1. [MDA2] obidare sf vz obidire
2. [DEX '09] OBIDI, obidesc, vb. IV. 1. Refl. (Înv. și pop.) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii; a se necăji, a se amărî, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Înv.) A deplânge, a jeli. 3. Tranz. (Înv.) A asupri, a împila, a oprima. – Din obidă.
3. [DEX '09] OBIDIRE, obidiri, s. f. (Înv. și pop.) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei; suferință, chin, amar; asuprire, împilare. – V. obidi.
4. [MDA2] obida v vz obidi1
5. [MDA2] obidi2 vt(a) [At: GR. BĂN. / Pzi: ~desc / E: srb obiditi] (Ban) 1 A ispiti. 2 A iscodi. 3 A căuta. 4 A afla.
6. [MDA2] obidi1 [At: PSALT. HUR. 28v/9 / V: (îrg) ~da, ~dui / Pzi: ~desc / E: obidă] 1 vt(a) (Înv) A asupri. 2 vt(a) A ocărî. 3 vt(a) (Reg; îf obida) A alunga. 4 vr (Pop) A se lăsa pradă deznădejdii sau durerii Si: a se amărî, a se necăji. 5 vr (Îrg) A se văita. 6 vt (Înv; îf obida) A deplânge.
7. [MDA2] obidire sf [At: CORESI, EV. 453 / V: (îrg) ~dare, ~dnuire / Pl: ~ri / E: obidi1] 1 (Înv) Asuprire. 2 (Înv) Ocărâre. 3 (Înv) Alungare. 4 (Înv) Nedreptățire. 5 (Pop) Supărare. 6 (Pop) Chin. 7 (Înv) Tânguire.
8. [MDA2] obidnuire sf vz obidire
9. [MDA2] obidui v vz obidi1
10. [CADE] OBIDA 👉 OBIDI.
11. [CADE] OBIDI (-desc), ‼OBIDA (-dez) 1. vb. tr. 1 ‡A obijdui ¶ 2 A jeli, a tîngui: Una’ncepu să ofteze Și moartea să-și obideze (PANN). II. vb. refl. A se tîngui amar; a arăta o întristare adîncă: a avut și el un frate și l-a pierdut, și acu... plînge și se obidește de atîta amar de vreme (R.-COD.) [o b i d ă].
12. [CADE] OBIDIT, ‼OBIDAT adj. p. OBIDI, OBIDA. Adînc întristat, foarte mîhnit, cu inima sdrobită: face o figură foarte mîhnită: e așa de obidit, încît ai crede că vrea să plîngă (CAR.); ajungînd acasă, obidată de osteneală și flămîndă (ISP.).
13. [DLRLC] OBIDA vb. I v. obidi.
14. [DLRLC] OBIDI, obidesc, vb. IV. (Învechit, astăzi mai ales popular) 1. Intranz. și refl. Ase lăsa pradă deznădejdii sau durerii, a se necăji, a se amărî. Dacă tu ești vinovat (obidindu-se treptat și arătîndu-și moalele capului) de ce mi-a făcut mie bubă aici? CARAGIALE, O.I 264. Ziua Stau și obidesc, Noaptea Nu mă odihnesc. TEODORESCU, P. P. 528. 2. Tranz. A deplînge, a jeli. (Atestat în forma obida) Unu-ncepu să ofteze Și moartea să-și obideze. PANN, P. V. II 39. 3. Tranz. A asupri, a împila.- Variantă: obida, obidez (HODOȘ, P. P. 203), vb. I.
15. [DLRLC] OBIDIRE, obidiri, s. f. (Învechit, astăzi mai ales popular) Acțiunea de a (se) obidi și rezultatul ei. 1.Suferință, chin, amar. Ci-n pacea obidirii voastre, Ca-ntr-un întins adînc de mare, Trăiește-nfricoșatul vifor Al vremilor răzbunătoare. GOGA, P. 11. 2. Asuprire, împilare.
16. [DLRM] OBIDA vb. I. v. obidi.
17. [Scriban] obidésc v. tr. (vsl. obidĭeti, a nedreptăți. V. obijduĭesc, podidesc). Rar azĭ. Nedreptățesc. V. intr. Sufer tristeță. V. refl. Mă mîhnesc: fețe obidite. – Vechĭ și obiduĭesc și -dnuĭesc (vsl. obidovati, -duĭon). La Pan și -dez în rimă cu oftez.
18. [Scriban] obiduĭésc, V. obidesc.
19. [DOOM 3] obidi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidesc, 3 sg. obidește; imperf. 1 obideam; conj. prez. 1 sg. să obidesc, 3 să obidească
20. [DOOM 3] obidire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidirii; pl. obidiri
21. [DOOM 2] obidi (a ~) (înv., pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. obidesc, imperf. 2 sg. obidea; conj. prez. 3 să obidească
22. [DOOM 2] obidire (înv., pop.) s. f., g.-d. art. obidirii; pl. obidiri
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL