1. [DEX '09] STUPIT, stupituri, s. n. (Reg.) Scuipat. ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, albe (Cardamine pratensis). – V. stupi.
2. [MDA2] stupit sn [At: CANTEMIR, HR. 197 / V: (reg) stop~, stru~, ~iat, ~iț, știop~, știu~, ștop~ / Pl: ~uri, (reg) ~e, ~iți sm / E: stupi] 1 (Pop) Scuipat1 (1). 2 (Îe) A avea ~ la gură Se spune despre o persoană vorbăreață. 3 (Îc) ~ul-cucului Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunze în formă de rozetă, cu flori liliachii, roz, rar albe Si: scuipatul-cucului, (reg) iarba-cocoșului, paștile-calului (sau -cailor, -câinelui), punga-popii, râjnică, spumăriță, spumeală (Cardamine pratensis). 4 (Îac) Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina cu măduvă, cu frunze bazilare, care nu formează rozetă, cu flori albe, rar, roz, mari Si: (reg) hrean-de-apă, sterniță (Cardamine amara). 5 (Bot; reg; îac) Râjnică (Cardamine impatiens). 6 (Ent; reg; îac) Învelișul larvar al insectei Aphrophora spumaria care, după ce iese larva, se usucă, căpătând forma unei mărgele Si: (reg) mărgica-cucului, mărgicuța-cucului. 7 (Ent; reg; îac) Depozit granulos sau vâscos format ca un inel în jurul ramurilor tinere ale copacilor din ouăle unor fluturi Si: (reg) glasul-cucului, mărgica-cucului, scuipatul-cucului. 8 (Îc) ~-căpresc Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina fin striată, cu frunzele penate, cu flori roșii, violacee (Cardamine rivularis).
3. [DLRLC] STUPIT, stupiți, s. m. (Mold.) Scuipat. [Era] o hîrcă de babă în trăsura împărătească, nici stupitu să-l dai pe dînsa, așa era de hîdă. ȘEZ. II 111. ◊ Expr. (Popular) A avea stupit la furcă v. furcă (1). ◊ Compus: stupitul-cucului = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori liliachii, rar albe, care crește prin fînețe și prin poieni umede (Cardamine pratensis).
4. [Scriban] stupit-, V. scuĭp-.
5. [DEX '09] STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Pop.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).
6. [MDA2] stopi v vz stupi
7. [MDA2] strupi v vz stupi
8. [MDA2] strupit sm vz stupit
9. [MDA2] stuichi v vz stupi
10. [MDA2] stupi [At: CANTEMIR, I. I. I, 210 / V: (înv) țu~, (reg) stopi, stropi, ~uichi, stru~, ~ia, știopi, ștopi, șt~ / Pzi: ~pesc, (reg) stup / E: pbl ml *stupire (< *scuppire + sputare)] 1 vi A scuipa (1). 2 vi (Îe) A linge unde (sau, tranzitiv, aceea ce) a ~t A linge unde a scuipat Vz scuipa. 3 vt A expectora (1). 4 vt (Îe) A-și ~ (tot) sufletul (cu cineva) A o duce foarte rău. 5 vt (Îae) A se chinui cu ceva sau cu un om nepriceput, nesupus, îndărătnic. 6 vt A ~ sânge A avea o hemoptizie Si: (pop) a scuipa sânge Vz scuipa. 7 vi (D. pisici) A scuipa (1). 8 vt (C. i. oameni) A scuipa (9). 9 vt (Fșa; d. oameni; c. i. corpuri străine, substanțe etc.) A scuipa (14). 10 vt (Îe) A ~ foc și pară Se spune despre cineva care se mânie foarte tare.
11. [MDA2] stupia v vz stupi
12. [MDA2] stupiat sn vz stupit
13. [MDA2] stupiț sn vz stupit
14. [MDA2] știopi v vz stupi
15. [MDA2] știupi v vz stupi
16. [MDA2] ștopi v vz stupi
17. [MDA2] țupi v vz stupi
18. [CADE] CUC sm. 1 🐦 Pasăre acățătoare care-și depune ouăle în cuiburile altor păsări (Cuculus canorus) (🖼 1632); poporul crede că dacă-i cîntă cuiva cucul în dreapta sau în față îi va merge bine, dacă-i cîntă în stînga, îi va merge rău: vai de mine! îmi cîntă cucu ’n stînga! (ALECS.); de aci și expresiunea: bată-l cucul! bată-l norocul ¶ 2 (P) Singur ca un ~, singur ca ~ul, mai adesea adv. singur ~,singur singurel: bine că-s sănătoasă, dar rău că-s numai singură ca ~ul (RET.); baba stă singură ~ (DLVR.); îi cîntă ~ul în casă, stă singur; îi cîntă ~ul în pungă, e cu punga goală; de flori de ~ (VOR.), umblă în dorul lelii, fără nici un rost; a sări ~, a sări în sus de bucurie; a (se) face ~, a (se) îmbăta: tot îndesa paharele boierului ... pînă-l făcu ~ (ISP.); cît (e) ~ul, pînă e ~ul, niciodată: nu mai văzu soarele cu ochii cît cucu (ISP.); a prinde mingea în ~, a o prinde din sbor ¶ 3 De-a cucul, jocul copiilor de-a ascunsele, pentru că cel ce se ascunde strigă cucu! – de-a mingea ’n ~ (PAMF.), Trans. de a cucii, un joc al copiilor cu mingea (PĂC.) ¶ 4 🐦 ~ ARMENESC, iron. pupăză ¶ 5 STUPITUL-~ULUI, MĂRGICA-~ULUI, GLASUL-~ULUI, ouăle inelarului (Gastropacha neustria), lipite în formă de inel pe rămurelele arborilor, despre care poporul crede că provin din scuipatul cucului (🖼 1638) ¶ 6 🌿 CIOBOȚICA-CUCULUI 👉 CIOBOȚICĂ; – FLOAREA-CUCULUI, plantă de 30-50 centrimetri înălțime, cu flori roze, uneori albe, care crește prin livezi (Lychnis flos cuculi) (🖼 1633); LAPTELE-CUCULUI1, plantă cu suc lăptos, cu flori galbene dispuse în umbele (Euphorbia helioscopia) (🖼 1634); – LAPTELE-CUCULUI2 ALIOR1; – LAPTELE-CUCULUI3 = LAPTELE-CÎINELUI1; – LIMBA-CUCULUI, plantă ierboasă, numită și „dragoste” ce crește prin pășunile de la munte (Botriychium lunaria) (🖼 1635); – MĂLAIUL-CUCULUI mică plantă ierboasă cu flori brune sau gălbui, ce seamănă cu pipirigul (Luzula campestris) (🖼 1636); – PĂLĂRIA-CUCULUI 👉 PĂLĂRIE; – STUPITUL-CUCULUI, SCUIPATUL-CUCULUI, cu tulpina cilindrică, cu flori roșcate sau liliachii dispuse în raceme (Cardamine pratensis) (🖼 1637); – TRIFOIUL-CUCULUI (VOR.), un fel de măzărică înaltă cu flori ghiurghiulii ¶ 7 Ceasornic de perete ale cărui bătăi, la fie-care ceas sau la jumătățile de ceas, imită glasul cucului (🖼 1639): un ceasornic cu ~ ... era aninat deasupra unui scrin (GN.) [lat.].
19. [DEX '98] STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. și tranz. (Reg.) A scuipa. ♦ Tranz. Spec. A scuipa sau a se face că scuipă în semn de batjocorire, de înjosire a cuiva. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. ◊ Expr. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput sau îndărătnic. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare sau de atac, însoțit de un pufăit specific. – Probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare).
20. [DLRLC] STUPI, stupesc, vb. IV. Intranz. (Mold.) A scuipa. Cei ce n-aveau tutun s-apropiau mai tare și, stupindu-și drept la picioare, rosteau: Cine are... fumează... CAMILAR, N. I 11. Apoi ieși, stupind și bodogănind. La TDRG. Cînd eram băiet, stupeam în palma stîngă, apoi trînteam cu muchea palmei celeilalte în stupit și în care parte sărea el, într-acolo apucam și eu. CREANGĂ, A. 141. ♦ Tranz. (Complementul indică o persoană) A scuipa (sau a face numai gestul expresiv) în semn de batjocorire, de înjosire. Ucigașilor... rosti Măgură, întorcîndu-se spre Vieru și stupindu-l drept între ochi. CAMILAR, N. I 424. ♦ Tranz. A elimina un obiect aflat sau introdus în gură. M-a năucit colbul... strigă moșul Pană, stupind de cîteva ori numai glod. CAMILAR, N. I 317. ◊ Fig. Omul are măiestrii primejdioase și mai ales știe să stupească fulger printr-o țeavă. SADOVEANU, V. F. 161. ◊ Expr. A stupi sînge = a scuipa sînge, v. sînge. Am stupit sînge două săptămîni. SADOVEANU, O. VII 360. A-și stupi sufletul (cu cineva) = a se chinui mult cu un om nepriceput, nesupus sau îndărătnic. Hei, hei! Nu știți d-voastră ce poam’ a dracului e Harap-Alb aista. Pînă l-am dat pe brazdă, mi-am stupit sufletul cu dînsul. CREANGĂ, P. 230. Nu-l vezi că-i o tigoare de băiet cobăit și leneș de n-are păreche. Dimineața, pînă-l scoli, îți stupești sufletul. id. A. 13. ♦ (Despre pisici) A-și încorda corpul într-un gest de apărare (rareori de atac) însoțit de un pufăit specific. Scoteam mîțele de prin ocnițe și cotruțe și le flocăiam, și le șmotream dinaintea lui de le mergea colbul; și nu puteau scăpa bietele mîțe din mîinile noastre pînă ce nu ne zgăriau și ne stupeau, ca pe noi. CREANGĂ, A. 37. ◊ Refl. reciproc. Pentru cari trăiesc rău [se spune că] trăiesc ca cînii; se stupesc ca mîțele. ȘEZ. II 47.
21. [Șăineanu, ed. VI] scuipà v. 1. a da afară orice materie din gură, gâtlej, plămâni: a scuipa sânge; 2. a vărsa: a scuipa foc. [Macedo-rom. ascupi: probabil onomatopee, ca și sinonimul Mold. stupì].
22. [Șăineanu, ed. VI] stupì v. Mold. a scuipa: își stupiau în sîn. CR. [Probabil onomatopee (v. scuipà)].
23. [Scriban] scuĭp, a -á v. intr. (vlat. côspire [cl. conspúere], pin met. scopire, prez. scupio, de unde vechiu scuip [ca roĭb din rŭbeus], a scuĭpi, azĭ a scuipa și a șchiopi [Dos., ca schimb din *schiamb]. Cp. cu vfr. escopir, sp. escupir, pg. cuspir). Vest. Arunc saliva din gură: fumătoriĭ scuĭpă mult V. tr. Arunc din gură sau din gît: a scuĭpa flegmă. Murdăresc cu scuipat: a scuĭpa pardoseala. – Vechi și scuĭpesc, șchĭopesc, șchĭuopesc, școpesc. Azĭ în est stupesc (pop. stuchesc și stuchĭ, tu stuchĭ, el stuche, să stuche), rar șchĭopesc; In Gorj. eŭ scupiĭ (tu scúpiĭ, el scúpie, scupiém, scupiáțĭ, scúpie; a scupia), în Meh. șchĭupesc, în Ban. șchip (a șchipa).
24. [Scriban] scuĭpát (vest) și stupít (est) m. și n., pl. urĭ. Salivă, umezeala naturală a guriĭ. Scuipatu cuculuĭ, oŭă de omizĭ grămădite ca un inel în prejuru ramurelelor V. bale.
25. [Scriban] stupésc, V. scuĭp.
26. [Scriban] ștĭupésc, V. scuĭp.
27. [DOOM 3] stupit (reg.) s. n., pl. stupituri
28. [DOOM 2] stupit (reg.) s. n., pl. stupituri
29. [DOOM 3] stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, 3 sg. stupește, imperf. 1 stupeam; conj. prez. 1 sg. să stupesc, 3 să stupească
30. [DOOM 3] stupitul-cucului (plantă) s. m. art.
31. [DOOM 2] stupi (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. stupesc, imperf. 3 sg. stupea; conj. prez. 3 să stupească
32. [DOOM 2] !stupitul-cucului (plantă) s. m. art.
33. [DLRLV] STOPI vb. v. stupi.
34. [DLRLV] STUPI vb. (Mold.) A scuipa. L-ași stupi și nu-l pociu. CANTEMIR, IST. Frîul, ca pre un stăpîn avîndu-l [calul], îl lepăda ștupindu-l și adeasă spumegînd. ILIODOR. „Unde voiu ștopi?” Zisu-i-au împăratul: "Du-te, de stopește în cerdac. B 1774, 20v; cf. B 1774, 30r; B 1775, 74r, 83r. Variante: stopi (B 1774, 20v), știupi (B 1774, 20v, 30r), ștopi (B 1774, 20v), ștupi (ILIODOR; B 1775, 74r). Etimologie: probabil lat. *stupire (< *scuppire + sputare). Vezi și știupit, știupitură.
35. [DLRLV] ȘTIUPI vb. v. stupi.
36. [DLRLV] ȘTOPI vb. v. stupi.
37. [DRAM 2015] ștopi, ștopesc, (scopi), vb. tranz., (dial. ștopti) – A scuipa: „Alțî din față îl ștope, / Alțî din dos îl pălmuie” (Bilțiu, 2006: 237). – Var. a lui scopi (dial. scopti), din scuipa (lat. *scupire, DEX).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL