1. [DEX '09] PICUȘ, picușuri, s. n. I. (Pop.) 1. Piculeț. ♦ (Fam.) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 2. Masă lichidă sau solidificată formată prin picurarea unui lichid sau prin curgerea, picătură cu picătură, a unei materii topite. II. (Fam.) Câștig mic și întâmplător (de obicei ilicit). – Pic1 + suf. -uș.
2. [MDA2] picuș sn [At: DDRF / Pl: ~uri / E: pic1 + -uș] 1-8 (Pop; șhp) Piculeț (1-8). 9 (Reg; îlav) ~ cu ~ Puțin câte puțin. 10 (Îal) Încetul cu încetul. 11-12 (Fam) Băutură alcoolică (în cantitate mică). 13 (Reg) Rachiu tare care curge din alambic la începutul distilării unui cazan de drojdie sau de tescovină. 14 (Rar) Masă lichidă sau solidificată formată din picurarea unui lichid sau din curgerea picătură cu picătură a unei materii topite. 15 (Reg) Piesă de lemn ascuțită la un capăt și despicată la celălalt, care închide (parțial) capătul țevii alambicului, pe unde curge rachiul. 16 (Reg) Uluc la streașină. 17 Câștig mic și întâmplător, neașteptat, obținut de obicei prin mijloace ilicite sau nepermise.
3. [DLRLC] PICUȘ, picușuri, s. n. I. Diminutiv al lui pic2. 1. v. pic (1). Amîndoi se opriră și-și aplecară urechea ca să audă picușurile abia deslușite ale dezghețului. SADOVEANU, P. M. 153. Cioara se repede la un iaz, ia cu clonțul apă și picură în gura lui Tei-Legănat cîteva picușuri. ȘEZ. II 205. ♦ (Familiar) Băutură (alcoolică). Să curgă picușul pentru măria-sa și luptătorii măriei-sale, care toți se află acum în loc de verdeață și tihnă. SADOVEANU, N. P. 10. 2. Masă lichidă sau solidificată formată din picurarea unui lichid sau din curgerea picătură cu picătură a unei materii topite. Degetele, ca fusele, așezară capătul de lumînare într-un picuș de ceară. SADOVEANU, P. 101. II. Cîștig neașteptat, de obicei nelegal sau nepermis.
4. [Șăineanu, ed. VI] picuș n. 1. fam. băutură: îi plăcea biet picușul ISP.; 2. pl. câștig ce pică pe neașteptate. [Tras din pic].
5. [Scriban] picúș n., pl. urĭ (d. a pica). Lucru picurat, picătură: zile de sloată cu picușurĭ din streșină (Sadov. VR. 1908, 2, 186). Primu rachiŭ care picură cînd îl facĭ (V. posleț). Țuĭcă, rachiŭ saŭ vin (Iron.): îĭ place picușu. Fig. Fam. Cîștig (care picură saŭ vine) afară din cele obișnuite. – În est pop. chicuș.
6. [DOOM 3] picuș (pop.) s. n., pl. picușuri
7. [DOOM 2] picuș (pop.) s. n., pl. picușuri
8. [Mitologic] Picus, fiul lui Saturnus și rege în Latium în vremurile străvechi ale aborigenilor. Picus avea darul profeției și era considerat drept tatăl lui Faunus. Iubit, printre altele, de Circe, a cărei dragoste nu a voit să o împărtășească, Picus a fost metamorfozat de către temuta magiciană într-o pasăre.
9. [DRAM 2021] picúș, picușuri, s.n. (reg.) Marginea de la streașină. – Din pic + suf. -uș (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL