1. [DEX '09] RĂBUFNIRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni.
2. [MDA2] răbufnire sf [At: LM / Pl: ~ri / E: răbufni] 1 Zgomot surd și puternic Si: răbufneală (1), răbufnit1 (1), (rar) răbufnitură. 2 Țâșnire. 3 (Fig) Manifestare bruscă și violentă (a unui sentiment, a unei emoții etc.) Si: răbufnit1 (1).
3. [DLRLC] RĂBUFNIRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; zgomot surd și puternic. Cu fiecare boare de vînt venea o răbufnire de strigăte. DUMITRIU, N. 101. Văzduhul mocnea, înfrînîndu-și cu greu răbufnirea întîrziată. MIHALE, O. 504. Răbufnirile de tunuri mai continuară un răstimp și apoi încetară pe rînd. REBREANU, P. S. 59.
4. [DEX '09] RĂBUFNI, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd și puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a țâșni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăștia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < Pref. răz- + bufni).
5. [MDA2] răbufni [At: DELAVRANCEA, T. 50 / V: ~ubni, ~uni, reb~ / Pzi: ~nesc / E: ră(z)- + bufni] 1 vi A produce (prin izbire, cădere sau explozie) un zgomot surd și puternic. 2-3 vtr A (se) trânti cu putere de ceva, producând un zgomot înfundat Si: a (se) izbi. 4 vi (D. zgomote) A răsuna puternic. 5 vt (Reg; îf răbuni) „A bate bădâniu ca să se aleagă untul”. 6 vi A izbucni cu putere (eliberându-se dintr-o strânsoare, dintr-o apăsare) Si: a năvăli, a țâșni. 7 vi (Fig; d. acțiuni, sentimente) A se manifesta brusc și violent Si: a izbucni. 8 vi (D. vin, lapte) A fermenta (1). 9 vr (Mun; Olt; îf răbuni; d. pământ) A se afâna (1). 10 vi (D. pâine) A crăpa (3) (fiind bine coaptă).
6. [MDA2] răbugni v vz răbufni
7. [MDA2] răbuni2 v vz răbufni
8. [MDA2] răzbufui v vz răbufni
9. [MDA2] rebufni v vz răbufni
10. [DEX '98] RĂBUFNI, răbufnesc, vb. IV. 1. Intranz. și tranz. A produce prin izbire sau prin cădere un zgomot surd și puternic; a (se) trânti, a (se) izbi producând un zgomot înfundat. ♦ Intranz. (Despre zgomote) A răsuna puternic. 2. Intranz. A izbucni cu putere; a țâșni, a năvăli. ♦ Tranz. A da drumul la..., a împrăștia. ♦ A năpădi. 3. Intranz. A-și exprima pe neașteptate și în mod violent nemulțumirea, după ce tăcuse mult timp. – Din răzbufni (înv. „a răbufni” < răz- + bufni).
11. [DLRLC] RĂBUFNI, răbufnesc, vb. IV. Intranz. 1. A produce (prin izbire, cădere) un zgomot surd și puternic; a se izbi, a se trînti cu putere de ceva, producînd un zgomot înfundat; (despre zgomote) a răsuna puternic. Din piață răbufneau strigăte îndărătnice. VORNIC, P. 215. Tunetele din nou răbufniră, fulgerele din nou porniră să scapere. C. PETRESCU, R. DR. 59. Slănina (căzînd) răbufni de niște strachini... pe care le sparse cu mare zgomot. DELAVRANCEA, la TDRG. ◊ Tranz. Numai cu o mînă îi răsuci, îi răbufni la pămînt. ISPIRESCU, U. 54. Spată-Lată se duse în pădure să vadă ce au făcut cîinii cu muma zmeilor și o găsi răbufnită jos sub ei, cu ochii scoși din cap. POPESCU, B. I 101. 2. A izbucni cu putere (eliberîndu-se dintr-o strînsoare, dintr-o apăsare); a țîșni, a năvăli. Pe sub ușă răbufneau din cînd în cînd valuri de aer rece. GALAN, Z. R. 77. La cîte un colț de munte viscolul răbufnea, luînd sania ca pe o jucărie și purtînd-o spre prăpastie. BOGZA, Ț. 40. Un nour uriaș de scîntei răbufni brusc și se împrăștiă în văzduhul roșu. REBREANU, R. II 206. ◊ Fig. (Despre acțiuni, sentimente, p. ext. despre oameni) Din motive foarte delicate, nu mai răbufnea însă de mult pe față. VORNIC, P. 8. Amărît ca mine nu mai poate fi om subt soare! răbufni țăranul. REBREANU, R. II 42. ♦ Tranz. A face să țîșnească, a împrăștia. Trenul... intră în gară, răbufnind aburi. DUMITRIU, N. 76. ♦ A năpădi asupra cuiva. L-a răbufnit o suflare răcoroasă, jilavă, udată de stropi. C. PETRESCU, A. R. 195.
12. [Șăineanu, ed. VI] răbufnì v. 1. a trânti cu putere; 2. fig. a se răsti la cineva. [V. bufnì].
13. [Scriban] răbufnésc v. tr. (d. ră- și bufnesc). Izbesc înapoĭ violent, vorbind de vînt: vîntu răbufnea în ferestre.
14. [DOOM 3] răbufnire s. f., g.-d. art. răbufnirii; pl. răbufniri
15. [DOOM 2] răbufnire s. f., g.-d. art. răbufnirii; pl. răbufniri
16. [DOOM 3] răbufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbufnesc, 3 sg. răbufnește, imperf. 1 răbufneam; conj. prez. 1 sg. să răbufnesc, 3 să răbufnească
17. [DOOM 2] răbufni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răbufnesc, imperf. 3 sg. răbufnea; conj. prez. 3 să răbufnească
18. [DER] răbufni (răbufnesc, răbufnit), vb. – A răsuna, a bubui. Din bufni, v. aici. Tiktin considera pref. greu de explicat: re- este pref. neologic (cuvîntul nu are uz popular), alterat ca în rebegi › răbegi. Apropierea de răsbufni „a bufni tare” (Candrea) nu prezintă interes, căci răsbufni nu are viață proprie și se folosește numai ca repetiție și intensificare a lui bufni. – Der. răbufneală, s. f. (bubuială); răbufnit (var. răbufnet), s. n. (bubuit).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL