1. [DEX '09] ORĂCĂIALĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală.
2. [MDA2] orăcăială sf [At: JIPESCU, O. 149 / Pl: ~ieli / E: orăcăi + -eală] (Reg) Gălăgie.
3. [CADE] ORĂCĂIALĂ (pl. -ăieli) sf. ORĂCĂIT sbst. 1 Faptul de a orăcăi, cîntatul broaștelor, ocăcăit: cine n’ar fi ascultat cu plăcere... strigătele flăcăilor pierdute în orăcăitul broaștelor gălăgioase? (DLVR.) ¶ 2 pr. anal. Scîncet, plîns de copil mic: d’aia auzeam eu aseară... chilomane, orăcăială și răcnet prin bătătura ta (JIP.); auzi un orăcăit de copil (ISP.).
4. [DEX '98] ORĂCĂIALĂ, orăcăieli, s. f. (Reg.) Orăcăit; gălăgie, larmă. [Pr.: -că-ia-] – Orăcăi + suf. -eală.
5. [DLRLC] ORĂCĂIALĂ, orăcăieli, s. f. Orăcăit.
6. [DOOM 3] orăcăială s. f., g.-d. art. orăcăielii; pl. orăcăieli
7. [DOOM 2] orăcăială s. f., g.-d. art. orăcăielii; pl. orăcăieli
8. [MDO] orăcăială, pl. orăcăieli
9. [Argou] orăcăială, orăcăieli s. f. 1. mod neplăcut de a vorbi (cu sonoritate). 2. plânset de copil mic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL