1. [DEX '09] STRIDENȚĂ, (2) stridențe, s. f. 1. Însușirea de a fi strident. 2. Sunet, culoare, ton etc. strident. – Din fr. stridence.
2. [MDA2] stridență sf [At: LOVINESCU, C. VIII, 114 / Pl: ~țe / E: fr stridence] 1 Însușirea de a fi strident (1) sau de a emite sunete stridente. 2 Sunet strident Vz discordanță, disonanță, distonanță. 3 Caracteristică a unei culori de a impresiona neplăcut vederea prin tonurile prea puternice, contrastând intens cu celelalte din jur. 4 Calitate a unor lucruri de a fi astfel colorate Vz violență. 5 Ceea ce produce o impresie neplăcută prin lipsă de armonie sau de firesc. 6 Ceea ce iese în evidență în mod supărător.
3. [DLRLC] STRIDENȚĂ, stridențe, s. f. Însușire a ceea ce este strident; sunet strident. Glas fără stridențe. Stridența sirenelor.
4. [DN] STRIDENȚĂ s.f. Însușirea a ceea ce este strident. ♦ Sunet, culoare, ton strident. [Cf. fr. stridence].
5. [MDN '00] STRIDENȚĂ s. f. 1. însușirea a ceea ce este strident. 2. sunet, culoare, ton etc. strident. (< fr. stridence)
6. [DOOM 3] stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe
7. [DOOM 2] stridență s. f., g.-d. art. stridenței; (fenomene, manifestări) pl. stridențe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL