1. [DEX '09] BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunete; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomot) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Formație onomatopeică.
2. [MDA2] bubui2 sn vz pupui
3. [MDA2] bubui1 [At: NEGRUZZI, S. I / Pzi: (3) ~ ie / E: fo] 1 vi (D. tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. 2 vi (Pex; d. arme sau d. alte surse de zgomot) A produce zgomote înfundate, puternice adesea repetate (prin ecou) la intervale scurte. 3 (Fig) A lovi. 4 (Fig) A certa. 5 (Fig) A pedepsi.
4. [DEXI] bubui vb. IV. intr. 1 (și impers.; despre tunete) A produce un zgomot înfundat și puternic, adesea repetat (prin ecou) la intervale scurte. Grozavul ceresc tunet începu să bubuie (c. NEGR.). ◊ (despre alte surse de zgomot) Vijelia bubuia afară (SADOV.). ♦ ext. (despre arme de foc) A produce un sunet asurzitor. Tunuri sute bubuiau de se clătina pămîntul (ALECS.). 2 (despre obiecte) A produce un zgomot puternic în urma lovirii sau izbirii. Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei (DUMITRIU). ◊ (despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin (ODOB.). ♦ (arg.; tr.) A lovi, a brusca. Te bubui de nu te vezi. • prez.ind. bubui. /form. onomat.
5. [CADE] BUBUI (bubue) vb. intr. 1 A răsuna cu un vuet puternic și prelung, vorb. de sgomotul produs de tunet sau de explozia încărcăturii unui tun: tunete prelungi se aud bubuind în depărtare (VLAH.); la miezul nopții începură din non tunurile a ~ (BĂLC.); pr. anal.: focul bubue și troznește în cămin (ODOB.) ¶ 2 A vîjîi: dacă-i bubue cuiva în urechea stîngă, este semn că va auzi o veste rea (GOR.) [onom.].
6. [DLRLC] BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Uneori impers.; despre tunet) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. Se rostogoli, bubuind, întîiul tunet din primăvara aceea. CAMILAR, TEM. 88. Fulgera și bubuia de se clătina oalele-n cuie. RETEGANUL, P. I 19. Grozavul ceresc tunet începu a bubui. NEGRUZZI, S. II 5. ◊ Fig. Pretutindeni, oriunde, Bubuie-n inimi uriașa chemare [a partidului]. DEȘLIU, G. 58. ◊ (Despre arme explozive, în special despre tunuri) Îndărătul lui începuseră să bubuie grenade. DUMITRIU, N. 216. Departe, mai bubuiau, adînc, tunurile. CAMILAR, N. I 53. Tunurile bubuiau fără întrerupere. SADOVEANU, O. VI 105. ◊ (Despre alte surse de zgomote, p. ext. despre spațiul în care se fac ele auzite) Munții prindeau să bubuie, sub puterea șuvoaielor. CAMILAR, T. 62. Vijelia bubuia afară. SADOVEANU, P. M. 169. ◊ (Despre un obiect lovit sau izbit) Șlepul începu să bubuie sub mulți pași grei. DUMITRIU, B. F. 158. ◊ (Prin exagerare, despre foc) Focul bubuie și trosnește în cămin. ODOBESCU, S. I 153.
7. [DLRM] BUBUI, pers. 3 bubuie, vb. IV. Intranz. (Despre tunet; p. ext. despre arme de foc sau alte surse de zgomote) A produce un zgomot înfundat și puternic, repetat (prin ecou) la intervale scurte. – Onomatopee.
8. [Șăineanu, ed. VI] bubuì v. 1. a da un sunet surd dar puternic, vorbind de sgomotul tunetului; 2. de orice sgomot ce asurzește: tunuri sute bubuiau, se clătina pământul AL. [Onomatopee].
9. [Scriban] búbuĭ, a -í v. intr. (d. bu-bu, zgomotu sunetuluĭ orĭ al tunuluĭ; rut. búbnuti, a bate toba; sîrb. bubajati). Tun, detun: bubuĭe tunetu.
10. [MDA2] pupui1 sn [At: CONV. LIT. IX, 190 / V: bubui / Pl: ~e / E: pup4] 1 (Med; Trs) Cifoză. 2 (Trs; Ban) Moț1. 3 (Reg) Coc2.
11. [DLRLC] PUPUI, pupuie, s. n. 1. Moț. De aceea e ciocoiul ( = ciocîrlanul) cu pupui în vîrful capului. MARIAN, O. I 338. 2. (Regional) Cocoașă. O babă. șchioapă cu pupui în spate. La CADE.
12. [DLRM] PUPUI, pupuie, s. n. 1. Moț (de păr, de pene). 2. (Reg.) Cocoașă.
13. [Scriban] pupúĭ n., pl. e (var. din cucuĭ 1; de aci și ngr. púpi și ung. púp, id.). Trans. Gheb.
14. [DOOM 3] bubui (a ~) vb., ind. prez. 3 bubuie, imperf. 3 pl. bubuiau; conj. prez. 3 să bubuie
15. [DOOM 2] bubui (a ~) vb., ind. prez. 3 bubuie, imperf. 3 sg. bubuia; conj. prez. 3 să bubuie
16. [MDO] bubui (ind. prez. 3 sg. bubuie)
17. [IVO-III] bubue 3.
18. [DER] bubui (uesc, bubuit), vb. – A produce un zgomot puternic, a răsuna. – Mr. mi bubuescu „mă plîng”, bumbunez „bubui”. Creație expresivă, cf. gr. βομβέω, lat. bombitare, sl. bubati (care după Byhan 305, ar fi etimonul cuvîntului rom.), sb. bubati, slov. bobneti. – Der. bubuit, s. n. (zgomot mare); bubuitor, adj. (răsunător); bubuitură, s. f. (zgomot mare); răsbubui, vb. (a răsuna).
19. [Argou] a bubui banana expr. (er. – d. femei) 1. a avea contact sexual cu un bărbat. 2. a practica prostituția.
20. [Argou] a-i bubui (cuiva) mintea expr. (iron.) a avea idei sau propuneri extravagante; a vorbi prostii.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL