1. [DEX '09] TRIUMFAL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din Antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal.
2. [MDA2] triumfal, ~ă a [At: MARCOVICI, D. 451/12 / P: tri-u~ / Pl: ~i, ~e / E: lat triumphalis, fr triomphaf] 1 Care constituie un triumf (4). 2 Care vestește o mare biruință. 3 (Fig) Care este solemn Si: impunător, măreț, pompos. 4 (Îs) Marș ~ înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. 5 (Ant; îs) Poartă ~ă Poartă a Romei antice (și a altor cetăți din Antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 6 (D. opere de artă) Care se referă la un triumf (4). 7 (Fig) Care exprimă un sentiment de triumf (5).
3. [DEX '98] TRIUMFAL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. Care constituie un triumf, care duce la triumf, care vestește o mare biruință; fig. măreț, impunător, solemn, pompos. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate într-un teritoriu străin, fără a întâmpina rezistență. Poartă triumfală = poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate) prin care intra carul de triumf al comandantului victorios întors din război. 2. (Astăzi rar) Triumfător. [Pr.: tri-um-] – Din lat. triumphalis, fr. triomphal.
4. [DLRLC] TRIUMFAL, -Ă, triumfali, -e, adj. 1. De triumf; care vestește o biruință; fig. impunător, solemn, pompos. Intrarea n-avu astfel nimic triumfal. C. PETRESCU, C. V. 181. Să nu te miri că... înfrunt cu atîta milă căutătura-ți triumfală. GOGA, C. P. 24. Iar pe cer un vultur mare... Se vedea plutind cu fală Și-n rotirea-i triumfală, Țintea ochiul său măreț Pe viteazul călăreț. ALECSANDRI, P. II 11. ◊ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate, într-un teritoriu străin, fără a întîmpina rezistență. Mersul lui Ipsilante spre București a fost un adevărat marș triumfal, pretutindeni îi ies înainte corpuri armate. GHICA, S. 104. Poartă triumfală poartă a Romei antice (și a altor cetăți din antichitate), prin care intra carul de triumf al comandantului. Mai departe este Delhi, cetate fără rivale, Doisprece elefanți intră pe-a sale porți triumfale. NEGRUZZI, S. II 131. (Fig.) Părea că întru-n viață pe-o poartă triumfală. MACEDONSKI, O. I 72. Intrare triumfală = (în antichitate) intrarea solemnă în cetate a comandantului biruitor, cu carul de triumf. (Ironic) Facem o intrare triumfală în oraș, trecînd pe sub o poartă dărîmată a cetății. ALECSANDRI, O. P. 319. 2. (Astăzi rar) Triumfător. V-ați întors pe la casele voastre triumfali, sărind într-un picior. PAS, Z. I 59. Și cum, prin ce cuvinte aș spune a mea fală Văzîndu-te prezentă la lupta-mi triumfală. ALECSANDRI, T. II 103. ◊ (Adverbial) Cîrmii la dreapta și intrai de-a dreptul și triumfal prin porțile larg deschise. HOGAȘ, M. N. 14.
5. [DN] TRIUMFAL, -Ă adj. De triumf; biruitor, învingător; (fig.) impunător, solemn, pompos. ♦ Marș triumfal = înaintare rapidă și victorioasă a unei armate pe un teritoriu străin. [Pron. tri-um-. / cf. lat. triumphalis, fr. triomphal].
6. [MDN '00] TRIUMFAL, -Ă adj. 1. de triumf; biruitor, învingător, victorios. 2. (fig.) impunător, solemn, pompos; care stârnește admirație, entuziasm. (< lat. triumphalis, fr. triomphal)
7. [Șăineanu, ed. VI] triumfal a. 1. ce ține de triumf: car triumfal; 2. fig. care se face cu pompă, care excită entuziasm: intrare triumfală. ║ adv. în triumf.
8. [Scriban] *triunfál, -ă adj. (lat. triumphalis). De triunf: car triunfal, intrare triunfală. Fig. Pompos orĭ glorios: a-țĭ face intrarea triunfală în Academie. Adv. În mod triunfal: a intra triunfal. – Fals triumf-.
9. [DOOM 3] triumfal (desp. tri-um-) adj. m., pl. triumfali; f. triumfală, pl. triumfale
10. [DOOM 2] triumfal (tri-um-) adj. m., pl. triumfali; f. triumfală, pl. triumfale
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL