1. [DEX '09] ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ținte. – Țintă + suf. -ui.
2. [MDA2] țintui [At: DOSOFTEI, V. S. martie 40r/20 / V: (reg) țăn~ / Pzi: ~esc, (rar) țintui / E: țintă1 + -ui] 1 vt A bate ținte1 (1), cuie etc. 2 vt A împodobi cu ținte1 (1-2). 3 vt A fixa cu ținte1 (1), cuie, piroane etc. Si: a pironi. 4 vt (C. i. un obiect de încălțăminte) A prinde ținte1 (3) pe talpă pentru a asigura stabilitatea mersului. 5 vt (C. i. un buzdugan, o ghioagă etc.) A fereca cu ghinturi Si: a ghintui2. 6 vt (Rar; cu complementul „cuiul”) A-i turti vârful pentru a se fixa mai bine în locul în care a fost bătut. 7 vt (Înv) A întări o instalație cu icuri. 8 vt (Îvr; cu complementul „tunul”) A-i astupa lumina cu un cui sau cu o țintă1. 9 vt (Înv; spc) A fixa în cuie pentru a tortura, mai ales a răstigni Si: a pironi. 10 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) A supune (pe cineva) oprobriului public Si: a blama (1), a înfiera. 11 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A face pe cineva să nu se poată mișca Si: a imobiliza, a pironi, (îrg) a ținti (3). 12 vt (Fig; de obicei determinat prin „locului”, „pe loc”, „în loc”) A obliga pe cineva să stea pe loc Si: a opri, a pironi, (îrg) a ținti (4). 13 vt A-și îndrepta ochii, privirea într-o anumită direcție. 14 vt A privi fix și insistent. 15 vt (Înv) A ochi. 16-17 vtr (Înv; fig) A (se) îndrepta spre... 18 vt A indica (pe cineva sau ceva).
3. [CADE] ȚINTUI (-uesc) vb. tr. 1 A bate cu ținte: ~ un drapel; ~ cu ținte de aramă; pe măcelari și pe brutari, cînd îi prindea cu ocaua mică, îi țintuia de-o ureche în mijlocul tîrgului (I.-GH.) ¶ 2 Ⓕ A înțepeni, a face să stea neclintit, a fixa: o putere mai mare decît voința și cinstea mea mă țintui la fereastră (DLVR.); durerea îl țintui pe fotoliu (D.-ZAMF.).
4. [DLRLC] ȚINTUI, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A fixa, a înțepeni, a bate (ceva) cu cuie, cu ținte; a pironi. Printre scîndurile țintuite în ferestre pătrundeau lame reci de vînt. DUMITRIU, B. F. 151. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stîlp (sau la stîlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. Ion Ghica își alcătui guvernul... dar îl atacară cu înverșunare albii, cînd firesc ar fi fost să-l săgeteze roșii și să-l țintuiască la stîlp pentru că plecase de la ei. PAS, L. I 249. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămînă nemișcat, neclintit. Fiecare tablou, fiecare piesă aproape te țintuiește locului și-ți cere s-o privești, s-o analizezi, s-o guști. STANCU, U.R.S.S. 116. Rușinea îl țintuise locului. REBREANU, I. 30. A sta (sau a rămîne) ca țintuit locului (pe loc sau în loc) = a se opri și a rămîne nemișcat, neclintit (de spaimă, de mirare etc.); a sta (sau a rămîne) locului. Rămaseră țintuite pe loc, fiindcă pentru întîia oară vedeau un banchet boieresc. PAS, Z. IV 61. Femeia rămîne ca țintuită în loc, neștiind ce să mai zică de bucurie. DUNĂREANU, CH. 108. ♦ A înfige, a bate (cuie, ținte). Și ei că-mi băteau Prin talpe, Prin palme Tot cuie de fier, Ținte de oțel; Ș-und’le țintuia, Sînge că curgea. TEODORESCU, P. P. 27. ◊ (În contexte figurate) Un cerc de foc îi strîngea capul și un cui țintuit în frunte părea că-i sfredelește creierul. BART, S. M. 77. ♦ A sili (pe cineva) să stea nemișcat, neclintit. Țintuit în pat de o rană grea, ofta amar și sarbăd, cu privirile în gol, cu fruntea încrețită. SADOVEANU, O. I 95. După sfîrșitul actului întîi, Radu era singurul care rămăsese țintuit pe scaun. BASSARABESCU, S. N. 167. ◊ (În contexte figurate) Să pui soarelui mîna în piept, să-l țintuiești în loc pe ceruri și să-l îndatorești de a nu se mișca. HOGAȘ, M. N. 158. 2. A împodobi cu ținte. Copiii, îmbujorați la față de ger, se strigau zgomotos unii pe alții, alergînd printre zidurile albe ce sclipeau în bătaia soarelui parcă erau țintuite cu pietre scumpe. BUJOR, S. A. 105.
5. [Șăineanu, ed. VI] țintuì v. 1. a bate cu ținte: a țintui un tablou; 2. a înțepeni în genere.
6. [MDA2] țăntui v vz țintui
7. [CADE] ȚINTUIT adj. p. ȚINTUI. 1 Bătut cu ținte: curele ~e cu ținte de aramă (FR.-CDR.); ghioacă mare nestrujită, Cu piroane ~ă (ALECS.-P.) ¶ 2 Ⓕ Înțepenit, nemișcat: Pandora rămase ~ă în loc dinaintea tronișorului (ISP.).
8. [Scriban] țintuĭésc v. tr. (d. țintă saŭ vsl. *centovati, ca pol. centkować, a puncta). Bat în ținte: a țintui un tabloŭ. Fig. Pironesc, fixez (de ex., cînd doĭ se bat, ĭar unu din eĭ îl împinge pe cel-lalt în părete așa în cît să nu se maĭ poată mișca).
9. [DOOM 3] țintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, 3 sg. țintuiește, imperf. 1 țintuiam; conj. prez. 1 sg. să țintuiesc, 3 să țintuiască
10. [DOOM 2] țintui (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, imperf. 3 sg. țintuia; conj. prez. 3 să țintuiască
11. [MDO] țintui (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. țintuiesc, conj. țintuiască)
12. [IVO-III] țintuesc, -uiască 3 conj., -uiam 1 imp.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL