1. [DEX '09] URBARIU, urbarii, s. n. (în Evul Mediu, în Transilvania) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.
2. [MDA2] urbariu sn [At: ȘINCAI, HR. III, 276/35 / V: (reg) urbar (Pl: -e), or~ / Pl: ~ii / E: lat urbarium, ger Urbarium] 1 sn (Trs; Ban; înv) Ordonanță imperială care reglementa drepturile și datoriile iobagilor față de nobilii proprietari. 2 Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare ale feudalilor din Transilvania. 3 (Îs) Pădurea ~lui Pădure care se folosea în comun de toți locuitorii unui sat, drept stabilit inițial de urbariu (1). 4 (Reg; îf orbarii; îs) Locul orbariilor Parte din moșia satului care se folosea în comun de toți locuitorii unui sat.
3. [CADE] *URBARIU (pl. -rii) sn. Tr.-Carp. = CADASTRU [germ. Urbarium].
4. [DEX '98] URBARIU, urbarii, s. n. (Înv.) Registru oficial în care erau trecute proprietățile funciare; carte funciară. – Din germ. Urbarium.
5. [DLRLC] URBARIU, urbarii, s. n. (Învechit) Registru oficial în care erau trecute proprietățile de pămînt individuale; carte funciară. (Cu grafie învechită) Ridicînd... țăranilor dreptul ce aveau în virtutea tutulor urbarielor... această lege n-a făcut decît a continua să favorizeze apăsarea clăcașilor de către proprietari. KOGĂLNICEANU, S. A. 158.
6. [Șăineanu, ed. VI] urbariu n. lege feudală care regula raporturile între proprietar și colon.
7. [MDA2] urbar1 sn vz urbariu
8. [Scriban] *urbár saŭ -áriŭ n., pl. iĭ, e (mlat. urbarium, cuv. uzitat maĭ ales de Germanĭ). Trans. Cadastru.
9. [DOOM 3] urbariu (înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. urbariul; pl. urbarii, art. urbariile (desp. -ri-i-)
10. [DOOM 2] urbariu (înv.) [riu pron. rĭu] s. n., art. urbariul; pl. urbarii, art. urbariile (-ri-i-)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL