1. [DEX '09] NESĂBUIT, -Ă, nesăbuiți, -te, adj. (Despre oameni) Care este lipsit de judecată, de chibzuință în acțiuni; nechibzuit, nesocotit. ♦ (Despre acțiunile, faptele etc. oamenilor) Care dovedește, exprimă, trădează nesăbuință; p. ext. lipsit de sens, de rațiune; cu totul exagerat, deplasat. – Cf. magh. szabadni.
2. [MDA2] nesăbuit2, ~ă a [At: H IV, 54 / Pl: ~iți, ~e l V: ~sibuit / E: ne- + săbuit] (Reg) 1 Lipsit de finețe, de delicatețe în trăsături, în alcătuire. 2 (Pex) Grosolan.
3. [MDA2] nesăbuit1, ~ă [At: (a. 1824) URICARIUL, V, 186/23 / V: (reg) ~băduit / Pl: ~iți, ~e / E: cf mg szabadni] 1-2 smf, a (Om) lipsit de judecată în acțiuni Si: imprudent, nechibzuit, necugetat, nesocotit. 3 a (D. acțiunile, faptele etc. oamenilor) Care denotă lipsă de judecată. 4 a (Pex) Lipsit de sens Si: absurd. 5 a (Pex) Cu totul exagerat Si: deplasat.
4. [CADE] NESĂBUIT adj. și sm. Nesocotit, lipsit de cumințenie: ~a risipă a fostului Domn... fac viața... grea și... amarnică pe pămîntul Moldovei (VLAH.); cel ce umblă mereu cercînd este un ~, căruia trebue să-i lipsească vre-o doagă (ISP.).
5. [DLRLC] NESĂBUIT, -Ă, nesăbuiți, -te, adj. Nechibzuit, nesocotit; irațional, nebun, nebunesc. De obicei nu prea eram grijuliu... dovadă escapada mea nesăbuită de la Nada Florilor. SADOVEANU, N. F. 123. Un trai nesăbuit și sec. VLAHUȚĂ, P. 53. ◊ (Substantivat) Cel ce însă umblă mereu cercînd este un nesăbuit, căruia trebuie să-i lipsească vreo doagă. ISPIRESCU, L. 247.
6. [Șăineanu, ed. VI] nesăbuit a. nesocotit, nebun: glume, plăceri nesăbuite. [Origină necunoscută]. ║ m. nebun: un nesăbuit căruia trebuie să-i lipsească vr’o doagă ISP.
7. [MDA2] nesăbăduit, ~ă a vz nesăbuit1
8. [MDA2] nesibuit, ~ă a vz nesăbuit2
9. [Scriban] nesăbăduít (est) și nesăbuít (vest), -ă adj. (ne-, nu și ung. szabad, slobod, permis, szabadni, a fi permis). Nesocotit, nebunesc: cheltuĭelĭ nesăbuite. Nebun smintit: om nesăbuit. Subst. Om nesăbuit. Adv. Cu nesăbuință.
10. [DOOM 3] nesăbuit adj. m., pl. nesăbuiți; f. nesăbuită, pl. nesăbuite
11. [DOOM 2] nesăbuit adj. m., pl. nesăbuiți; f. nesăbuită, pl. nesăbuite
12. [DER] nesăbuit (nesăbuită), adj. – Exagerat, disproporționat, nechibzuit. Origine necunoscută. Scriban indică var. nesăbăduit și mag. szabadni „a fi îngăduit”; ambele indicații sînt puțin sigure. Apare deja din sec. XVII. – Der. nesăbuire, s. f. (nechibzuință, lipsă de considerație); nesăbuință, s. f. (nechibzuință).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL