1. [DEX '09] ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. (Reg.) Stâncă foarte ascuțită și înaltă; vârf de munte sau de deal; pisc. – Din magh. szikla.
2. [MDA2] ciclău sn vz țiclău
3. [MDA2] țăclău2[1] sm vz țiclău2
4. [MDA2] țichileu sn vz țiclău1
5. [MDA2] țiclaură[1] sf vz țiclău1
6. [MDA2] țiclău2 sm [At: BĂCESCU, PĂS. 167 / V: (reg) țigl~, țacl~ / Pl: ~ăi / E: ns cf țic1, țiclă2, țiclean] (Orn) 1 (Trs) Țiclean (1) (Sitta europaea). 2 (Trs) Pițigoi (Parus maior). 3 (Trs) Vrabie (Passer domesticus). 4 (Reg; îc) ~-mic Sticlete (Carduelis carduelis). 5 (Reg; îc) ~-verde Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape. 6 (Reg; îc) -de-munte Nume dat unei păsări nedefinite mai îndeaproape.
7. [MDA2] țiclău1 [At: (a. 1759) URICARIUL VIII, 7 / V: (reg) țigl~ (Pl: țiglăi), ~cleu, țichileu (Pl: țichileie, țichileuri), țighileu sn, ~laură[1] (Pl: țiclăuri) sf, țuc~, cic~ sn / Pl: ~ri / E: țiclă1 + -ău] 1 sn (Mol; Trs) Vârf de deal, de munte, ascuțit și înalt Si: cucă5 (3), pisc2, titilă, țanc3 (1), țăcălie (6), țicău (1), țiclă1 (1), țiclet, țiclie (4), țicloi3 (2), ticlui (1), țicmă (1), țicmău (1), țicui (1), țifereie, țiflan (1), țiflă1 (1), țifleică (1), țifleu1 (1), țiflic (1), țigmandău (1), țiu3 (1), țucudan, țuculeu (2), țugui1 (1), țuhan2, țuhă (1), țuhău (1), țuțudan1 (1), țuțui1 (1), țuțulă (1), țuțur2 (1). 2 sn (Mol; Trs) Creastă ascuțită a unui munte, a unui deal. 3 sn (Mol; Trs) Vârf ușor rotunjit de deal sau de munte Si: țanc3 (2), țic4 (2). 4 sn (Mol; Trs) Deal mai înalt decât cele din împrejurimi. 5 sn (Mol; Trs) Stâncă ascuțită și înaltă Si: țicmă (4), țiflan (3), țigmandău (3), țiu3 (2), țugui1 (9). 6 sf (Reg; îe; îf țâclaură) A se duce la țâclaură A se duce undeva foarte departe. 7 sn (Reg; fam; îae) A se duce la dracu-n praznic. 8 smp (Glg; îf țiglăi) Alunecări de teren de mari dimensiuni, în formă de movile. 9 smp (Glg; îaf) Martor de eroziune diferențiată cu aspect de turn de cetate.
8. [MDA2] țicleu sn vz țiclău1
9. [MDA2] țighileu sn vz țiclău1
10. [MDA2] țiglău2 sm vz țiclău2
11. [MDA2] țiglău1 sm vz țiclău1
12. [MDA2] țuclău sn vz țiclău1
13. [CADE] ❍ȚICLĂU, ȚÎCLĂU (pl. -ăuri) sn. Mold. Trans., ȚICLĂ, ȚÎCLĂ (pl. -le) sf. Maram. 🌍 Pisc, vîrf de munte, stîncă foarte ascuțită și înaltă (ȘEZ.) [comp. ȚIGLĂ, ȚIGLĂU].
14. [CADE] ❍ȚUCLĂU, ȚUCLUIU sbst. Trans. (PȘC.) (BUD.) 🌐 = ȚIGLĂU
15. [CADE] ȚUGUIU (pl. -uiuri) sn. 1 🌐 Pisc de munte de formă conică: ne-arată la stînga ’n fund, printre cheliile munților, un ~ mai depărtat, aurit de razele soarelui (VLAH.) ¶ 2 Ori-ce obiect mai ridicat, de fromă conică; con: fă stogul cu ~... să nu-l strice ploaia (RV.-CRG.) [comp. ȚUGLUIU, ȚUCLUIU, ȚUCLĂU, ȚICLĂU].
16. [DLRLC] ȚICLĂU, țiclăuri, s. n. Stîncă ascuțită și înaltă; vîrf de munte sau de deal; pisc. Spuneau bătrînii că în țiclăul de lîngă comuna Tătăruși, demult a fost un balaur. ȘEZ. III 111.
17. [DLRLC] ȚIGLĂU, țiglăi, s. m. (Ornit.) Pițigoi. Pițigoiul-mare... numit în unele locuri din Transilvania și țiclete, țiglău. MARIAN, O. II 143.
18. [DLRM] ȚIGLĂU, țiglăi, s. m. Țiclete (1).
19. [Șăineanu, ed. VI] țiclău n. pisc de munte. [Cf. țucluiu].
20. [Scriban] țiclăŭ n., pl. ăĭe (ung. szikla, stîncă, care e înrudit cu sas. zickle. Cp. și cu Ceahlăŭ, un pisc în Mold., cu Țicăŭ, o mahala pe o rîpă a Ĭașilor, cu țigăŭ, și cu cĭocălăŭ). Nord (Dac. 3, 747). Pisc de munte. Momic, holm mic. – În Trans. țiglăŭ (BSG. 1928, 130 și 136). Și țigmăŭ (Nț.).
21. [Scriban] țiglăŭ, V. țiclăŭ.
22. [Scriban] țigmăŭ, V. țiclăŭ.
23. [DOOM 3] țiclău (reg.) (desp. ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri
24. [DOOM 2] !țiclău (reg.) (ți-clău) s. n., art. țiclăul; pl. țiclăuri
25. [DAR] țiclău, țiclaie și țiclăuri, s.n. (reg.) 1. vârf de munte sau de deal înalt; pisc. 2. alunecare de teren.
26. [DAR] țiclui, țicluș, țicman, țicmăn, țicui, s.n.; țicmă, s.f. (reg.) vârf ascuțit de deal, de stâncă.
27. [DRAM 2021] țiglắu, s.n. v. țicleu.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL