II. vb. refl. 1 A deveni uscat, a-și pierde toată umezeala: rufele s’au uscat la soare, la vînt; ședeam afară la soare cu pielea goală pînă se usca cenușa pe noi (CRG.); mai toți pomii din grădină se uscară în cîteva zile (ISP.); zilele mele ca umbra se plecară și ca fînul m’am uscat (DOS.); Ⓕ: a fost apucat-o o sete ca aceea că i se usca și limba în gură (SB.); striga în gura mare că se usucă de sete (CRG.) ¶ 2 A rămînea uscat, fără apă, a seca: să uscă pîrăul, căci nu s’au făcut ploaie pre pămînt (BIBL.) ¶ 3 Ⓕ A lîncezi, a se slei, a se topi, a se prăpădi, a se istovi, a-și pierde toată vlaga: a se ~ de dorul cuiva; a se ~ de-a’n-picioarele [lat. exsucare].
19. [CADE] USCAT I. adj. p. USCA. 1 Lipsit de umezeală: pămînt ~; rufe ~e; lemne, frunze, flori ~e; e bun de spînzurat de o cracă ~ă, că e păcat să strici una verde pentru el (ZNN.); timp rece și ~; (P): (a vorbi, a îndruga) verzi și ~e, vorbe goale, fleacuri, minciuni; (P): pe lîngă lemnul ~, arde și cel verde, pe lîngă cele bune, pot găsi întrebuințare și cele proaste ¶ 2 Ce nu mai e proaspăt, ce s’a întărit cu timpul: mămăligă, pîine, coajă ~ă; cît pentru legumă, avea niște cîrnați uscați, de proaspeți ce erau (ISP.) ¶ 3 Ce s’a lăsat să se usuce: poame, prune ~e ¶ 4 Sec, lipsit de apă: pîrău ~ ¶ 5 Care nu e ud, jilav, acoperit de apă, unsuros sau gras: a avea gura, limba ~ă; cu buzele ~e; piele ~; ochi uscați, cari nu sînt udați de lacrămi ¶ 6 Slab: o vită ~; picioare ~e; o față ~ă; Babă slabă și ~ă Și de Dumnezeu uitată (PAMF.). II. sbst. Faptul de a usca: ~ul rufelor, lemnelor, prunelor. III. sbst. Pămîntul (în opoz. cu marea, rîul): și chemă Dumnezeu ~ul pămînt și strinsul apelor chemă mare (PAL.); se coborî la ~ și voi să intre în cetate (ISP.); îndată ce am pus piciorul pe ~, am fost încunjurat de mulțime (I.-GH.); scutură numai brîul peste apă și se va face o punte, de-i trece peste ea ca pe ~ (RET.); a se sbate ca peștele pe ~.
20. [CADE] USCĂTOR adj. verb. USCA. Care usucă.
21. [DEX '98] USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A scoate sau a-și pierde umiditatea printr-un procedeu mecanic, prin expunere la soare, la vânt, la foc etc.; a (se) zbici, a (se) zvânta. ♦ Expr. (Refl.) A i se usca gura (sau gâtul) ori a se usca de sete = a avea o senzație puternică de sete. (Absol.) Bea de usucă = bea foarte mult. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai plângă; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, pește pentru a le putea conserva. 3. Refl. și tranz. A-și pierde sau a face să-și piardă vlaga, a slăbi sau a face să devină slab, palid; p. ext. a (se) chinui, a (se) consuma. ♦ Refl. (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia. 4. Refl. (Despre plante, frunze, flori) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. 5. Tranz. Fig. (Fam.) A stoarce pe cineva de bani; a ruina, a sărăci. 6. Refl. Fig. (Fam.) A suferi lipsuri, privațiuni, a duce o viață grea. – Lat. exsucare.
22. [DLRLC] USCA, usuc, vb. I. 1. Tranz. A scoate umezeala din sau de pe ceva (printr-un procedeu mecanic sau prin expunere la soare, la vînt, la foc etc.); a zbici, a zvînta. Să nu răcești... Să-ți uscăm hainele. DELAVRANCEA, O. II 351. Pe piscul Grohotișului, un cioban deșteptat de furtună își atîța iar focul, ca să-și usuce opincile. RUSSO, O. 114. Seceră orz de prînzare Și-l usucă-ntr-o căldare. ALECSANDRI, P. P. 353. ◊ Refl. Oaspeții s-au dat lîngă vatră să se usuce. SADOVEANU, O. VIII 255. Ne-am întins la soare să ne uscăm. GALACTION, O. I 62. Ședeam afară la soare cu pielea goală pînă se usca cenușa pe noi. CREANGĂ, A. 28. El intră într-o cafenea de alături, ca să se usuce. EMINESCU, N. 35. (Expr.) A se usca (sau a i se usca cuiva) gura (sau gîtul) de sete, se spune cînd cineva are o senzație puternică de sete, de căldură etc. Striga în gura mare că se usucă de sete. CREANGĂ, P. 242. ◊ Intranz. (În expr.) Bea de usucă = bea foarte mult. (Rar, într-o construcție tranzitivă) Vinul bun, ocaua mică, Beau voinicii de-l usucă. TEODORESCU, P. P. 331. ♦ Refl. (Despre ochi) A înceta să mai verse lacrimi; (despre lacrimi) a înceta să mai curgă. Noapte-n codri mă apucă, Copacilor sînt nălucă, Ochi-mi nu se mai usucă. ALECSANDRI, P. P. 277. ◊ Tranz. Ochii din lacrămi nu și-i mai uscară. ISPIRESCU, L. 162. Mireasa nu mai usca ochii, într-una plîngea. ȘEZ. II 112. 2. Tranz. A deshidrata legume, fructe, carne, pește etc. (pentru a le putea conserva mai multă vreme). 3. Refl. (Despre plante, p. ext. despre locul unde cresc) A-și pierde seva; a se veșteji, a se ofili. Pe unde trece ea, fața pămîntului se usucă. EMINESCU, N. 7. Vara trece, iarna vine, Și tu, codre, te-ai uscat! ALECSANDRI, P. A. 56. Iarba se usucă pe unde călcăm. RUSSO, O. 38. ◊ Fig. Să mă primblu... să mă mai răcoresc, că m-am uscat aici în provinție. ALECSANDRI, T. 197. 4. Refl. (Despre ființe) A-și pierde vlaga, a slăbi peste măsură (ca urmare a unei stări fizice sau psihice chinuitoare). De ce, cînd o văd, mă usuc? SADOVEANU, O. I 290. Moartea... se uscase de se făcuse cîrlig. ISPIRESCU, L. 10. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. ◊ (Determinat prin «de dor») Te usuci de dorul cui știu eu. CREANGĂ, A. 117. Susano... îmi ești drăguță și mă usuc de dorul tău. ALECSANDRI, T. 706. ◊ Tranz. fact. La Sebiș ori în altă parte Mereu același dor de ducă Spre Nu-știu-unde mă usucă, Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, V. 16. Această idee îl usucă pe picioare. ALECSANDRI, S. 8. ♦ (Despre organe sau părți ale corpului) A se atrofia, a se închirci. De ce nu-mi răspunzi? Ți s-a uscat limba? CONTEMPORANUL, VIII 118. ◊ Tranz. (Atestat în forma usuca) Trecînd un glonț de tun aproape, mi-au usucat un picior ș-am rămas invalid. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. (Fig.) Învățătura cărților nu i-a uscat inima, cum se întîmplă adesea. C. PETRESCU, A. R. 23. ◊ Intranz. (Rar) Nu voi, tată, să usuce Al meu suflet tînăr, vesel. EMINESCU, O. I 65. 6. Tranz. fact. Fig. (Rar) A face să cheltuiască mult, a stoarce de bani; a ruina. Nu pre am parale la mine, că... Bucureștiu ista m-o uscat. C. PETRESCU, Î. II 198. – Prez. ind. și: usc (JARNÍK-BÎRSEANU, D. 59). – Variantă; usuca vb. I.
23. [DLRLC] USUCA vb. I. v. usca.
24. [Șăineanu, ed. VI] uscà v. 1. a (se) face uscat; 2. fig. a lâncezi: a se usca de dor. [Lat. EXSUCARE (din SUCUS)].
25. [Scriban] usc, V. usuc 2.
26. [DOOM 3] usuc (rar) s. n., pl. usucuri
27. [DOOM 2] !usuc (rar) s. n., pl. usucuri
28. [IVO-III] usuc, usuci 2, usucă 3, uscăm 1 pl., uscați 2 pl., usucă 3 pl., usuce 3 conj.
29. [DOOM 3] usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă; conj. prez. 1 sg. să usuc, 3 să usuce; imper. 2 sg. afirm. usucă
30. [DOOM 2] usca (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. usuc, 2 sg. usuci, 3 usucă, 1 pl. uscăm; conj. prez. 3 să usuce
31. [MDO] usca (ind. prez. 1 sg. usuc)
32. [DER] usuc s. n. – 1. Substanță unsuroasă de la lîna oilor. – 2. Murdărie în apa în care se spală lîna prima dată. – Mr. usîc. Var. ursuc. Origine necunoscută. După Tiktin, din usca „a-și pierde umiditatea”. După Diculescu, Elementele, 456, din gr. οἴσυπος „grăsime de oaie”, prin intermediul unei forme eolice *οἴσυϰος. După Candrea, din lat. sucus contaminat cu usca. – Der. usucos, adj. (slinos).
33. [DER] usca (usć, -at), vb. – 1. A (se) zbici, (se) zvînta. – 2. A se răscoace, a se deshidrata. – 3. A se ofili, a se veșteji. – Var. prezent usc. Mr. usîc, (u)suc, uscare, megl. usc, istr. uscu. Lat. *ustĭcāre, de la ustum, cf. lat. ustūra, lat. Ustica „înălțime în țara sabinilor”, calabr. uscare „a arde”. Semantismul nu face dificultăți, deoarece urere însemna atît „a arde” cît și „a usca”. Rezultatul normal, *ustca, a pierdut pe t interconsonantic; usuc este formă modernă, explicată greșit. Der. din lat. *exsūcāre „a usca” (Densusianu, Rom., XXXIII, 288; Meyer, Alb. St., IV, 89; Crețu 379; Pușcariu 1841; REW 3073), sau din tc. husk (Roesler 604) apare ca mai puțin probabilă. – Der. uscăcios (var. uscățiv), adj. (fără umezeală, slab, uscat); uscăciune, s. f. (însușirea de a fi uscat; secetă); uscat, s. n. (acțiunea de a usca; pămînt tare, pămînt); uscător, adj. (care usucă); uscătură, s. f. (mîncare uscată; creangă uscată); uscățele, s. f. pl. (crenuscate, găteje, prăjituri copate în ulei).
34. [Argou] a usca în bătaie expr. a bate rău de tot.
35. [Argou] a usca leșia expr. (intl.) a pleca, a fugi, a se ascunde, a-și pierde urma.
36. [Argou] usca, usuc v. t. 1. a stoarce (pe cineva) de bani 2. a bea foarte mult
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL