1. [DEX '09] UMBLĂREȚ, -EAȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.
2. [MDA2] umblăreț, ~eață smf, a [At: VLAHUȚĂ, N. 123 / Pl: ~i, ~e / E: umbla + -ăreț] 1-2 (Gmi) (Om) căruia îi place să umble mult. 3-4 (Gmi) (Om) care se plimbă mult. 5-6 (Gmi) (Om) care hoinărește.
3. [DEX '98] UMBLĂREȚ, -EAȚĂ, umblăreți, -e, adj. (Fam., depr. sau ir.; despre oameni) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe (fără rost), să hoinărească. – Umbla + suf. -ăreț.
4. [DLRLC] UMBLĂREȚ, -EAȚĂ, umblăreți, -e, adj. (De obicei ironic) Căruia îi place să umble mult, să se plimbe, să hoinărească. Nu-l încăpea lungul văilor, – de nebun și umblăreț ce era. VLAHUȚĂ, N. 123. ♦ (Substantivat, glumeț) Excursionist, turist. Spre deosebire de umblăreții cu tolbele doldora de merinde, localnicii nu aveau, s-ar fi părut, suflete de poeți. PAS, L. II 157.
5. [DOOM 3] umblăreț adj. m., pl. umblăreți; f. umblăreață, pl. umblărețe
6. [DOOM 2] umblăreț adj. m., pl. umblăreți; f. umblăreață, pl. umblărețe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL