1. [DEX '09] OSANA, (1) osanale, s. f., (2) interj. 1. S. f. (La pl.) Cuvinte de laudă, de preamărire (exagerată); aclamații, ovații. 2. Interj. (Mai ales în imnurile religioase) Laudă! mărire! slavă! [Acc. și: (2) osana] – Din sl. osanna.
2. [MDA2] osana [At: CORESI, EV. 104 / A și: (1) osana / E: slv осанна] 1 i (Rel) Cuvânt folosit ca exclamație de bucurie și de slăvire Si: laudă!, mărire!, slavă! 2 sf (Lpl) Cuvânt de laudă, de preamărire Si: aclamație, elogiu, ovație.
3. [CADE] *OSANA (pl. -nale) sf. 1 Exclamațiune de bucurie, de aprobare, de slăvire, etc. în imnurile religioase și în psalmi (– slavă ție!) ¶ 2 pl. Strigăte de bucurie, de binecuvîntare, de preamărire: ca să ne cînte nouă osanale (I.-GH.) [fr. hosanna < ebr.].
4. [DLRLC] OSANA, osanale, s. f. (La pl., uneori ironic) Cuvinte de laudă, de slăvire, de preamărire; aclamații, ovații. Primit cu osanale și izgonit cu pietre. LESNEA, C. D. 42. Veșnic... te-or cînta poeții, Lăudînd în osanale mincinoasa ta splendoare. TOPÎRCEANU, P. O. 128. ◊ (La sg., cu valoare de interjecție, mai ales în imnurile religioase) Osana! slavă! sfînt ești! sfînt! VĂCĂRESCU, P. 115. – Accentuat și: osana.
5. [Șăineanu, ed. VI] osanà f. 1. aclamațiune religioasă (în sf. Scriptură); 2. strigăt de bucurie: a fost primit cu osanale. [Gr. mod.].
6. [Scriban] osaná interj. (ngr. și vgr. osanná, d. ebr. hôši’a-na, „salvează[-ne] acum”, refrenu unuĭ imn religios la Jidanĭ: lat. hosanna, vsl. osánna). Strigăt de aclamațiune la vechiĭ Jidanĭ: Osana! Bine este cuvîntat cel ce vine întru numele Domnuluĭ! S. f. Strigăt de aclamațiune, de bucurie: l-aŭ primit cu osanale.
7. [DOOM 3] !osana (cuv. ebr.) interj.
8. [DOOM 2] !osana/osana interj.
9. [DOOM 3] osanale s. f. pl. (mai ales în expr.)
10. [DOOM 2] osanale s. f. pl., art. osanalele
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL