1. [MDA2] strechie sf vz streche
2. [DLRLC] STRECHIE s. f. v. streche.
3. [DEX '09] STRECHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în compusul strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în compusul strechea-oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în compusul strechea-cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.
4. [DEX '09] STRECHEA, strechez, vb. I. Intranz. (Înv. și pop.) (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche.
5. [MDA2] străchia v vz strechea
6. [MDA2] străchie sf vz streche
7. [MDA2] streată sf vz streche
8. [MDA2] streche sf [At: BIBLIA (1688), 5851/10 / V: (reg) ~răchie, ~ată, ~chi, ~chie, ~eiche, ~etie, ștrechie / Pl: ~ / E: vsl стрѣкъ] 1 Nume dat mai multor specii de insecte diptere care atacă animalele domestice. 2 (Șîs ~a vitelor) Insectă mare, cu corpul păros, negru și sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari Si: (îvr) sclepț, (reg) bâză (2), bâzdară, boanză (1), bonzar (5), musca-boului, muscă-de-bâzai, muscă-de-bâzăit, muscă-de-marhă, muscoi-de-câmp (Hypoderma bovis). 3 (Șîs ~a oilor) Insectă mare de culoare cenușie-brună, care își depune ouăle în nările oilor (Oestrus ovis). 4 (Șîs ~a cailor) Insectă mare, păroasă, cu trupul lunguieț, cu pieptul gălbui și cu două pete castanii pe aripi, care își depune ouăle pe pielea cailor, de unde larvele ajung în intestin Si: gâza-cailor, musca-calului, musca-cailor, muscă-de-cal, muscoi, trântor-de-cai (Gastrophilus equi). 5 Insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul cerbilor și al căprioarelor (Hypoderma diana sau actaeon). 6 (Îvr) Tăun1. 7 (Îe) A da ~a în cineva sau a lovi (ori a apuca, împinge pe cineva ~a) sau a fugi ca (apucat) de ~ A fi atacat de streche. 8 (Îae) A da semne de neliniște. 9 (În special; îae) A fugi orbește, fără motiv aparent. 10 (D. oameni; îae) A se purta ciudat, dând semne de neliniște, de agitație nemotivată. 11 (Pex; îae) A înnebuni. 12 (Fam) Acces de furie, de nebunie. 13 (Reg) Loc unde stau vitele vara la umbră (ca să scape de streche).
9. [MDA2] strechea [At: BIBLIA (1688), 5851/10 / V: (reg) ~răchia, ~eita, ~etea, ~richi / Pzi: ~chez, 3 (îvr) streche / E: streche] 1-2 vi, (rar) vr (Îvp; d. animale) A porni în goană, speriat (sau ca și cum ar fi speriat) de streche. 3 vi (Îvp; fig; d. oameni) A se comporta anormal. 4 vi (Pex) A înnebuni. 5 vi (Reg; d. vite) A se odihni, vara, la umbră.
10. [MDA2] strechi sm vz streche
11. [MDA2] streiche sf vz streche
12. [MDA2] streita v vz strechea
13. [MDA2] stretea v vz strechea
14. [MDA2] stretie sf vz streche
15. [MDA2] strichi v vz strechea
16. [MDA2] striec sn vz ștrec
17. [MDA2] ștreac sn vz ștrec
18. [MDA2] ștrec sn [At: CONTEMP, 1957, nr. 550, 2/4 / V: (reg) striec, ~reac, ~ric sn, ~echie, ~rică sf / Pl: ~uri / E: ger Strecke] 1 (Reg) Cale ferată. 2 (Trs; Mar; pan) Parte a joagărului, constând din două șine (8) de lemn, dispuse paralel, pe care se deplasează carul. 3 (Trs) Loc de trecere peste calea ferată. 4 (Trs) Galerie (în mină).
19. [MDA2] ștrechie sf vz ștrec
20. [MDA2] ștric4 sn vz ștrec
21. [MDA2] ștrică sf vz ștrec
22. [CADE] BÎZDARĂ sf. Trans. (VIC.) 🐙 – STRECHIE.
23. [DEX '98] STRECHE, streche, s. f. Nume dat mai multor specii de insecte foarte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în sintagma strechea vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți sub pielea vitelor cornute mari, hrănindu-se cu sângele lor (Hypoderma bovis); b) (și în sintagma strechea oilor) insectă mare de culoare brună-cenușie, păroasă, care își depune larvele în nările oilor, de unde ajung în sinusurile frunții, producând moartea animalelor (Oestrus ovis); c) (și în sintagma strechea cailor) insectă mare de culoare galbenă-brună, păroasă, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor, de unde larvele ajung în intestin (Gastrophilus equi); d) insectă cu abdomenul oval, cu picioarele păroase, care își depune ouăle pe părul căprioarelor și al cerbilor (Hypoderma diana și actaeon). ♦ Neliniște, spaimă provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva ori a-l lovi (sau a-l apuca) pe cineva strechea = a) (despre animale) a fi atacat de streche; a da semne de neliniște; (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; b) (despre oameni) a se purta ciudat; (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastâmpăr. ♦ Furie subită, acces de nebunie. – Din bg. străk.
24. [DEX '98] STRECHEA, strechez, vb. I. Intranz. (Despre animale) A porni în goană, speriat (sau ca speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație; a înnebuni. – Din streche.
25. [DLRLC] STRECHE s. f. Nume dat mai multor specii de insecte vătămătoare pentru animalele domestice: a) (și în forma strechea-vitelor) insectă de mărimea unei albine, cu corpul păros, negru-sclipitor, ale cărei larve trăiesc ca paraziți în corpul vitelor cornute mari (Hypoderma bovis); b) (și în forma strechea-oilor) insectă mică de culoare galbenă-cenușie, care își depune ouăle în nările oilor (Oestrus ovis); c) (și în forma strechea-cailor) insectă de culoare albă-cenușie, care își depune ouăle pe corpul sau pe coama cailor (Gastrophilus equi). Gloaba necheza și da cu picioarele de parcă o înțepa strechea sub coadă. STĂNOIU, C. I. 137. În ziua următoare își aduse și pe un frate mai mic să-i ajute la paza boilor. Spuse acasă că de acum începe strechea și singur nu mai răzbește. AGÎRBICEANU, S. P. 115. ◊ Fig. Nitam-nisam, s-a iscat o cotiugă... din stînga, țîșnind de pe o uliță îngustă, cu gloabele împunse de strechea zăpușelii și a vîntoaselor. C. PETRESCU, A. R. 18. ♦ Neliniște provocată animalelor de insectele descrise mai sus. ◊ Expr. A da strechea în cineva, a lovi (sau a apuca) pe cineva strechea sau a fugi ca apucat de streche = (despre animale) a fi atacat de streche, a da semne de neliniște, (în special) a fugi orbește, fără motiv aparent; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, (în special) a se agita fără motiv, a fi plin de neastîmpăr. De cînd se întorsese la Arnoteni parcă dase în el strechea. Se ducea, venea, intra și ieșea pe toate ușile, s-ar fi zis că nu era unul singur. M. I. CARAGIALE, C. 147. Cum văd, toată lumea se-nsoară aici – i-a lovit strechea. La TDRG. Într-o zi iar apucă pe Sgîmboi strechea tocmai cînd prășea un pogon de pămînt. POPESCU, B. III 142. Bahmeții se răsfirau în dezghinuri, săreau în două picioare, nechezînd speriați... – Dar ce, măre, să mai fie și asta? strigau unii din drumeți, ne-ncercați la seama cailor. Or că strechea a dat într-înșii? ODOBESCU, S. I 162. Ce i-o apucat de aleargă ca niște nebuni?... Să giuri că o lovit strechea pe tot satu. ALECSANDRI, T. I 187. – Variantă: strechie, strechii (CREANGĂ, A. 73, ALECSANDRI, T. 939), s. f.
26. [DLRLC] STRECHEA, strechez, vb. I. Intranz. (Mai ales la pers. 3; despre animale, rar despre oameni) A porni în goană nebună, speriat (sau ca și cum ar fi speriat) de streche; fig. (despre oameni) a se purta ciudat, a da semne de alienație. V. căpia. (Cu pronunțare regională) Dară hargatul, cînd au fost pe la prînzul cel mare, au început iarăși a străchea și au ținut tot o fugă pînă acasă. SBIERA, P. 239. Vrei să-ți spun una și bună?... Ai strechet la bătrînețe... ALECSANDRI, T. 1276.
27. [Șăineanu, ed. VI] streche f. 1. insectă foarte periculoasă care bântue calul, oaia, boul (Oestrus): vitele cum aud vara sbârnăitul strechii, pun coada pe spinare și fug orbește în părțile mai umbroase și umede; de aci locuțiunea a da strechea în, a o lua năpraznic la fugă, a înnebuni; 2. fig. furie mare, fugă nebună, nebunie; baba, strechie de dor AL. [Slav. STRĬEKŬ].
28. [Șăineanu, ed. VI] strechià v. a înnebuni: a strechiat la bătrânețe AL.
29. [Scriban] stréche (vest) și stréchie (est) f. (vsl. strĭekŭ, țînțar, strŭkŭ, țîntar, strĭeka, stimul, bold, strĭekati, a împunge, a îmboldi. V. stricnesc). Un fel de muscă mare care împunge vitele vara și le face să fugă ca turbate (căutînd răcoarea și umezeala) numaĭ cît aud zbîrnîĭtu eĭ (hypoderma bovis cu varietatea oestrus ovis). Fig. Furie subită: par’c’a dat (saŭ: a intrat) strechia’n el! – Strechia îșĭ depune oŭăle în pelea spinăriĭ vitelor, unde râmîn toată ĭarna formînd niște unflăturĭ ca niște nucĭ, din care, pin Maĭ saŭ Ĭuniŭ, ĭese strechia supt formă pe ninfă și cade pe pămînt. Aci se îmbracă într’o scoarță groasă (gogoașă), din care, peste vre-o patru săptămînĭ, ĭese strechia adultă. Ca să fie ferite vitele de această suferință e bine să li se ungă spinarea cu apă sărată saŭ cu untură de pește. V. tăun.
30. [Scriban] stréchiĭ și -chiéz v. intr. (d. strechie). Îs apucat de strechie: vitele (și fig. oamenii) au strechiat. V. căpiez.
31. [IVO-III] strechie, -chia a.
32. [DOOM 3] streche s. f., g.-d. art. strechei; pl. streche
33. [DOOM 3] strechea (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. strechez, 3 strechează, 1 pl. strechem; conj. prez. 3 să strechez, 3 să strecheze
34. [DOOM 2] streche s. f., g.-d. art. strechei; pl. streche
35. [DOOM 2] strechea (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 3 strechează
36. [MDO] streche
37. [IVO-III] strechiu, -chie 3, -chiam 1 imp., -chiat prt., -chiind ger., -chiere inf. s.
38. [DER] streche (-chi), s. f. – 1. Varietate de tăun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). – 2. Nebunie, aiureală. – Megl. streaclă. Lat. *oestrĭcŭlus < oestrus (Giuglea, Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl. strĕkati „a înțepa”, strĕkŭ „țînțar”, cf. sb. strk „tăun” (Miklosich, Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl. strĕklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil, căci în rom. grupul cl este în mod sigur primitiv (cf. megl.) și că numai elementele lat. prezintă trecerea lui cl › chi. – Der. strechia, vb. (a fugi, a porni în goană, despre animalele înțepate de tăuni; a fugi, a înnebuni).
39. [Argou] a da strechea în cineva expr. 1. a se purta ciudat. 2. a se agita fără motiv, a nu avea astâmpăr.
40. [DAR] ștrec, ștrecuri, s.n. (reg.) 1. linie ferată. 2. parte a joagărului, constând din două șine de lemn, dispuse paralel, pe care se deplasează carul. 3. loc de trecere peste linia ferată. 4. galerie de mină.
41. [DRAM 2021] ștréc, s.n. (reg.) Cale ferată: „Fata Pădurii umblă noaptea horind pe ștrec” (Bilțiu, 1999: 196). ■ (top.) La ștrec, fânațe în Cufoia (Vișovan, 2002); Pe ștrec, top. în Dumbrăvița. (Trans., Banat, Maram., Bucov.). – Din germ. Strecke (= Eisenbahnstrecke) „linie ferată” (MDA).
42. [DRAM 2015] ștrec, s.n. – (reg.) Cale ferată (Trans., Banat, Maram., Bucov.): „Fata Pădurii umblă noaptea horind pe ștrec” (Bilțiu, 1999: 196). ♦ (top.) La ștrec, fânațe în Cufoia (Vișovan, 2002). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Din germ. Strecke (= Eisenbahnstrecke) „linie ferată” (Țurcanu, 2008: 85; MDA).
43. [DRAM] ștrec, s.n. – Cale ferată (în Trans., Banat, Maram. și Bucov.): „Fata Pădurii umblă noaptea horind pe ștrec” (Bilțiu 1999: 196). La ștrec, fânațe în Cufoia-Lăpuș (Vișovan 2002). – Din germ. Strecke (= Eisenbahnstrecke) „linie ferată” (Țurcanu 2008:85).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL