1. [MDA2] țâțâire sf [At: LB / V: (înv) țițăi~ / Pl: ~ri / E: țâțâi2] 1 (D. unele insecte, păsări și animale) Emitere a unor sunete caracteristice, repetate, ascuțite, scurte și tremurătoare. 2 Tremurare din cauza fricii. 3 Înfiorare. 4 Teamă. 5 (D. oameni) Emitere a unui sunet asemănător cu un „ț” prelungit, exprimând mirarea, îndemnul etc. 6 Sorbire zgomotoasă a unui lichid. 7 (Reg) Poftă acută de mâncare sau de băutură. 8 Sunet tremurător, cu vibrații scurte, lipsite de adâncime, emis de un instrument cu coarde.
2. [DEX '09] ȚÂȚÂI, țâțâi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale și insecte) A țârâi2 (2). 2. (Despre oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit care exprimă nemulțumire, dezaprobare etc. 3. A tremura. ◊ Expr. A-i țâțâi (cuiva) inima (sau, fam., fundul) = a-i fi foarte frică, a tremura de frică. – Onomatopee.
3. [MDA2] țățăi v vz țâțâi2
4. [MDA2] țâțăi2 v vz țâțâi2
5. [MDA2] țâțăia v vz țâțâi2
6. [MDA2] țâțâi2 [At: CANTEMIR, IST. 83 / V: ~ții, ~țăi, (îrg) țiții, țițăi, țățăi, ~ia, ~țăia, țițăia, (reg) ~țoia / Pzi: ~iesc, țâțâi / E: țâț2 + -âi] 1 vi (D. unele insecte, păsări; d. animale) A țârâi1 (8). 2 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) inima (sau, fam, curul, brăcinarul) A-i fi foarte frică. 3 vi (Îae) A tremura de frică. 4 vi (D. oameni) A scoate un sunet asemănător cu un „ț” prelungit, exprimând mirarea, îndemnul etc. 5 vt (Reg; îf țâțoia) A îndemna porcii să meargă, scoțând sunete asemănătoare cu un „ț” prelungit. 6-7 vri A sorbi cu zgomot Si: a plescăi. 8 vi (Reg) A fi ahtiat după băutură sau mâncare. 9 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) măseaua A avea mare poftă de băutură. 10 vi (Reg; d. copii; îf țâțoia) A plânge. 11 vi A țârâi1 (11).
7. [MDA2] țâțâia v vz țâțâi2
8. [MDA2] țâții v vz țâțâi2
9. [MDA2] țâțoia v vz țâțâi2
10. [MDA2] țițăi2 v vz țâțâi2
11. [MDA2] țițăia v vz țâțâi2
12. [MDA2] țițăire sf vz țâțâire
13. [MDA2] țiții2 v vz țâțâi2
14. [CADE] ❍ȚIȚII 👉 ȚÎȚÎI.
15. [CADE] ȚÎȚÎI2, ȚÎȚÎIA (-țîiu) vb. intr. A tremura (inima în cineva): negustoriului îi țîțîia inima de frică (vas.) [onom.].
16. [CADE] ȚÎȚÎI1 (-țîiu), ❍ȚIȚII (-țiiu, -țiesc) vb. intr. 1 A scoate sunete subțiri dintr’un instrument muzical: abia încep ei să țîțîe și să sdrăngăne puțin... că se și strecoară fetele pe lîngă gardul de nuiele (LUNG.) ¶ 2 = ȚîRîI1: cînd toate gurile privighitorilor a mai cînta tac, atuncea grierul copaciului a țîțîi începe (CANT.); dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește (mar.) [onom.].
17. [DLRLC] ȚIȚII vb. IV v. țîțîi.
18. [DLRLC] ȚÎȚĂI vb. IV v. țîțîi.
19. [DLRLC] ȚÎȚÎI tîțîi și țîțîiesc, vb. IV. Intranz. (Și în formele țîțăi, țiții) 1. (Despre insecte și unele animale) A scoate sunete subțiri și tremurate. V. țîrîi. Cîțiva greieri poeți țîțîiau la lună, urcați pe coviltirele căruțelor. GALACTION, O. I 270. Scripcariul are mustețe lungi și încrestate; dacă-l prinzi și-l pui la ureche, țițiește; de aceea se numește scripcari. MARIAN, INS. 101. Am o scroafă cu purcei: de prind pe unul, toți țițiesc (Lanțul). GOROVEI, C. 197. ♦ (Despre instrumente cu coarde) A țîrîi (4). Nu țîțăi ca diblele. MAT. FOLK. 1594. 2. Fig. (Despre inimă, de obicei cu o determinare cauzală) A tremura, a palpita (de frică, de nerăbdare etc.). Un nărod slab la minte... de-mi țîțîie inima în tot ceasul să nu dea foc la casă. C. PETRESCU, R. DR. 21. Pîndea chipul magistratului și-i țîțîia inima în el de teamă să nu-l audă. POPA, V. 190. Rămase nedumerit, uitîndu-se la birjarul de pe capră, căruia îi țîțîia inima de frică. D. ZAMFIRESCU, R. 85. 3. (Despre oameni) A plescăi cu buzele sau cu limba scoțînd un sunet asemănător cu un «ț», exprimînd mirarea, îndemnul etc. Și țîțîi mirat din buze. După aceea, speriat de cele spuse, înlemni ca butucul. CAMILAR, N. I 79. Vizitiul țîțîi la cai. REBREANU, R. II 69. – Variante: țîțăi, țiții vb. IV.
20. [Șăineanu, ed. VI] țățăì v. a tremura, a sălta (inima), a se legăna. [Onomatopee].
21. [Scriban] țîțîĭ, a -í v. intr. (ung. cicázni, pron țiț-, a te fîțîi. Cp. și cu bîțîĭ și cu bg. cicam, sug, cu rom. țîță și cu sîrb. cicijati, a fi foarte zgîrcit). Fam. Îmĭ sug dințiĭ scoțînd sunetu ț (ca mitocaniĭ). A-țĭ țîțîi măseaua (după băutură), a-țĭ fi foarte poftă de băutură. A-țĭ țîțîi inima de frică, a-țĭ fi foarte frică.
22. [DOOM 3] țâțâi1 (a ~) (despre animale, insecte) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 pl. țâțâiau; conj. prez. 3 să țâțâie
23. [DOOM 3] +țâțâi2 (a ~) (despre oameni) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. țâțâi, 3 țâțâie, imperf. 1 țâțâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să țâțâi, 3 să țâțâie
24. [DOOM 2] țâțâi (a ~) vb., ind. prez. 3 țâțâie, imperf. 3 sg. țâțâia; conj. prez. 3 să țâțâie
25. [IVO-III] țâțâesc, țâțâe 3, țâțâiam 1 imp.
26. [DER] țîțîi (-i, -it), vb. – 1. A dîrdîi, a clipi, a trepida. – 2. A palpita, a zvîcni. – 3. A cînta greierul. – 4. A scoate tremolouri de către un instrument. – Var. țîțîia, țîții. Creație expresivă, cf. hîțîi, fîțîi, bîțîi, țîrîi. – Der. țîțîială, s. f. (tremur, palpitație, dîrdîială; tremolo); țîțeică (var. țițeica), s. f. (Olt., Trans., balansoar); țiței, s. m. (zer de lapte acru; petrol brut) probabil numit așa pentru că forma o masă densă care tremura; țîțînă (var. țițină), s. f. (balama; furuncul), mr. țînțînă (direct de la țîță, după Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 306; Cihac, II, 436 și Pușcariu 1742; de la un lat. *titῑna, după Pascu, I, 173); țuțula, vb. (Trans., a legăna); țuțul, s. n. (Trans., balansoar, leagăn).
27. [DRAM 2021] țâțâí, țâțâi, țâțâiesc, v.i. 1. A țipa, a striga. 2. (referitor la porc) A guița. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).
28. [DRAM 2015] țâțâi, țâțâi, țâțâiesc, vb. intranz. – A țipa, a striga. – Onomatopee (DEX); creație expresivă (DER); din țâț (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL