1. [MDA2] mântuielnic, ~ă a [At: CONACHI, P. 286 / Pl: ~ici, ~ice / E: mântui + -elnic] (Înv) Mântuitor (1).
2. [DGS] mântuielnic, -ă adj. (pop.; despre măsuri, remedii, tratamente etc.) v. Salvator.
3. [DLR] MÎNTUIÉLNIC, -Ă adj. (Învechit) Mîntuitor (1). Așteaptă a morței înfățoșare, Ca un liman mîntuielnic dup-o lungă înotare. CONACHI, P. 286. - Pl.: mîntuielnici, -ce. – Mîntui + suf. -elnic.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL