1. [DEX '09] SFADĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svadă s. f.] – Din sl. sŭvada.
2. [MDA2] sfadă sf [At: PSALT. HUR. 68v/4 / V: (înv) sva~ (Pl: svade), (îvr) ~ară (Pl: sfare) / Pl: sfezi și (înv) ~de, sfăzi / G-D: sfezii și (rar) ~dei / E: slv съвада, свада] (Pop) 1 Ceartă (1). 2 (Pex) Bătaie (1). 3 (Pex) Luptă (armată) Si: (înv) sfară2 (3). 4 (Îlv) A se lua la (sau, pop, a avea, a face, înv a se pune, a fi în) ~ (cu cineva) A se certa (2). 5 (Îvr; îe) A face ~ între ... A învrăjbi. 6-7 (Înv) Dușmănie (1-2). 8 (Înv) Viclenie.
3. [DEX '98] SFADĂ, sfezi, s. f. (Pop.) Ceartă, gâlceavă. ♦ Conflict, neînțelegere, divergență; zâzanie. [Var.: svadă s. f.] – Din sl. svada.
4. [DLRLC] SFADĂ, sfezi, s. f. 1. Ceartă. Mai bine orice sărăcie decît necontenită zarvă și sfadă și inimă grea. REBREANU, R. I 150. După multă sfadă și ciorovăială, fiecare cap de familie cu copiii lui își găsise vatra. ANGHEL-IOSIF, C. L. 55. Și-nlănțuindu-mi gîtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă. EMINESCU, O. I 92. ◊ (În construcție cu verbele «a căuta»,«a se lua») Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Acum toți v-ați strîns grămadă, Ca cum ați căuta sfadă. TEODORESCU, P. P. 170. ◊ Fig. Doi cocoși se iau la sfadă Nu știu din ce cauză. TOPÎRCEANU, P. 224. În cîteva minute porni o sfadă și o gălăgie în neamul păsăresc, de credeai c-a dat gaia în ele. DUNĂREANU, CH. 71. Din a valurilor sfadă prorociri se aridic. EMINESCU, O. I 45. 2. Conflict, neînțelegere, divergență (de opinii sau de interese); zîzanie. De ce bagi tu sfadă între noi, Ioanie? DUMITRIU, N. 202. – Variantă: svadă (ODOBESCU, S. III 67) s. f.
5. [Șăineanu, ed. VI] sfadă f. Mold. ceartă: o gură deschisă pentru sfadă EM. [Și svadă = slav. SŬVADA].
6. [Scriban] sfádă f., pl. sfezĭ și (vechĭ) sfade, sfăzĭ (vsl. sŭvada, svada, sfadă). Est. Rar vest Ceartă. Ps. S. 40, 10. Sedițiune.
7. [DEX '09] SVADĂ s. f. v. sfadă.
8. [MDA2] svadă sf vz sfadă
9. [Șăineanu, ed. VI] svadă f V. sfadă: a valurilor svadă EM.
10. [DOOM 3] sfadă (pop.) s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi
11. [DOOM 2] sfadă (pop.) s. f., g.-d. art. sfezii; pl. sfezi
12. [IVO-III] sfadă, sfezi.
13. [DER] sfadă (-fezi), s. f. – Ceartă, dispută, neînțelegere, zîzanie. – Var. înv. svadă. Sl. svada (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337; Conev 94). Nu se folosește în Munt. – Der. sfădi, vb. refl. (a se certa, a se dojeni, a se hărțui), din sl. sŭvaditi sę; sfădălie, s. f. (ceartă); sfădalnic (var. sfădicios, sfadnic, sfadăuș), adj. (certăreț, gîlcevitor), ultima var. prin contaminare cu bătăuș.
14. [DRAM 2021] sfádă, s.f. Ceartă, gâlceagă, conflict: „La cealaltă casă, soții se băteau întruna și întruna o țineau în certuri și în sfadă” (Bilțiu, 1999: 360). – Din vsl. sǔvada, svada „ceartă” (Șăineanu, DEX, MDA).
15. [DRAM 2015] sfadă, s.f. – Ceartă, gâlceagă, conflict: „La cealaltă casă, soții se băteau întruna și întruna o țineau în certuri și în sfadă” (Bilțiu, 1999: 360). – Din vsl. sǔvada, svada „ceartă” (Șăineanu, Scriban; Miklosich, Cihac, Conev, cf. DER; DEX, MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL