[Scriban] *triunfatór și -ătór, -oáre adj. și s. Care triunfă: generalu învingător intră triunfător în Roma. Învingător în războĭ: Traĭan ĭeși triunfător din războĭu cu Daciĭ. Fig. Învingător moralmente: creștinizmu rămase triunfător. Care arată bucuria și mîndria: aer triunfător. – Fals triumf-.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL