1. [DEX '09] NĂSCOCITOR, -OARE, născocitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) 1. Care creează, născocește (1); inventiv. 2. Care scornește, plăsmuiește, născocește (2); p. ext. mincinos. – Născoci + suf. -tor.
2. [MDA2] născocitor, ~oare a [At: MARCOVICI, C. 3/11 / Pl: ~i, ~oare / E: născoci + -tor] (Asr) 1 Care creează ceva nou. 2 Care descoperă ceva nou. 3 Inventiv. 4 Care scornește. 5 (Pex) Mincinos.
3. [CADE] NĂSCOCITOR adj. verb. și sm. NĂSCOCI. Care născocește, inventiv; inventatator: așa trebuia să fie, pentru ca el să se facă din zi în zi mai vînjos, mai sprinten și mai ~ (SLV.); să trăească întru mulți ani ~ul mielului năbușit (FIL.).
4. [DLRLC] NĂSCOCITOR, -OARE, născocitori, -oare, adj. 1. Care născocește, descoperă ceva; inventiv. Fie, că face! că-i meșteră lumea! – sfîrșește el clătinînd din cap și lăsînd mîna în jos, biruit, bucuros de puterea născocitoare a minții omenești. SP. POPESCU, M. G. 29. ♦ (Substantivat) Inventator; creator. Cineva este un născocitor dibaci care scoate din creierii lui lucruri folositoare omenirii. ISPIRESCU, U. 89. 2. Care scornește, plăsmuiește lucruri sau vorbe neadevărate, minciuni. (Substantivat) Să fi ascultat pe acești născocitori... ai fi crezut că Olimpul este pe pămînt. BOLINTINEANU, O. 430. Cel ce nu va să muncească este-n veci născocitor, Spiritu-i în viclenie totdeauna-i creator. BOLLIAC, O. 106.
5. [Șăineanu, ed. VI] născocitor a. și m. care născocește.
6. [Scriban] născocitór, -óare adj. și s. Care născocește, inventator. Spirit născocitor, spirit inventator.
7. [DOOM 3] născocitor adj. m., pl. născocitori; f. sg. și pl. născocitoare
8. [DOOM 2] născocitor adj. m., pl. născocitori; f. sg. și pl. născocitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL