1. [MDA2] mârțog sm vz mârțoagă
2. [DEX '09] MÂRȚOAGĂ, mârțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. – Cf. mărțână.
3. [MDA2] mărțoagă sf vz mârțoagă
4. [MDA2] mârcioagă sf vz mârțoagă
5. [MDA2] mârțoagă sf [At: PANN, P. V. III, 21/22 / V: (reg) măr~, ~rcio~, ~og sm, ~avă, mur~, smărțog sm, smâ~, smârțog sm / Pl: ~age, (reg) ~oji / E: Cf mărțână] 1 Cal slab, rău îngrijit Si: gloabă, (pop) mărțână (1), (reg) mânzoc (3), mârțogar, meleajă, melegar1, meliță (10), răpciugă. 2 (Rar) Bou slab, jigărit.
6. [MDA2] mârțoavă sf vz mârțoagă
7. [MDA2] murțoagă sf vz mârțoagă
8. [MDA2] smărțog sm vz mârțoagă
9. [MDA2] smârțoagă sf vz mârțoagă
10. [MDA2] smârțog sm vz mârțoagă
11. [DLRLC] MÎRȚOAGĂ, mîrțoage, s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă. V. răpciugă. Năcazul meu părea a fi o mîrțoagă murgă. SADOVEANU, N. F. 88. Porunci să-i dea și lui o mîrțoagă de cal. ISPIRESCU, L. 169. [Căruța] înaintează încetinel... dupe bunul plac al mîrțoagelor. ODOBESCU, S. III 16. Auzi, telegari? Două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1584. – Variante: smîrțoagă (CREANGĂ, A. 123) s. f., smîrțog (CREANGĂ, P. 203), mîrțog (PANN, P. V. III 21) s. m.
12. [DLRLC] MÎRȚOG s. m. v. mîrțoagă.
13. [DLRLC] SMÎRȚOAGĂ s. f. v. mîrțoagă.
14. [DLRLC] SMÎRȚOG s. m. v. mîrțoagă.
15. [Șăineanu, ed. VI] mârțoagă f. 1. cal prost, slab, stricat; 2. se zice de boul cu gâtul subțire, capul mare, cerbicea și bărbia nedesvoltată. [Derivat din marț cu sufixul peiorativ og (cf. bijoagă)].
16. [Șăineanu, ed. VI] smârțog a. Mold. mârțoagă: cu smârțogul ăsta îți duc vergile CR.
17. [Scriban] mîrțoágă (oa dift.) f., pl. e (var. din zbîrcĭog, vsl. *smrŭčokŭ, rus. smorčók, zbîrcĭog, de unde și forma smîrțog. De la zbîrcĭog a evoluat înț. la „uscat, zbîrcit, slab, bătrîn”). Cal slab (gloabă, ghijog, hîrțoagă, drîglă). – În nord și mîrțog, smîrțog și zmîrțog, prost, bleg.
18. [Scriban] smîrțóg V. mîrțoagă.
19. [Scriban] zmîrțóg, V. mîrțoagă.
20. [DOOM 3] mârțoagă s. f., g.-d. art. mârțoagei; pl. mârțoage
21. [DOOM 2] mârțoagă s. f., g.-d. art. mârțoagei; pl. mârțoage
22. [DGS] mârțoagă s.f. (zool.; mai ales deprec.) gloabă, <pop. și fam.; deprec.> hodorog, <pop.> cal de dârloagă, dârloagă, mărțână, <reg.> bijoagă, dabilă, dârdală, dârjog, dârlău, deșelătură, drâglă, ghijoagă, ghipcan, hârciog, hoiob, huțupină, jărpan, mânzoc, mârțogariu, meleajă, melegar1, meliță, pârțotin, raucă, ronghi, scârtoagă, șarlă, talaniță, toroapă, <reg.; deprec. > haram, rosură, <fig.; fam.; deprec.> rablă, <fig.; reg.> ranț, ruptură. La căruță este înhămată o mârțoagă.
23. [DLR] MĂRȚOAGĂ s. f. v. mîrțoagă.
24. [DLR] MÎRȚOAGĂ s. f. Cal slab, rău îngrijit; gloabă, (popular) mărțînă (1), (regional) meleajă, melegar1, meliță (4), mînzoc (I 2), mîrțogariu. V. r ă p c i u g ă. Zece mîrțogi pot duce pe un armăsar. PANN, P. V. III, 21/22, cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Două mîrțoage de pripas. ALECSANDRI, T. 1 584. Cînd ai avea încaltea un cal bun, calea-valea, dar cu smîrțogul ista îți duc vergile. CREANGĂ, P. 203. Făt-Frumos călare pe o mîrțoagă șchioapă. ISPIRESCU, L. 155. Căruța. . . înaintează încetinel. . . după bunul plac al mîrțoagelor. ODOBESCU, S. III, 16, cf. 77, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W., DR. V, 208, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. Cele trei mîrțoage băteau cu copitele în capacul ciuruit al canalului. REBREANU, NUV. 97, cf. 107. Nu poate călări cum se cuvine pe mîrțoaga asta fără șa. SADOVEANU, O. X, 24. Încalecă pe-o mîrțoagă. Să-i dai acolo, la moară, o mînă de tărîțe. id. M. C. 28, cf. id. N. F. 76. Mîrțoaga fornăia. LESNEA, C. D. 87, cf. id. I. 111. Clempăneau poticnit și mîrțoagele căruțelor. C. PETRESCU, A. R. 9. Mi-e sufletul ca o mîrțoagă de saca. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I, 165. Și-a legat caii de căruță, mîrțoage bune de zvîrlit în rîpă. STANCU, D. 43. Ni-s cotonoage mîrțoagele, domnule ofițer. CAMILAR, N. I, 308, cf. H I 34, 438, IV 53. La troaca . . . cu jar veni foarte încet o mîrțoagă. RETEGANUL, P. II, 9, cf. CHEST. V/76, ALR I 1 097/35, 932, 960, 1 156/56, A I 17, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. ◊ (Ca epitet, precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) Mîna cum știa el; căci smîrțoagele lui de cai erau vlăguiți din cale-afară. CREANGĂ, A. 86. De ce nu te duci la dînsul să ceri o mîrțoagă de iapă ? ISPIRESCU, L. 313. Cumpără o mîrțoagă de cal răpciugos și bubos. id. ib. 373, cf. 169. O cărucioară c-o mîrțoagă de cal. CONTEMPORANUL, V2, 524, cf. DDRF. (Rar, în legătură cu alt animal) O mírțoagă dă cîne. ALR I 1 156/56. ♦ (Rar) Bou slab, jigărit. Cf. DAMÉ, T. 28. - Pl.: mîrțoage și (regional) mîrțogi. – Și: (regional) mîrțoávă (DR. V, 210, ALR I 1 097/35), mîrcioagă (DR. V, 210), mărțoágă (CIHAC, II, 187, ALEXI, W., H IV 53), murțoágă, smîrțoagă s. f.; mîrțóg (DR. V, 210, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI), smîrțóg, smărțóg (CIHAC, II, 187, DDRF) s. m. – Cf. m ă r ț î n ă.
25. [DLR] MÎRȚÓG s. m. v. mîrțoagă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL