1. [MDA2] uimeală sf [At: PISCUPESCU, O. 200/3 / Pl: ? / E: uimi + -eală] (Înv) Mirare.
2. [CADE] UIMEALĂ (pl. -eli) sf. Faptul de a (se) uimi, uimire; uluială.
3. [DLRLC] UIMEALĂ s. f. (Învechit) Faptul de a (se) uimi (2); uluială, zăpăceală. Boala lîngorii... să ivește... cu uimeală de minte și de vorbă aiurea. PISCUPESCU, O. 264.
4. [DLRM] UIMEALĂ s. f. (Înv.) Faptul de a uimi; uluială, zăpăceală.
5. [Scriban] uĭmeálă f., pl. elĭ. Rar. Uĭmire.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL