1. [CADE] NĂBOIU (pl. -oaie) sn. Revărsare de ape, potop: toți de năboiul potopului celui mare au perit (N.-COST.); Ⓕ: năboiul de barbari ce a tot năvălit peste dînsul în cursul veacurilor (ISP.) [bg. srb. naboj].
2. [Șăineanu, ed. VI] năboiu n. massă de ghiață. [Ceh NÁBOĬ, înfundătură, sarcină].
3. [DEX '09] NĂBOI1, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. sb. naboj.
4. [MDA2] naboi sn vz năboi1
5. [MDA2] năboi2 sn [At: DLR / Pl: ~oaie / E: cf naboinic] (Reg) Pană de lemn groasă și mare, cu care se despică butucii.
6. [MDA2] năboi1 sn [At: N. COSTIN, L. 54 / V: na~, ne~ / Pl: ~uri, ~oaie / E: cf srb naboj] 1 (Îrg) Puhoi provocat de umflarea apelor primăvara. 2 (Mun) Ceată. 3 (Rar) Lipsă de aer.
7. [MDA2] neboi[1] sn vz năboi1[2]
8. [DEX '98] NĂBOI1, năboiuri, s. n. (Înv. și reg.) Puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). – Cf. scr. naboj.
9. [DLRLC] NĂBOI1, năboaie, s. n. (Învechit și regional) Curent puternic născut prin umflarea, primăvara, a apelor și care duce cu sine sloiuri de gheață și zăpadă. (Fig.) Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii romînești. GALACTION, O. I 30.
10. [Scriban] năbóĭ n., pl. oaĭe (rus. nabóĭ, ceĭa ce izbește, pol. naboj, încărcătură, cartuș. V. războĭ). Ruperea ghețeĭ, revărsarea apelor, inundare. V. undă, zăpor.
11. [IVO-III] năboiu, -boaie.
12. [DOOM 3] năboi2 (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri
13. [DOOM 2] năboi1 (înv., reg.) s. n., pl. năboiuri
14. [MDO] năboi
15. [DLRLV] NĂBOI s. n. (Mold.) Șuvoi, puhoi, torent. Mulțimea cuvintelor ceale ca păcura izvorîtoare și ca naboiul pe toate șesurile. CANTEMIR, IST. Toți de năboiul potopului celui mare au perit. NCL I, 13. ◊ Fig. Năboiul cuvintelor să-i abat. CANTEMIR, IST. Etimologie: cf. scr. naboj. Cf. ș i r l ă u.
16. [DAR] năboi2, s.n. (reg.) pană de lemn groasă și mare, cu care se despică buticii.
17. [DAR] năboi1, năboaie, și năboiuri, s.n. (înv. și reg.) 1. puhoi, torent provocat de umflarea apelor (în timpul primăverii). 2. grămadă, ceată, mulțime de oameni. 3. lipsă de aer.
18. [DLR - tomul X] NĂBOI1 s. n. 1. (Învechit și regional) Șuvoi, puhoi, torent (format de o apă). Toți de năboiul potopului celui mare au pierit. n. costin, l. 54. Mulțimea cuvintelor, ceale ca păcura izvorîtoare și ca naboiul pe toate șesurile. cantemir, Ist. 267. Cînd să va întîmpla a să rupe din lacrile podului... primăvara cînd să topește zăpada din neboiuri de gheață, atunci să li se dea ajutor (a. 1826). doc. ec. 366, cf. 367, creangă, gl., pamfile, j. ii, 156, an. Dobr. iv, nr. 4, 100. Aproape vuiau apele, prin întunericul ca păcura. Năboiurile pătrundeau în sat. camilar, c. p. 31. Năboi sau zăpodie, cînd apa curge amestecată cu gheață. h i 435. Cînd se mai încălzește, e moloșag, apa dă deasupra produhului și, cînd, năbușește apa din produh, cum să se cheme altfel, dacă nu năboi. i. cr. iii, 88. Vine Sîretiu mare cu năboi. alr ii 2 499/605, cf. a v 15. ◊ fig. Năboiul cuvintelor să-i abat. cantemir, Ist. 272. Un năboi de povești... s-a revărsat în cîmpia literaturii românești. galaction, o. 30. ◊ (Adverbial) Apele veneau năboi tot mai negre și mai umflate. voiculescu, p. i, 48. 2. (Prin sud-vestul Munt.) Grămadă, ceată, mulțime de oameni. Un năboi, o ceată de oameni, care vin strînși unul lîngă altul. i. cr. viii, 316. 3. (Rar) Lipsă de aer. Zăpada multă căzută deodată pe apa înghețată produce năboiul (înnădușeala) ce ucide peștele. băcescu, p. 149. – pl.: năboiuri și năboaie (valian, v., pontbriant, d., lm, barcianu, tdrg). – Și: naboi, neboi s. n. – cf. scr. naboj.
19. [DLR - tomul X] NĂBOI2 s. n. (Regional) Pană de lemn groasă și mare, cu care se despică butucii. com. marian. – pl.: năboaie. – cf. naboinic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL