1. [MDA2] strenut2, ~ă a, smf vz strănut2
2. [MDA2] strenut1 sn vz strănut1
3. [Scriban] strenút, V. strănut 3.
4. [DEX '09] STRĂNUT, strănuturi, s. n. Faptul de a strănuta; zgomot produs când cineva strănută. – Din strănuta (derivat regresiv).
5. [MDA2] stărnut1 sn vz strănut1
6. [MDA2] stărnut2, ~ă a vz strănut2
7. [MDA2] strănut2, ~ă smf, a [At: HEM 90 / V: (reg) ~ren~, stărn~ / Pl: ? / E: ml *sternutus] (Îvp) 1-2 (Cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.
8. [MDA2] strănut1 sn [At: LB / V: (înv) ~răpn~, (reg) stărn~, ~ren~ / Pl: ~uri / E: drr strănuta] Eliminare cu zgomot, pe nas și pe gură, a aerului din plămâni, printr-un act reflex brusc și violent al mușchilor expiratori Si: strănutat (1), (înv) strănutare (1), strănutătură, (reg) străfig, străfigat1.
9. [MDA2] străpnut sn vz strănut1
10. [DEX '98] STRĂNUT, strănuturi, s. n. Strănutat. – Din strănuta (derivat regresiv).
11. [DLRLC] STRĂNUT1, strănuturi, s. n. Strănutat.
12. [DLRLC] STRĂNUT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. Că eu, măre, m-oi turci Dacă voi mi-ți dărui Cu cincizeci de iepe roaibe... Cu dungi negre pe spinare Strănute de cîte-o nare. MAT. FOLK. 731.
13. [DLRM] STRĂNUT1, strănuturi, s. n. Strănutat. – Postverbal al lui strănuta.
14. [DLRM] STRĂNUT2, -Ă, strănuți, -te, adj. (Despre cai) Cu o pată albă pe bot. – V. strănuta.
15. [Șăineanu, ed. VI] strănut n. opintire subită și convulsivă a mușchilor respiratorii, în urma căreia aerul e alungat cu violență și cu sgomot prin nas și prin gură. [Abstras din strănutà].
16. [Scriban] stănút, -ă adj. (dintr’o răd. stan- cu -ut din cornut). Est. Cu botu alb (vorbind de vite): o tretină stănută pe bot (Btș.). – În sud strănut (după strănut 3), care ar veni d. sîrb. srnat, de coloarea căprioareĭ (GrS. 1937, 279).
17. [Scriban] stărnút, V. strănut 3.
18. [Scriban] 1) strănút n., pl. urĭ (d. strănut 3). Acțiunea de a strănuta.
19. [Scriban] 2) strănút, -ă adj. V. stănut.
20. [DOOM 3] strănut s. n., pl. strănuturi
21. [DOOM 2] strănut s. n., pl. strănuturi
22. [DER] strănut (-tă), adj. – Cu o pată albă pe nas sau pe bot. – Var. stărnut, strenut. Origine incertă. După Tiktin și Candrea, din a strănuta „e elimina cu zgomot aerul din plămîni pe nas și pe gură”, dar legătura lor semantică nu este clară. Ar putea fi pus în legătură cu sl. sruna „căprior”, cf. bg. sărna, sb. srna „căprior” (Densusianu, GS, I, 348 și VII, 279; Rosetti, II, 82); deși destul de greu cu got. stairno › germ. Stern „stea” (Gamillscheg, Rom. Germ., II, 254; Pușcariu, Lr., 273). După Skok, ZRPh., L, 272, cf. REW 8242N, din lat. stella, cu infixul r, ca bol. strela, sp. estrella.
23. [DAR] strănut, strănută, adj., s.m. și f. (înv. și pop.) (cal) cu o pată albă pe nas sau pe bot.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL