1. [DEX '09] OȚĂRIME s. f. (Înv.) Supărare mare; amărăciune. – Oțărî + suf. -ime.
2. [MDA2] oțărime sf [At: BĂLCESCU, M. V. 253 / Pl: ~mi / E: oțări + -ime] (Înv) Mânie.
3. [DLRLC] OȚĂRIME s. f. (Neobișnuit) Supărare mare; amărăciune. (Atestat în forma oțerime) începură a se plînge cu oțerime că de două ori Sigismund, fără învoirea țării, se dusese la împăratul. BĂLCESCU, O. II 178. – Variantă: oțerime s. f.
4. [Șăineanu, ed. VI] oțărime f. oțărire: începură a se plânge cu oțărime BĂLC.
5. [DLRLC] OȚERIME s. f. v. oțărime.
6. [DOOM 3] oțărime (înv.) s. f., g.-d. art. oțărimii
7. [DOOM 2] oțărime (înv.) s. f., g.-d. art. oțărimii
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL