1. [DEX '09] NĂSCOCIRE, născociri, s. f. Acțiunea de a (se) născoci și rezultatul ei; ceea ce născocește cineva; născoceală. – V. născoci.
2. [MDA2] născocire sf [At: MUMULEANU, ap. GCR II, 247/9 / Pl: ~ri / E: născoci] 1 Creare a ceva nou. 2 Inventare. 3-4 (Ccr) Obiect (creat sau) inventat. 5 Scornire a unui lucru inexistent. 6 Minciună. 7 Naștere. 8 Întâmplare.
3. [CADE] NĂSCOCIRE sf. Faptul de a născoci; invențiune.
4. [DLRLC] NĂSCOCIRE, născociri, s. f. Acțiunea de a născoci și rezultatul ei. 1. Imaginare, concepere a ceva nou, care nu exista pînă atunci; (concretizat) lucru inventat, descoperit. Urmînd învățăturile și născocirile științei... alcătuim și la noi o țară nouă. SADOVEANU, M. C. 124. Se puse pe fel de fel de născociri. ISPIRESCU, U. 82. Fiindcă viața este dulce și dorită... omul iscodește mii de născociri spre apărarea și păstrarea ei. GORJAN, H. II 37. 2. Scornire de lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; minciună.
5. [Scriban] născocíre f. Acțiunea de a născoci. Născocitură: o născocire drăcească.
6. [DEX '09] NĂSCOCI, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face, a crea ceva (ce nu a mai existat până atunci); a descoperi, a inventa. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui (lucruri închipuite, neexistente, neadevărate); p. ext. a minți. 3. Refl. (Rar) A se naște, a se isca, a se ivi, a se întâmpla. – Et. nec.
7. [MDA2] născoci [At: PISCUPESCU, O. 92/3 / V: (reg) ~odi, ~oti / Pzi: ~ocesc / E: nct] 1 vt A crea ceva. 2 vt A inventa. 3 vt (Fșa) A scorni lucruri inexistente. 4 vt (Pex) A minți. 5 vr A se naște (10). 6 vr A se întâmpla.
8. [MDA2] născodi v vz născoci
9. [MDA2] născoti v vz născoci
10. [CADE] NĂSCOCI (-ocesc) vb. tr. 1 A afla cel dintîiu un lucru nou, a inventa: ce-am putea să născocim noi mai mult decît tine, care știi cîte în lume și în soare? (FIL.) ¶ 2 A scorni: cine a putut ~ o bazaconie ca asta? (ALECS.); ~ minciuni [vsl. naskočiti].
11. [CADE] NĂSCOCITOR adj. verb. și sm. NĂSCOCI. Care născocește, inventiv; inventatator: așa trebuia să fie, pentru ca el să se facă din zi în zi mai vînjos, mai sprinten și mai ~ (SLV.); să trăească întru mulți ani ~ul mielului năbușit (FIL.).
12. [DLRLC] NĂSCOCI, născocesc, vb. IV. 1. Tranz. A face ceva nou, care nu exista pînă atunci; a descoperi, a inventa. Oamenii iscusiți au născocit mașinile și înlesnirile vieții. SADOVEANU, P. M. 140. Nu știau cum să-și ațîțe focul, nefiind născocit meșteșugul de a scăpăra. ISPIRESCU, U. 87. Născoci feluri de schingiuiri. NEGRUZZI, S. I 158. 2. Tranz. A scorni, a plăsmui lucruri închipuite, neexistente, neadevărate; p. ext. a minți. Născocesc ceva, să mă scuz că nu pot veni mîine. C. PETRESCU, C. V. 376. Cine-a putut născoci o bazaconie ca asta? ALECSANDRI, T. 1684. 3. Refl. (Regional) A se naște, a se isca, a se ivi. Îi fu frică să nu să născocească ceva din scînteile focului. RETEGANUL, P. II 32.
13. [Șăineanu, ed. VI] născocì v. a scorni, a inventa: mintea lui le-a născocit PANN. [Slav. NASCOČITI, a sări în (cap ceva neașteptat): cf. fr. saillie, săritură și scânteie de spirit].
14. [Scriban] născocésc v. tr. (vsl. na-skočiti, a sări deasupra, d. skočiti, a sări; bg. naskoči, întîlnesc. V. scoc). Inventez, scornesc: a născoci o mașină și (fig.) o mincĭună.
15. [DOOM 3] născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri
16. [DOOM 2] născocire s. f., g.-d. art. născocirii; pl. născociri
17. [DOOM 3] născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, 3 sg. născocește, imperf. 1 născoceam; conj. prez. 1 sg. să născocesc, 3 să născocească
18. [DOOM 2] născoci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. născocesc, imperf. 3 sg. născocea; conj. prez. 3 să născocească
19. [DER] născoci (născocesc, născocit), vb. – A inventa, a-și închipui. Bg. naskačam „a afla”, din sl. naskočiti „a sări” (Cihac, II, 332; Conev 98). – Der. născocitor, adj. (inventiv, fertil, ingenios); născocitură, s. f. (invenție, descoperire).
20. [DE] HYPOTHESES NON FINGO (lat.) nu născocesc ipoteze – Newton, într-o scrisoare către R. Hooke, din 5. febr. 1676. Teoriile valabile se întemeiază numai pe cercetarea faptelor.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL